Un "selfie" realizat de Jacqueline Kennedy în urmă cu 60 de ani, publicat pe Twitter O fotografie realizată de Jacqueline Kennedy în oglindă, în urmă cu 60 de ani, în care fosta primă doamnă a Statelor Unite apare alături de soţul ei, John F. Kennedy, şi de cumnata ei Ethel, a fost publicată săptămâna trecută pe platforma online Twitter.
A MURIT! Daniela Gyorfi este înmărmurită! S-a întors recent din Statele Unite şi Canada, unde a cântat în comunităţile româneşti, pe care le-a şi ajutat să strângă bani pentru biserici. Timp de două luni a luat la pas marile metropole americane, însă tot mai fericită se simte acasă. Dorul de familie a fost mai puternic decât orice tentaţie de peste Ocean.
Scott Asheton, toboşarul trupei The Stooges, a murit Scott Asheton, toboşarul şi unul dintre membrii fondatori ai trupei The Stooges, a murit la vârsta de 64 de ani.
ÎŢI ROZI UNGHIILE? Un bărbat a făcut de atac de cord şi a murit din cauza asta Multe persoane îşi rod unghiile, însă puţini oameni conştientizează riscurile asociate acestui obicei, dincolo de neplăcerile estetice.
Care e diferenţa dintre un ou mic şi un ou mare Dacă ultima reţetă cu ou ţi-a dat greş, s-ar putea ca motivul să stea în mărimea oului folosit. Între un ou mic şi un ou mare stă o diferenţă de câteva grame, iar noi te ajutăm să descifrezi misterul.
Cătălin Botezatu îi face rochia de mireasa Biancăi Vedeta se află în febra pregătirilor pentru nunta viselor sale, ce va avea loc în doar câteva luni.
Video Cel mai tehnologizat hipermarket din lume Tesco a introdus in Coreea de Sud un concept inovativ de shopping. Ideea de hipermarket este una foarte simpla, usor de aplicat si care, credem noi, ar putea prinde si in Romania, scrie gadgetreport.ro.
Ce spun degetele despre bărbați Nu doar liniile din palmă ne dezvăluie lucruri interesante despre viața noastră. Degetele de la mâini și de la picioare oferă informații prețioase despre cei din jurul nostru. Cercetează-le atent pe cele ale bărbatului iubit și află ce fel de om este.
Photo Piţipoancele din Rusia au concurenţă. Cum arată cele mai populare fete din Serbia Tinerele din Serbia sunt decise să concureze cu cele din Rusia la capitolul promovare pe reţelele de socializare.
Dan Bittman, dat afară de la X FACTOR? Detalii incredibile despre comportamentul lui în culise! Conducerea Antenei 1 se pare ca inca este in cautarea solutiei perfecte pentru ca cele mai de succes show-uri ale trustului sa aiba o cat mai mare priza la public. Astfel, dupa ce Delia a fost eliminata din juriul “Te cunosc de undeva”, urmatorul scos din “joc” este Dan Bittamn, care nu va mai fi vazut la masa juratilor “X Factor”.
Video Cea mai proastă ieșire dintr-o parcare din istorie? O singură întrebare: cum a obținut femeia din imagini carnetul de conducere?
Dieta de 2 zile din 7: cum și cât de mult ne ajută să slăbim Poti slabi un kilogram pe saptamana daca tii doar doua zile cura de slabire. Aceasta este dieta de doua zile din sapte.
Fosta soție a lui Alex Velea a plecat din țară. Vezi cu ce avere s-a ales după divorț! Povestea de dragoste dintre Alex Velea si Ana a inceput intr-o statie de metrou, in 2008. De atunci, cei doi au ramas impreuna, iar in 2010 aveau sa se casatoreasca, fiind convinsi ca dragostea lor urma sa dureze o vesnicie.
ZIUA SFANTULUI PATRICK. Parade spectaculoase în întreaga lume de ZIUA SFANTULUI PATRICK ZIUA SFÂNTULUI PATRICK - Google celebrează luni, 17 martie, ziua SFÂNTULUI PATRICK, printr-un GOOGLE DOODLE special. În întreaga lumea au loc parade cu ocazia SFÂNTULUI PATRICK.
Ce dietă și se potrivește, în funcție de zodie Cel mai bun moment de a incepe o dieta de slabit este atunci cand este Luna plina, sau cu o zi inainte ori dupa, pentru ca energia astrului iti influenteaza modul de functionare a organismului.
Milioane de oameni au stat în fața televizorului ore în șir pentru a urmări o călătorie cu trenul Televiziune în timp real. E un fenomen care a câştigat adepţi în Norvegia. Postul public transmite, în direct, călătorii de şase ore cu trenul, plimbări cu vaporul sau un foc care arde în şemineu. Niciunul dintre showurile TV nu e "tăiat" la montaj, iar omenii se declară încântaţi că pot lua parte la evenimente ca şi cum ar fi prezenţi în persoană.
