Totul a început în 1948
Povestea lor a luat naștere în 1948, când Sylvia, pe atunci o fată de 12 ani care frecventa o școală de fete din Londra, a participat la un program de corespondență internațională organizat după Al Doilea Război Mondial. Printr-o lecție de engleză, eleva britanică a primit adresa Lisei, iar cele două au început să-și scrie scrisori. Spre deosebire de colegii săi, care au renunțat la corespondență odată cu încheierea proiectului, Sylvia a continuat să îi scrie prietenei sale germane, încurajată de mama sa.
"Mi s-a dat o adresă, iar școala a trimis scrisorile. Mama m-a încurajat să continui să scriu, iar astfel legătura noastră s-a consolidat," a povestit Sylvia.
O legătură fără cuvinte despre război
Deși proiectul de corespondență a fost inițiat ca un pas spre reconciliere după război, Sylvia și Lisa nu au discutat niciodată despre acest subiect sensibil. Lisa avea o engleză impecabilă, ceea ce a facilitat comunicarea. "Nu am vorbit despre război. Știu doar că soțul Lisei, Willie, a fost prizonier de război în Rusia și s-a întors acasă la cinci ani după încheierea conflictului," a explicat Sylvia.
O tradiție păstrată în timp
De-a lungul anilor, cele două femei au împărtășit momente din viețile lor prin scrisori și felicitări de Crăciun. Într-o perioadă, familia Sylviei a încercat să organizeze o întâlnire cu Lisa, dar planul nu a putut fi realizat din cauza stării de sănătate precare a soțului Lisei.
Cea mai recentă felicitare a Lisei a fost la fel de emoționantă ca întotdeauna:
"Dragă Sylvia, încă un an s-a încheiat și suntem cu un an mai în vârstă. Tu ești străbunică, iar eu sunt străbunică pentru Yoshi, câinele nepotului meu. 2024 a fost un an bun, iar sănătatea mea este în continuare bună. Îți doresc un Crăciun fericit și un 2025 plin de sănătate."
Sylvia a mărturisit că așteaptă fiecare Crăciun cu nerăbdare pentru a primi vestea că prietena sa este bine. "Când primesc felicitarea, mă bucur să știu că este încă în putere. Este doar o felicitare pe an, dar înseamnă atât de mult," a spus ea.
Această poveste de prietenie neobișnuită este un exemplu emoționant despre cât de importante pot fi micile gesturi și cât de mult pot însemna legăturile sincere, chiar și la mii de kilometri distanță.
