Elevii scapă de școală în 5 octombrie. Ce vor trebui să facă, în schimb Elevii nu vor merge la cursuri miercuri, pentru a celebra Ziua Internaţională a Educaţiei. Vor fi organizate, totuși, diverse activități care se vor stabili la nivelul fiecărei școli în parte.
Aplicaţie pe telefonul mobil care deschide uşi şi înlocuieşte cheia, creată de elevi din Turda O echipă de elevi de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazu” Turda a fost premiată, joi, cu 10.000 de lei în cadrul unui concurs IT desfăşurat la Cluj-Napoca, pentru o aplicaţie pentru telefon mobil şi un dispozitiv care deschide şi închide uşi şi care poate înlocui cheia clasică.
Când iau elevii vacanţă în octombrie 2016? Structura anului şcolar 2016 - 2017 Vacanţă şcolară octombrie 2016. Cursurile anului şcolar 2016-2017 au început de o săptămână, pe 12 septembrie, iar prima vacanţă este programată, pentru elevii de clasele I-IV şi cei de la grădiniţă, în perioada în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016.
Trebuia să scrie o învoire pentru fiica ei, după ce a întârziat la ore. Toți au râs când au citit O adolescentă din SUA a întârziat la școală, la prima oră, și a rugat-o pe mama ei să redacteze o învoire ca să scape nepedepsită.
Alt tip Problema de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva Iniţial, atunci când această problemă de matematică a fost postată pe Facebook, se presupunea că doar o persoană dintr-o mie i-ar fi putut găsi răspunsul.
Ambasador: Germania alocă un milion de euro pentru promovarea învățământului în germană în România Ambasadorul RF Germania în România, Werner Hans Lauk, a anunțat sâmbătă, la Reghin, la cea de-a 26-a întâlnire a sașilor din Transilvania, că Bundestagul german a decis promovarea și stabilizarea învățământului în limba germană maternă în România, iar finanțarea prin Ministerul Federal al Afacerilor Externe se ridică la un milion de euro în acest an.
O școală a introdus cursuri de yoga și meditație la elevii mici. Rezultatul? ”Spectaculos” O școală din SUA a luat decizia de a înlocui orele de pedeapsă pentru elevi, în care cei care încălcau regulamentul trebuiau să execute diverse activități în folosul unității de învățământ, cu ore de meditație. La aceste cursuri au ajuns să participe și copiii fără probleme disciplinare.
Academia Națională de Informații și Institutul "Elie Wiesel" promovează educația privind Holocaustul Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a semnat, astăzi, 21 septembrie, împreună cu Divizia de Programe Arhivistice Internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, un protocol de colaborare pentru promovarea educației privind Holocaustul și pentru cunoașterea fenomenelor negative din societatea contemporană care au condus în trecut la tragedia Holocaustului.
Elevii de liceu din România pot aplica pentru un an de studiu gratuit într-un liceu din SUA Elevii de liceu din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a au posibilitatea să studieze pe parcursul anului școlar 2017-2018 în cadrul unui liceu american, cazarea fiind asigurată în cadrul unei familii care locuiește într-unul din statele americane. Studiile într-un liceu american sunt asigurate prin programul FLEX, finanțat de Departamentul de stat al guvernului Statelor Unite ale Americii, iar elevii pot aplica până pe 18 octombrie. Participarea este gratuită.
Exclusiv V. Alexandrescu: "Cât o mai lasă societatea pe dna Andronescu să asasineze învăţământul?" Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, a vorbit, la emisiunea Jocuri de Putere cu Rareş Bogdan, de la Realitatea TV, despre pericolul uriaş în care consieră că se află sistemul de învăţământ din România.
Când iau elevii vacanţă în octombrie 2016? Structura anului şcolar 2016 - 2017 Vacanţă şcolară octombrie 2016. Cursurile anului şcolar 2016-2017 au început de o săptămână, pe 12 septembrie, iar prima vacanţă este programată, pentru elevii de clasele I-IV şi cei de la grădiniţă, în perioada în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016.
