Astfel, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)
estimează că deficitul balanţei de plăţi al României va însuma 10
miliarde dolari în 2009, în scădere faţă de deficitul extern de 24,5
miliarde dolari (16,88 miliarde euro) înregistrat în 2008.
"Deficitul de cont curent s-a ajustat semnificativ anul acesta, la
circa 6% din PIB faţă de 12,3% în 2008, şi a ajutat la reducerea
vulnerabilităţilor şi la îmbunătăţirea percepţiilor de risc. Pe termen
mediu, România are perspective pozitive de creştere, cu o structură
diversificată a exporturilor, poziţie strategică şi potenţial de
recuperare faţă de celalalte state din Uniunea Europeană", susţin
analiştii BERD.
Potrivit estimării Fondului Monetar Internaţional (FMI), deficitul
extern va înregistra o corecţie la 5,5% din PIB în 2009, iar în 2010 se
va situa la 5,6% din produsul intern brut (PIB).
În acelaşi timp, BERD mai estimează că deficitul comercial al României
va ajunge în 2009 la 11 miliarde dolari, pe fondul unor exporturi de 37
miliarde dolari şi al unor importuri de 48 miliarde dolari.
"Încetinirea creşterii economice va avea un impact negatv asupra
exporturilor României, iar criza globală de lichidităţi va exacerba
presiunile de finanţare externă şi ar putea încetini, de asemenea,
investiţiile interne. Sectoarele puternic îndatorate, precum cel
imobiliar sau cel al construcţiilor, vor fi afectate cel mai puternic,
multe IMM-uri întâmpinând dificultăţi", mai susţin analiştii BERD.
De asemenea, ponderea ridicată a finanţării băncilor străine face ţara
vulnerabilă la ieşirile de capital, "ceea ce ar putea avea efecte
secundare asupra sectorului bancar, companiilor şi gospodăriilor".
"Cu toate acestea, riscul este redus de susţinerea puternică din parte
instituţiilor financiare internaţionale şi angajamentul băncilor-mamă
faţă de subsidiarele din România", mai arată analiştii BERD.
În privinţa sectorului bancar, BERD susţine că principalele bănci au reacţionat bine în faţa crizei financiare.
"În general, sistemul este bine capitalizat, iar nivelul lichidităţii
este adecvat. Până acum, majoritatea băncilor au reuşit să suporte
recesiunea. Susţinerea băncilor străine, ale căror subsidiare domină
piaţa, a fost crucială", se mai arată în raport.
Raportul aminteşte de nivelul scăzut al forţei de muncă calificate
care, alături de sistemul de impozitare, reprezintă principalele
dificultăţi ale mediului de afaceri.
BERD prognozează pentru 2009 o scădere a economiei cu 8%, în timp ce în
2010, economia ar trebui să înregistreze o creştere de 1%.
În acelaşi timp, deficitul bugetar s-ar putea ridica la 7,3% din PIB în
2009, iar inflaţia s-ar putea situa la 4,5%, conform aceleiaşi prognoze.