ZIUA SFÂNTULUI PATRICK. Cine a fost SFÂNTUL PATRICK, patron al Irlandei şi Islandei? ZIUA SFÂNTULUI PATRICK. Sfântul Patrick, care s-a născut în jurul anului 385, în Britania, şi a murit în 461, a fost un episcop irlandez, care a devenit sfânt patron al Irlandei şi Islandei şi este sărbătorit de Biserica catolică pe 17 martie.
MOTIVUL pentru care Ștefan Bănică a plecat de la PRO TV Plecarea lui Ştefan Bănică jr. de la ProTv a ridicat multe semne de întrebare în privinţa deciyiei pe care a luat-o prezentatorul "Dansez pentru tine". Celebrul coregraf care a făcut parte din echipa show-ului dezvăluie adevăratul motiv care a stat la baza deciziei cântăreţului.
5 remedii lichide pentru mahmureală După o seară în care te-ai simţit extraordinar, la un pahar sau mai multe cu amicii, e greu să păstrezi senzaţia "extraordinară" şi a doua zi dimineaţă dacă ai pierdut numărul paharelor consumate. Avem remediile potrivite pentru tine ca să scapi de mahmureală.
Dacia Logan Coupe sau Mini Duster: Ce modele ar putea produce Dacia în următorii ani Dacia si-ar putea mari portofoliul de modele cu noi autoturisme care sa completeze gama accesibila care se bucura de tot mai mult succes in toata lumea. Iata care sunt principalele modele cu care Dacia cocheteaza sa le scoata pe piata in viitorul apropiat, scrie 4tuning.ro.
Miracol într-un spital din Canada O fetiță născută decedată într-un spital din Canada a înviat pur și simplu 25 de minute mai târziu, fără ca medicii să-i fi aplicat vreo procedură de salvare.
Bat clopotele de nuntă. O vedetă a acceptat cererea în căsătorie! Cântăreaţa Nicole Scherzinger, care a făcut parte din grupul Pussycat Dolls, a acceptat în cele din urmă să se căsătorească cu pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton, după ce refuzase anterior trei cereri în căsătorie ale acestuia, potrivit unor surse.
Mărturisiri tulburătoare din închisoare ale fiului unei vedete A fost închis pentru trafic şi consum de droguri. Iar pedepsei de cinci ani i s-a mai adaugat înca una, tot de cinci ani. Aceasta după ce a fost prins cu substanţe interzise în puşcărie.
Andreea Esca a dat lovitura! Va fi vedeta unui post TV din Franța Andreea Esca, prezentatoarea Ştirilor Pro TV de la ora 19.00 şi personaj-simbol al televiziunii din România de după 1989, va fi subiectul unui reportaj al televiziunii franceze France 2.
Melody Thomas Scott a împlinit 35 de ani de când apare în serialul «Tânăr şi neliniştit» Interpreta lui Nikki Newman din „Tânăr şi neliniştit", actriţa Melody Scott Thomas a împlinit 35 de ani de când apare în serial şi 28 de când are propriul personaj principal
AVIONUL DISPĂRUT a fost descoperit în TRIUNGHIUL BERMUDELOR - Mesaj șocant pe FACEBOOK Facebook s-a umplut cu mesaje malware în care se susține că avionul dispărut MH370 ar fi fost descoperit în Triunghiul Bermudelor.
Predicție teribilă: "Al Treilea Război Mondial va izbucni în 2014!" Cunoscutul astrolog rus Pavel Globa, care a prezis cu exactitate atacurile din 2001 asupra World Trade Center, a readus in atentie o prezicere pe care a facut-o in urma cu 10 ani, spunand ca anul acesta va izbucni al Treilea Razboi Mondial.
Scapă de petele galbene de pe unghii Petele galbene de pe unghii sunt un tribut pe care trebuie sa-l platim ojei si manichiurilor colorate. Dar ce faci daca vrei unghii naturale?
AVION DISPĂRUT. Poveștile celor 239 de pasageri aflați la bordul avionului dispărut pe 8 martie AVION DISPĂRUT. Sâmbătă s-au împlinit opt zile de când aeronava Boeing 777, apariţiând companiei Malaysia Airlines, a dispărut de pe radare, lăsând în urmă doar un număr mare de întrebări. Zborul MH370 transporta 227 de pasageri de 14 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului. În prezent, în lipsa informaţiilor privind soarta lor, uneori pare că oamenii din acel avion au fost reduşi la un număr - 239.
Se îmbogățesc din vânzarea unor sticle! Nu o să-ţi vină să crezi ce conţin În China, unde poluarea a atins cote alarmante, o afacere extrem de profitabilă este reprezentată de vânzarea aerului curat la cutie.