A luat o linguriţă de miere cu nuci în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. Efectul este uimitor Miere cu nuci - tratamente naturiste. Ca să avem o viaţă sănătoasă e necesară o minimă informare asupra alimentelor care au acţiune benefică asupra organismului.
Exclusiv Cum explică Andronescu amendamentul care să amâne concursul pentru postul de director de școală Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a explicat, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, moderată de Rareș Bogdan, că, în cazul în care concursul pentru postul de director de școală ar avea loc în această toamnă, așa cum a programat ministerul, ”aproximativ 40.000 - 50.000” de profesori s-ar concentra mai mult pe cum să obțină acest post și pe bibliografia de examen decât pe elevi și pe problemele care pot apărea în unitățile de învățământ la acest început de an școlar.
Atac dur pe Facebook: "La şcoală la noi nu se învață. De fapt, faceți cu toții homeschooling" Cunoscuta actriţă Dorina Chiriac a avut o reacţie vehementă pe Facebook referitoare la sistemul clasic de învăţământ, precum şi la "homeschooling". Mesajul său a venit în contextul în care decizia Danei Nălbaru şi a lui Dragoş Bucur de a-şi retrage fiica de la şcoală a stârnit un val de controverse în mediul online.
Video Pirtea, rectorul Universităţii de Vest: Tinerii din "generaţia Facebook", mai inteligenţi Cât de importantă este educaţia în România şi care au devenit valorile naţionale în rândul tinerilor - sunt doar câteva dintre temele dezbătute în emisiunea "Ambasador România", moderată de Alexandru Cumpănaşu. Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a vorbit despre aşa zisa generaţie Facebook şi cum sunt influenţați tinerii de mijloacele moderne de comunicare.
Toţi părinţii trebuie să ştie acest lucru: Este legal să vi să ceară bani la fondul clasei? În ultimii ani au tot existat controverse în spațiul public cu privire la legalitatea fondului clasei și a fondului școlii. Mai precis, cu toate că învățământul de stat este, potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, gratuit, în unele școli elevilor sau părinților li s-a cerut să contribuie cu bani pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor.
Reacții după decizia Danei Nălbaru. Ministrul Educației a anunțat riscurile școlii făcute acasă După ce Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au retras de tot fetița de la școalăp, pentru a o integra într-un regim ”homeschooling”, au apărut reacții oficiale. Ministrul Educației Mircea Dumitru a declarat vineri seara la Digi 24 referindu-se la sistemul homeschooling (școala acasă) că există aspecte pozitive, dar și anumite riscuri pe care și le asumă părinții atunci când aleg pentru copiii lor acest sistem.
Masă caldă pentru elevi. Şcolile s-au trezit incluse în proiect fără să ştie: "Nu avem săli de mese" Guvernul anunţa, în vară, că elevii din zeci de şcoli vor primi din toamnă o masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi. Executivul avea în plan să implementeze un proiect pilot în 50 de şcoli din toată ţară, urmând că programul să fie extins la nivel naţional, după ce erau identificate şi rezolvate toate problemele.
Video Părinţii turci din România, presaţi să-şi retragă copiii de la şcolile Lumina Statul turc face tot mai multe presiuni asupra cetăţenilor săi. 120 de copii şi-au început anul şcolar în alte unităţi de învăţământ după ce părinţii au fost forţaţi să îi retragă de la şcolile Lumina. Între timp, Turcia a anunţat că nu va recunoaşte diplomele absolvenţilor de la şcolile lui Gulen din România şi a anulat diplomele profesorilor, informează Realitatea TV.
Veste bună pentru elevi! Nu trebuie să mai solicite adeverinţe Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat simplificarea procedurilor pentru dovedirea calităţii de asigurat a elevilor şi studenţilor, inclusiv a doctoranzilor. Astfel, verificarea şi validarea calităţii de asigurat vor fi făcute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin intermediul unor servicii web dezvoltate de Ministerul Educaţiei. Pentru elevi, măsura a intrat deja în vigoare. Pentru cei din învăţământul superior, facilităţile vor fi disponibile după începerea noului an universitar.
