ROBOR la 3 luni depășește record după record. A ajuns la 7,21%. De la începutul anului, indicele s-a majorat cu peste 100% Indicele ROBOR la 3 luni, cel după care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 7,21% pe an. Un nivel mai mare a fost înregistrat pe 7 mai 2010, respectiv 7,25%.
Daea, mesaj pentru Tanczos Barna: "Mie îmi pare rău de roșii! Dacă nu mănânci, nici apă nu ai după ce bea" Ministrul Agriculturii Petre Daea (PSD)a transmis, miercuri, un mesaj tranșant către colegul său de guvern, Tanczos Barna (UDMR), care conduce Ministerul Mediului, astăzi că unele administraţii locale vor trebui să impună restricţii la utilizarea apei potabile, considerând că este o mare risipă ca cetăţenii să ude grădinile cu apă potabilă, "chiar dacă ne pare rău pentru roşii".
Primele 3 MĂSURI luate de Ministerul Agriculturii pentru a veni în sprijinul fermierilor afectați de SECETĂ. Anunțul lui Petre Daea Ministrul Agriculturii Petre Daea a făcut noi precizări, miercuri, în cadrul emisiunii "Controversat", de la Realitatea PLUS, legate de măsurile luate de autorități în lupta cu seceta extremă cu care se confruntă România în momentul de față. Precizările ministrului vin la scurt timp după ce premierul Nicolae Ciucă a convocat o celulă de criză la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, după ce ANM a anunțat extinderea valului de aer cald la nivelul întregii țări.
Oficial BNR: „Nu exlcudem să se împlinească un scenariu negativ” Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României a declarat că se lucrează pe un scenariu în care inflația nu va depăși 15% anul acesta, cu perspectiva unei scăderi în 2023. Dan Suciu recunoaște, însă, că BNR nu exclude un scenariu sumbru la care situația geo-politică poate influența negativ economia.
Românii renunță cu greu la mașină, deși prețurile carburanților au crescut cu peste 40% în ultimul an Prețurile benzinei și motorinei au crescut cu peste 40 la sută în ultimul an. Chiar si asa, românii au ajuns să consume zilnic aproximativ 15 milioane de litri de carburant, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Iar acest consum uriaș de benzină și motorină aduce o poluare peste limitele admise de Uniunea Europeană.
Seceta face ravagii. Situație disperată și nemaîntâlnită de zeci de ani pentru fermieri români Seceta a afectat mii de hectare de teren agricol din județul Bacău. Lipsa apei a distrus culturile de porumb, iar prețurile vor exploda în următoarea perioadă, încă o dată.
Începe Start-Up Nation pentru noile companii înfiinţate. Anunțul premierului Ciucă Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, începerea Programului Start-Up Nation destinat noilor companii înfiinţate în România, precizând că o parte a acestuia este destinată românilor plecaţi peste hotare care doresc să revină în ţară şi să-şi deschidă o afacere.
România, un nou împrumut. La ce vor fi folosite cele 600 de milioane de euro luate de la Banca Mondială România a luat un împrumut de 600 de milioane de euro de la Banca Mondială, sumă ce va fi folosită pentru unele reforme structurale importante pentru a avansa incluziunea socială (inclusiv măsurile de răspuns la criza umanitară), pentru consolidarea managementului fiscal, încurajarea decarbonizării şi pentru îmbunătăţirea rezilienţei în faţa schimbărilor climatice”
Românii plătesc aproape DUBLU pentru micul-dejun. CÂT ne costă cea mai importantă masă din zi Românii plătesc pentru prima masă din zi aproape dublu față de anul trecut. O demonstrează datele celui mai recent studiu, care arată că prețul produselor care alcătuiesc un mic dejun obişnuit a crescut cu peste 70% în ultimii doi ani. Sucul de portocale a înregistrat cea mai abruptă creştere de preţ dintre toate produsele din coşul pentru masa de dimineașă. Și prețul cafelei aproape că s-a dublat.
