Câte particule de plastic și cauciuc conține un file de pește. Rezultatul analizelor a șocat Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu dat publicității recent.
Căpușe în curte. Cum să prepari un insecticid natural pentru a le combate Insecticid capuse in curte. Cum sa le combati, dar mai ales ce solutii sa folosesti. Trebuie sa fiti foarte atenti, mai ales daca aveti animale de companie deoarece pot fi afectate de intepaturile capuselor.
Prima țară europeană care va comercializa carne artificială, creată în laborator Marea Britanie devine prima țară din Europa care va permite comercializarea cărnii create în laborator! Controversatul produs obținut prin cultivarea celulelor a primit aviz pentru a fi vândut deocamdată ca mâncare pentru animalele de companie. Companiile implicate în fabricarea cărnii artificiale promit că procesul de producție folosit va diminua semnificativ impactul asupra mediului în comparație cu fermele tradiționale. Până acum, industria s-a lovit de numeroase piedici.
Peștele care provoacă halucinatii trei zile la rând. Vechii romani îl foloseau la petreceri să se „binedispună” Un pește mic, la prima vedere neinteresant, a fost de-a lungul veacurilor vânat de către cei care doreau să experimenteze senzații noi: aceasta întrucât capul său conține toxine care provoacă halucinații puternice celor care îndrăznesc să-l consume, efectele, asemănătoare cu cele ale LSD-ului, persistând timp de aproape trei zile.
Cum să scapi de purici. Metodele naturale de a îndepărta insectele care pot să sară de 200 de ori mai sus decât propria înalțime Pe timp de vara mai ales, puricii pot deveni o adevarata problema pentru ca animalele de companie ii pot lua din parc, de afara sau de la alte animale si ii pot aduce in casa. Iata cum poti sa scapi de purici, daca si tu ai intampinat aceasta problema.
Ai câine sau pisică și nu le oferi un trai decent? Atunci rămâi fără animale și ești pasibil și de amendă de până la 12.000 de lei Deținătorii de animale care nu le dau hrană, apă sau adăpost ori le expun forțat unor temperaturi extreme pot rămâne fără ele.
Cum îți dai seama dacă pisica are INSOLAȚIE? Animalele pot fi mai expuse căldurii decât oamenii Pisicile și câinii suferă în perioadele de caniculă, mai ales dacă nu au suficientă apă și umbră. În plus, pentru speciile de talie mică, efectul poate fi și mai sever, pentru că sunt mai aproape de suprafața solului și deci expuse atât direct, cât și indirect, valului de aer fierbinte. Dar cum vă puteți da seama dacă pisica dvs are insolație.
Cum să scăpăm de șerpii din jurul casei. De ce le este frică, pentru ca să știm cu ce să-i punem pe fugă Există o serie de metode prin care putem evita contactul cu șerpii și chiar să îi punem pe fugă. Pentru aceasta, este important să înțelegem lucrurile de care se tem șerpii și cum putem să le folosim în avantajul nostru.
Vrei să scoți câinele afară pe caniculă? Respectă regula celor 7 secunde! Canicula a pus stăpânire pe întreaga țară și ne așteaptă alte zile cu temperaturi foarte ridicate.
De ce pisica evită să se uite în ochii tăi. Mesajele surprinzătoare din spatele acestui gest Felinele sunt animale foarte interesante și fascinante cu comportamente unice și felul lor propriu de comunicare. Însă, de ce pisica ta nu vrea să se uite în ochii tăi? Deși este adevărat că unele pisici se comportă diferit în fața oamenilor, această atitudine poate fi interpretată în diferite feluri.
Parlamentarii, convocați de urgență pentru modificarea legislației privind gestionarea urșilor din România Biroul Permanent al Camerei Deputaților se întrunește, astăzi, pentru convocarea unei sesiuni extraordinare. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară pentru modificarea cadrului legislativ privind gestionarea urșilor din România, în urma tragediei care a avut loc pe un traseu montan popular printre iubitorii de munte. O tânără a murit, în Munții Bucegi, sfâșiată de un urs.