Purta uniformă, dar profesorii au trimis-o acasă din cauza acestui detaliu. Mama ei ripostează O elevă în vârstă de 15 ani a fost amenințată de profesori că urmează să fie sancționată dacă nu va veni cu alți pantaloni la școală în următoarele zile.
Alt tip Cum arată căminele studenţeşti în diferite ţări ale lumii Unii dintre noi au fost nevoiţi să locuiască, în perioada de studenţie, într-un cămin. Unora, această perioadă le trezeşte amintiri plăcute, iar altora – nu tocmai plăcute.
Exclusiv Ministrul Educaţiei: Nu trebuie acceptat ca un director de şcoală să fie în funcţie 20 de ani Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a afirmat miercuri seară, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, de la Realitatea TV, că există directori de şcoli care ocupă funcția de 20 de ani. "Este un lucru care nu trebuie acceptat", a precizat acesta.
Exclusiv Ministrul Educaţiei: Rezultatele de la BACALAUREAT, "un eşec al şcolii, nu al elevilor" Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a vorbit la Realitatea TV, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", despre problemele cu care sistemul românesc de învăţământ se confruntă în prezent, dar şi despre soluţiile la care el şi echipa sa lucrează pentru remedierea situaţiei şi pentru restabilirea încrederii în şcoală.
Au apărut noi specializări universitare în România. Ce noi profesii poți urma de-acum Studenții din România au de-acum o paletă mai largă de opțiuni profesionale. Guvernul a aprobat introducerea de noi programe de licență, printre care Media digitală, Leadership-ul militar sau Managementul sistemelor de supraveghere aeriană.
Alt tip Râzi cu lacrimi. Top 14 cele mai amuzante fotografii din prima zi de școală Cu toate că cei mai mulți dintre ei au așteptat cu sufletul la gură prima zi de școală, aceasta s-a dovedit a fi mai obositoare decât credeau și deloc pe placul unora dintre ei. Iată 10 dintre cele mai amuzante imagini care ilustrează starea de spirit a elevilor înainte și după prima lor experiență la școală.
Exclusiv Cîmpeanu: Profesorii, nevoiți să predea diferența dintre ediția veche a manualelor și programa nouă Pentru clasele primare nu există manuale editate conform programei revizuite, astfel că profesorilor le revine sarcina de a le preda elevilor diferența dintre materia prezentată în ediția veche a manualelor și cea din care urmează ca ei să dea testele finale, a declarat fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, la emisiunea ”Prime Time News”, moderată de Denise Rifai.
Alt tip Carmen Iohannis, imagini spectaculoase de la deschiderea anului şcolar, la Sibiu Soția președintelui României, Carmen Iohannis, a participat și anul acesta la festivitatea de deschidere a anului școlar, la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde a decis că va preda în continuare limba engleză cu jumătate de normă. Prima Doamnă a spus că își dorește să rămână alături de elevii ei, iar aceștia au primit-o cu multe zâmbete și flori. Nu a lipsit nici binecunoscutul selfie de început de an.
Rezidenţiat 2016. Tot ce trebuie să ştii despre examenul de Rezidenţiat 2016 Rezidenţiat 2016. Examenul de REZIDENŢIAT sesiunea 2016 va avea loc pe data de 20 noiembrie 2016, conform unui anunţ al Ministerului Sănătăţii. Metodologia de examen va presupune subiecte unice la nivel național și clasificare unică pe loc și post la nivel național, pornind de la principiul unui examen cu clasificare națională, care să răspundă nevoilor sistemului de sănătate de acoperire cu personal medical înalt calificat.
I-a dat un cadou profesoarei sale. Când l-a deschis, femeia a rămas fără replică. "E ciudat" În prima zi de școală, o profesoară din SUA a primit unul dintre cele mai ciudate cadouri din carieră, după cum chiar ea a mărturisit pe Facebook.