Datoria publică se apropie vertiginos de 50% din PIB. Ce decizie DURĂ ar putea lua Guvernul În doar o lună de zile, datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut cu 9 miliarde de lei. Raportat la PIB, datoria guvernamentală s-a majorat la 49,2%, de la 48,4% la sfârşitul lui martie.
Virgil Popescu, vizită importantă în SUA pentru încă 2 reactoare nucleare - Decizii cruciale pentru independența energetică a României Virgil Popescu - ministrul Energiei anunță că va merge în Statele Unite, săptămâna viitoare, pentru a discuta despre cele două reactoare nucleare pe care România vrea să le mai construiască.
Nicolae Ciucă: Prognoza de creștere a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru 2022-2030 confirmă trendul pozitiv al economiei românești Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că prognoza de creştere economică a Băncii Mondiale confirmă trendul pozitiv al economiei româneşti şi potenţialul de dezvoltare pe termen lung, „caracteristici ale unei economii sănătoase”.
Seceta face revagii, în Europa. Măsuri drastice anunțate de la Bruxelles Seceta a afectat aproape jumătate din statele Uniunii Europene, motiv pentru care oficialii de la Bruxelles anunță măsuri speciale de reducere a consumului de energie.
AVERTISEMENTUL specialiștilor! „Reduceți consumul de gaze, urmează o iarnă lungă și grea” Deși canicula face ravagii peste tot prin Europa, specialiștii din energie deja lansează avertismente legate de blocajul din industria energetică, generat de războiul din Ucraina.
Ședință DE URGENȚĂ la Guvern: autoritățile caută SOLUȚII împotriva secetei Se caută soluții de urgență la guvern pentru zecile de culturi afectate de secetă. Marcel Ciolacu și premierul Nicolae Ciucă îl bagă în ședință pe ministrul Agriculturii Petre Daea. Fără ploaie și cu temperaturi de 30 de grade celsius, fermierii sunt disperați. Între timp, coaliția anunță că va renegocia cu oficialii europeni, astfel încât irigațiile să fie incluse în PNRR
Indicele ROBOR la 3 luni, aproape de valorile atinse la criza economică din 2008 Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 7,14%, valoare apropiată de ce înregistrată în anul 2010, în plină criză financiară. La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Noi scumpiri în România - Anunțul disperat al producătorilor - Ce produse ar putea să devină UN LUX pentru românii de rând Seceta aduce noi scumpiri la carne și lactate! Este anunțul disperat al fermierilor, care spun că nu știu cum să se descurce, pentru că pășunile s-au uscat, apele au secat și nu mai au cu ce să-și hrănească animalele. Multe dintre ele s-au îmbolnăvit și nu mai dau lapte, altele chiar au murit.
BNR lansează bani noi - Este vorba de o monedă de argint - Ce valoare va avea Banca Naţională a României va lansa luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui Tudor Vianu.
Miron Mitrea: „România nu și-a închis niciodată porturile de la declanșarea războiului din Ucraina” Analistul politic acuză liderii ucrianeni de propagandă atunci când spun că exporturile de cereale au cresscut de cânr România și-a deschis porturile. Mitrea spune că țara noastră nu și-a închis niciodată porturile, mai mult, transportatori români au fost defavorizați în raport cu cei ucrainei, iar traficul prin Portul Constanța este de 60 de ori mai mare decât înaintea declansării războiului.
Cotațiile la grâu, în scădere. Rușii exportă cereale furate de la ucraineni Cotaţiile futures la grâu au continuat să scadă vineri la bursa de la Chicago, revenind la nivelul la care erau înainte de invazia rusească din Ucraina, în condiţiile în care creşterea explozivă a livrărilor de produse agricole din peninsula Crimeea.
Petre Daea, MESAJ CRUCIAL pentru fermieri: "Putem să salvăm plantele, dar și să salvăm economic fermele". Ce SOLUȚII propune ministrul Ministrul Agriculturii Petre Daea a vorbit, duminică, în cadrul emisiunii "Săptămâna de vreme", de la Realitatea PLUS, despre măsurile luate de autorități în lupta cu seceta cruntă cu care se confruntă România din temelii în momentul de față.