Ce facem dacă ne atacă un URS? A apărut chiar și sprayul care-i pune pe fugă Înmulțirea atacurilor urșilor asupra turiștilor și gospodăriilor i-a făcut pe specialiști să revină cu sfaturi privind modalitățile de a ne apăra în astfel de situații critice. Primul și cel mai important este să ne pregătim temeinic pentru o deplasare în natură, pornind chiar de la a ne informa dacă în zona au fost semnalași urși sau alți prădători de talie mare.
Cel mai răsfățat cățel! Patrupedul a primit un lanț de 4.000 de dolari din partea stăpânei sale - VIDEO Iubirea pentru animale nu are limite. O femeie a decis să-i cumpere un lanț de 4.000 de dolari câinelui său cu ocazia zilei de naștere. Tiger s-a răsfățat pe cinste, însă stăpâna lui consideră că este un cadou nesemnificativ în comparație cu atenția și grija oferită de patruped familiei ei.
Urs împușcat de jandarmi. Mai multe nopți la rând a atacat animalele de la Zoo Tg. Mureș VIDEO Autoritățile din Târgu Mureș au luat decizia de a împușca exemplarul de urs care în ultimele nopți a atacat mai mult animale de la Grădina Zoologică din oraș.
Ce face un câine înainte de a mușca? Gesturile la care să fii atent, ca să scapi teafăr Ce semne dă un câine înainte de a mușca și cum poți scăpa teafăr fără mari efoturi? O zicală populară ne învață că atunci când latră, câinele nu mușcă. Experțiii canini nu ne îndeamnă să verificăm valabilitatea zicalei, dar spun totuși că lătratul nu este unul dintre semnele comportamentale din care ne putem da seama că un câine este pe cale să ne muște.
Vești bune pentru români! Terapia canină este disponibilă de acum și în județul Ilfov: „Se vindecă mai repede” Terapia canină, care a transformat viețile multor pacienți, este acum accesibilă și în spitalele din județul Ilfov. Acest tip de terapie, implementat cu succes în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda, ajută la o recuperare mai rapidă a pacienților și la reducerea nivelului de stres, conform medicilor.
IMAGINI ISTORICE cu aspretele, filmat în habitatul său natural din râul Vâlsan. Lipsa depistării puietului, semnal de alarmă pentru supraviețuirea speciei Alpinistul și activistul de mediu Alex Găvan, fondatorul proiectului „Aspretele Trăieşte”, trage un semnal de alarmă: salvarea speciei este o cursă contracronometru. Depistarea puietului în timpul acţiunilor de evaluare a efectivelor peştelui fosilă vie care trăieşte doar pe cursul superior al râului Vâlsan este esențială pentru supraviețuirea acesteia, atrage atenția Alex Găvan.
Panică la ZOO Târgu Mureș: un urs a evadat și a sfâșiat o căprioară. Animalul, filmat cum se plimbă nestingherit prin incintă. Accesul vizitatorilor NU a fost restricționat - VIDEO Alertă la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, după ce un urs a sărit gardul și a atacat o căprioară. Animalul fusese observat cum dă târcoale de mai multe nopți, dar cei de la ZOO primesc în continuare vizitatori.
Șoferul de autobuz din Alba Iulia, erou pentru un cățel pierdut. A oprit în mijlocul șoselei Un șofer de autobuz din Alba Iulia a devenit un adevărat erou local după ce a salvat un cățel dezorientat aflat în mijlocul traficului.
Cum arată cea mai deșteaptă găină din lume. Pasărea cunoaște literele și culorile Într-o lume a recordurilor unde obiceiurile excepționale ale animalelor sunt adesea subiect de uimire, o găină de pe Insula Gabriola din Canada a cucerit atenția lumii pentru abilitățile sale neașteptate. Lacey, o găină în vârstă de un an și jumătate, a reușit să stabilească un nou record mondial Guinness pentru inteligența sa remarcabilă, potrivit anunțului oficial făcut recent.
