ZIUA SFÂNTULUI PATRICK. Sfântul Patrick a fost un episcop al Irlandei, care a trăit în prima jumătate a secolului al 5-lea.
Ziua de 17 martie are o însemnătate particulară pentru irlandezi. Este una din cele mai importante zi din an, căci atunci îl sărbătoresc pe SFÂNTUL PATRICK. La origini o sărbătoare catolică, în zilele noastre această festivitate e mai degrabă dedicată întregii culturi irlandeze și este sărbătorită cu fast atât în Irlanda și Marea Britanie, cât și în Statele Unite.
SFÂNTUL PATRICK este cel mai iubit si cel mai cunoscut sfant al Irlandei. SFÂNTUL PATRICK, luminatorul Irlandei, s-a nascut in jurul anului 381 d.Hr., intr-un sat numit Bannaven Taberniae. SFÂNTUL PATRICK provine dintr-o familie de slujitori ai altarului - bunicul sau Potitus a fost preot, iar tatal sau Calpurnius, diacon, informeaza crestinortodox.ro.
Numele Patrick sau Patrichie insemna in limba latina om de neam mare. Din relatarea vietii sale, aflam ca la varsta de 16 ani ajunge sa uite de Dumnezeu. Cand a implinit aceasta varsta, satul in care se afla este jefuit de pirati, iar el este vandut ca sclav in Irlanda. Ajunge pastor de oi pe muntele Slemish, in Antrim County. Plecarea in robie i-a schimbat desavarsit viata. Din tanarul bogat si lipsit de griji, ajunge persoana care rostea cel putin o suta de rugaciuni noaptea si tot atatea ziua.
SFÂNTUL PATRICK a avut doua viziuni: in prima i se arata ca se va intoarce acasa, iar in a doua i se spunea ca vaporul lui este gata. Descoperirea facuta de Dumnezeu se implineste, astfel ca dupa sase ani petrecuti in robie, reuseste sa revina la parintii sai.
Mai tarziu, SFÂNTUL PATRICK il intalneste in Auxerre pe Sfantul Gherman, episcopul orasului. Are parte de un alt vis, in care i se cere sa mearga in Irlanda. Ii cere sfat Sfantului Gherman in privinta visului, iar acesta pentru ca se rugase lui Dumnezeu sa-i daruiasca o persoana care sa-l inlocuiasca pe Sfantul Paladie, a vazut in acest vis un raspuns al lui Dumnezeu. Facem precizarea ca Sfantul Paladie parasise Irlanda dupa mai putin de un an de la hirotonirea sa, din cauza cruzimii irlandezilor.
SFÂNTUL PATRICK este hironit episcop si in anul 432 pleaca de la manastirea din Auxerre impreuna cu cativa insotitori, spre Irlanda. Inconjurat de pagani, Sfantul Patrick a avut parte de multe incercari.
Druizii se vor arata nemultumiti de prezenta Sfantului Patrick si il vor trimite pe Dichu sa-l omoare. Acesta intepeneste in momentul in care ridica sabia sa-l omoare. Sfantul Patrick il dezleaga de puterea nevazuta care il tinea in loc. Drept raspuns pentru minunea savarsita, Dichiu ii va oferi sfantului un adapost in care acesta va savarsi Sfanta Liturghie. Dupa aceasta minune, multi irlandezi au primit credinta in Hristos. Mai tarziu, impreuna cu ucenicii sai a botezat intreaga tara.
Sfantul Patrick a trecut la cele vesnice pe 17 martie in jurul anului 480. Este infatisat in iconografie tinand in mana un trifoi (o planta cu trei frunze), simbol al Sfintei Treimi, un singur Dumnezeu in fiinta, dar intreit in persoane. Este sarbatorit in fiecare an, pe 17 martie.
Ziua Sfantului Patrick este sarbatorita nu doar in Irlanda, ci in mai multe tari din lume. Cel mai important festival este considerat a fi cel de la la Dublin, din tinutul Leinster.
Toate obiceiurile legate de această sărbătoare se învârt în jurul culorii verzi. Toată lumea poartă haine verzi, trifoi şi, pentru că este vorba de Irlanda, se bea bere. Cei de la Guiness au lansat chiar o ediţie specială a berii lor, ediţia Verde. Şi diaspora irlandeză din toată lumea sărbătoreşte această zi, cele mai imoprtante activităţi având loc în America. De 40 de ani, oraşul Chicago – cu un important segment de populaţie de origine irlandeză – îşi manifestă spiritul de sărbătoare prin transformarea râului Chicago în verde (cu ajutorul unei vopsele vegetale), scrie historia.ro.
În Irlanda, deși de regulă ZIUA SFÂNTULUI PATRICK pică în Postul Paștelui, Biserica Catolică acceptă consumul de carne în ziua de 17 martie deoarece, conform tradiției, de ziua Sfântului Patrick irlandezii merg de dimineață la biserică, apoi organizează un mare ospăț în onoarea patronului lor spiritual.