Au trăit nouă zile, izolaţi, cu zăpada mai mare decât gardurile. Zeci de oameni dintr-un sat din judeţul Buzău au văzut abia miercuri primul utilaj de deszăpezire venit să îi ajute! Acum câteva zile, localnicii au găsit o bătrână îngheţată, pe care au înmormântat-o fără preot.
În satul Stăvărăşti, casele abia se văd din troiene. Ca să iasă din curte, oamenii sar peste gardurile acoperite de zăpadă. Cum au rezistat timp de nouă zile în aceste condiţii, numai ei ştiu.
La Stăvărăşti, până şi morţii au fost abandonaţi de autorităţi. \"A murit o femeie aici. Am găsit-o moartă marţea trecută. Am sunat la primărie, la poliţie şi au spus: Îngropaţi-o aşa că noi nu avem cum să ajungem acolo\", a declarat un sătean.
Prefectura a trimis abia miercuri un utilaj de deszăpezire în sat. La 9 zile după prima ninsoare care deja izolase satul. Totuşi, autorităţile consideră că şi-au făcut treaba.