Întrebat cum comentează decizia Curţii Constituţionale, Geoană a răspuns sec: "România este un stat de drept".
Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, a spus şi el că solicitarea PD-L către CCR cu privire la moţiune a fost făcută din incompetenţă. "Cred că cei de la PD-L s-au făcut de râs pentru că orice student din anul I de la Facultatea de Drept ştia că moţiunea poate fi depusă şi că trebuie dezbătută şi că este dreptul suveran al Parlamentului de a acorda sau retrage încrederea unui Guvern. Solicitarea PDL ori a fost făcută din incompetenţă, ori din dispreţ pentru Constituţie şi ambele variante sunt foarte grave", a afirmat Victor Ponta.
Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea PD-L privind moţiunea de cenzură a PNL şi UDMR, precizând că nu intră în atribuţiile CCR controlul constituţionalităţii moţiunilor de cenzură. Decizia este definitivă, se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.