Articolele din categoria POLITICĂ:

Imagini uluitoare cu Traian Băsescu, surprins în Herăstrău. Cu cine s-a întâlnit fostul președinte
Imagini uluitoare cu Traian Băsescu, surprins în Herăstrău. Cu cine s-a întâlnit fostul președinte
Realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, Rareș Bogdan, a prezentat, în cadrul ediției de marți seară, pozele realizate de cei de la Cancan.ro, în care este surprins fostul șef de stat, Traian Băsescu, în timp ce se plimba, marți, jurul prânzului, prin Herăstrău, alături de un fost ofițer al SRI, din Prahova, care, potrivit jurnalistului, "se află într-un război deschis cu SRI, nu de puțin timp".
Premierul Italiei: Prezența României în spațiul Schengen este și în avantajul Italiei și al UE
Premierul Italiei: Prezența României în spațiul Schengen este și în avantajul Italiei și al UE
Președintele Klaus Iohannis și-a continuat vizita oficială, marți, în Italia, cu o întâlnire cu premierul italian, Matteo Renzi, în cadrul căreia ambii demnitari au discutat despre evoluția relațiilor bilaterale și perspectivele de dezvoltare ale acestora, precum și despre problemele ce țin de actualitate, de pe agenda europeană și internațională. Asemenea președintelui italian, Renzi a reafirmat "sprijinul ferm al Italiei pentru aderarea României la spațiul Schengen", se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
DNA cere arestarea preventivă în lipsă, pentru Marko Attila, în dosarul ANRP
DNA cere arestarea preventivă în lipsă, pentru Marko Attila, în dosarul ANRP
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au propus luarea măsurii arestării preventive în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, a inculpatului MARKO ATTILA-GABOR, fost deputat UDMR, pentru infracțiunile din dosarul ANRP.  Acesta a fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relații interetnice, la data comiterii faptelor, fiind invinuit pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infracțiuni).
De la examenul de Bacalaureat, direct la Poliţie. Procurorii i-au aşteptat la poarta liceului
Comisia Juridică a Senatului a decis: fără cătușe pentru corupți
Comisia Juridică a Senatului a aprobat două amendamente la Codul de Procedură Penală care prevăd ca infractorii care nu sunt periculoși, inclusiv cei cercetați pentru corupție, să nu mai poarte cătușe. Potrivit propunerii, doar persoanele suspectate de fapte de violenţă sau care se sustrag arestului preventiv vor putea fi încătuşate. Proiectul mai prevede în cazul arestului la domiciliu, aceștia să poate decide unde să stea. Procedural, rămâne de văzut însă, dacă proiectul va trece de plenul Senatului.