Rusia, DECIZIE MAJORĂ privind cota de export pentru uleiul de floarea soarelui Guvernul rus a decis, duminică, să majoreze cotele la exporturile de ulei de floarea soarelui şi şrot de floarea soarelui. Măsura vine, din câte se pare, ca urmare a faptului că piaţa internă este suficient de bine aprovizionată.
Energia electrică, tot mai scumpă în Europa. PRESIUNE URIAȘĂ pe bugetul de stat Criza energetică din Europa a început să creasă profiturile companiilor producătoare de curent electric din România. Complexul Energetic Oltenia a vândut un megawatt oră cu aproape două mii de lei.
ANRE: Consumul național de electricitate a scăzut cu 5,3% în primele 4 luni ale anului. Producția, și ea în scădere Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în perioada ianuarie - aprilie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Sute de mii de români își vor pierde locurile de muncă! Cât de aproape e România de RECESIUNE - SCENARIU alarmant România este în pericol să treacă printr-o criză economică majoră. Experții financiari anuntă creșterea inflatiei și intrarea, inevitabilă, în recesiune. S-ar putea ajunge la peste 500.000 de șomeri. Șocul ar putea fi resimtit cel mai mult, în 2023.
Șeful BNR, AVERE COLOSALĂ: cât a încasat în ultimii 2 ani În timp ce românii sunt trimiși de autorități să se roage de bănci ca să-si amâne ratele, guvernatorul BNR câștigă o avere. Doar în ultimii doi ani, Mugur Isărescu a încasat peste două milioane de lei.
Exclusiv INTERVIU EXPLOZIV al șefului ANAF, Lucian Heiuș: de la jaful de la pompă, la marii evazioniști și banii ținuți la saltea - VIDEO Statul a început să strângă banii de la românii care fac evaziune fiscală și nu plătesc taxele la stat. Șeful ANAF Lucian Heiuș a anunțat în exclusivitate la Realitatea Plus că fiscul a colectat mai mult cu un miliard de euro față de prognoza avută la început de an. Prețurile exorbitante de pe litoral l-au făcut pe șeful ANAF să declanșeze controale masive prin inspectorii antifraudă. Heiuș a schimbat abordarea în privința controalelor, îi lasă în pace pe mici evazioniști de la colțul străzii și se contrează pe marea evaziune fiscală și marii contribuabili. Totodată, președintele ANAF spune că pentru a putea candida la alegerile din 2020 a strâns într-un sertar peste 60 de mii de lei în cei 4 ani de mandat în parlament. Banii au venit din sumele suplimentare pentru activitatea de ales.
Noul COD FISCAL, adoptat în ședința de guvern. Crește impozitul pe locuințe, se scumpesc tutunul și alcoolul Guvernul modifică azi Codul fiscal! Românii vor plăti taxe și impozite mai mari, atât pentru venituri, cat si pentru locuinte, tutun sau alcool. Statul va impozita suplimentar și jocurile de noroc, iar impozitul preferențial pentru HORECA se elimină.
Ministrul Energiei: : Preţul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a preţului la benzină Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susţine că, dacă preţul barilului a scăzut, pe acle de consecință ar trebui să urmeze şi o scădere a preţului la benzină.
Virgil Popescu confirmă: "Va fi o iarnă complicată". Vor avea românii acces la încălzire? - răspunsul ministrului Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, joi seara, că iarna care va veni va fi una "complicată", precizând că, în acest moment, depozitele de gaze naturale sunt la nivelul de 49% şi estimând, în context, că va fi depăşită ţinta de 80% care trebuie atinsă până la data de 1 noiembrie. El a menţionat că această ţintă va fi atinsă indiferent dacă va intra sau nu gazul rusescPopescu susține însă că nu se pune problema ca populaţia să nu aibă acces la încălzire în această iarnă.