HARTA roșie a VIPERELOR. Zonele din România unde trăiește cel mai veninos șarpe Numeroasele relatări din ultima vreme privind apariții ale șerpiilor în diverse zone din România au reaprins una dintre temerile cele mai frecvente ale oamenilor: întâlnirea cu un șarpe și riscul de fi mușcat, în cazul nostru de o viperă. În ciuda imaginii negative pe care o avem despre acest șarpe, specialiștii atrag atenția că, de cele mai multe ori, noi suntem cei care le invadăm teritoriul și ne expunem riscului de a fi mușcați. Concret, dacă știm cam în ce zone din țară și în ce tip de mediu locuiesc viperele, foarte probabil reducem mult riscul de a fi mușcați.
Ce sunt zoonozele și cum le putem trata. Sfatul medicului Zoonozele sunt unele dintre cele mai riscante boli, întrucât acestea afectează atât mediul uman, cât și cel animal. Ele trebuie tratate cu seriozitate și ținute sub control pentru că atât noi, cât și prietenii noștri cu labute, să ne putem bucură de ceea ce natură ne oferă zi de zi.
Mai mulți porci, surprinși în timp ce pășteau în fața Aeroportului Timișoara, la terminalul plecări Schengen - VIDEO Mai mulți porci au fost filmați păscând liniștiți în fața Aeroportului Timișoara. Imaginile au scandalizat călătorii care au filmat animalele.
Şedinţe de terapie cu câini, în spitalele din România Pacienţii din spitalele ilfovene vor face şedinţe de terapie cu câini, care le vor aduce beneficii fizice şi emoţionale şi le vor accelera procesul de vindecare, prin proiectul "HAM grijă de tine!", implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov, prin Biroul Protecţia Animalelor, în colaborare cu Asociaţia Clubul Câinilor Utilitari.
Plante toxice pentru pisici. Renunță la ele dacă ai feline în casă. Sunt foarte periculoase Unele plante sunt toxice pentru pisici. Astfel că dacă ai aceste plante de apartament ar trebui să renunți la ele, dacă ai pisici în casă. Află care sunt acestea, pentru a evita să le ții în apropierea felinei tale.
Invazie de ARICI în România: "Nici nu se mai sperie de oameni" Aricii au devenit o prezență obișnuită în cartierele din Hunedoara, un municipiu afectat în trecut de populare, dar care în ultimii ani a devenit tot mai atractiv pentru animalele sălbatice.
A prins un crap uriaș și l-a adus acasă. Când a despicat peștele, a venit șocul: ce era înăuntru Un bărbat din SUA a mers la pescuit alături de prieteni și a scos din apă o pradă neașteptată.
8 gesturi greșite pe care le faci în prezența pisicii. Pot să îi facă rău, să o pună pe fugă sau o determine să atace Cei care au o pisică acasă știu cât de jucăușe, sensibile și pline de personalitate sunt aceste animale de companie. Deși ele pot fi foarte tolerante și adaptabile, există lucruri pe care nu trebuie să le faci în prezența lor pentru a evita orice fel de probleme sau accidente.
Și câinii fac față cu greu căldurii extreme. Iată 10 metode să răcorești un cățel pe caniculă Soarele încălzește trotuarul dimineața și, până la prânz, căldura devine insuportabilă pentru patrupezii noștri. Însă, cu un pic de grijă, te poți asigura că blănosul trece cu bine peste zilele calde de vară.
Doliu în lumea filmului: un actor din "Pirații din Caraibe" a murit după ce a fost atacat de un rechin Tamayo Perry, actorul care a jucat în „Pirații din Caraibe”, a murit, fiind găsit cu mușcături de rechin pe corp. El făcea surf în largul insulei Goat, în apropiere de Hawaii.