Profeţia înspăimântătoare făcută de părintele Iustin Pârvu, înainte de moarte O măicuţă de la mănăstirea Paltin susţine că înainte de a închide ochii, duhovnicul a avertizat că doar 12 luni va mai fi linişte, după care vremurile vor deveni tulburi, scrie revista Atitudini, publicaţie a Mănăstirii Petru Vodă.
Minune la mormântul lui Arsenie Boca. S-a arătat spiritul sfântului – FOTO Aflata la pelerinaj la mormantul lui Arsenie Boca, o credincioasa a decis sa faca unele fotografii in zona in care se rugau oamenii.
Minune la mormântul lui Arsenie Boca. Ce a surprins o femeie în fotografii? Aflata la pelerinaj la mormantul lui Arsenie Boca, o credincioasa decis sa faca unele fotografii in zona in care se rugau oamenii.
Au făcut o poză obişnuită. Detaliul observat mai târziu i-a lăsat cu gura căscată O femeie care s-a fotografiat alături de fiica ei pe malul mării a avut un adevărat şoc în momentul în care a observat un detaliu uluitor în imaginea surprinsă.
Dieta ideală pentru creșterea musculaturii Un studiu recent demonstrează că persoanele care vor să fie mai puternice şi mai musculoase nu trebuie neapărat să mănânce foarte multe proteine. Esenţial este modul în care cantitatea de proteine este distribuită în porţii egale, pe întreaga durată a zilei, scrie descopera.ro.
Alimente pe care nu ar trebui să le cumperi de la supermarket Câteva dintre alimentele comercializate în magazine nu sunt tocmai sănătoase pentru organism. De aceea este bine să acorzi o mai mare atenţie locului de unde îţi procuri mâncarea, scrie apropo.ro.
EVENIMENT. Noaptea Studiourilor Foto – ediția I Vineri, 20 iunie 2014, va avea loc prima editie a Noptii Studiourilor Foto. Organizat in spiritul celorlalte nopti deja consacrate in Bucuresti, evenimentul isi propune crearea unei punti de comunicare intre public si fotografii cu spatii dedicate din Bucuresti.
3 semne că iubita ta e măritată Imagineaza-ti urmatorul scenariu: ai gasit in sfarsit femeia visurilor tale, va simti bine unul in compania celuilalt, simti ca te indragostesti pana peste urechi si crezi ca nimic nu mai poate sta in calea fericirii voastre.
Intalniri pe Internet? Ce sa nu scrii niciodata in profilul tau online Te-ai decis sa-ti gasesti iubirea pe Internet si tot ce mai ramane de facut e sa-ti completezi profilul online. Aici trebuie procedat cu mare atentie – doar nu vrei sa sperii toti barbatii pe o raza de 100 de kilometri!
Află ce tip de burtă ai şi cum scapi de ea! Află ce tip de burtă ai ca să-ţi dai seama cum scapi de ea! Abdomenele nu sunt de ajuns pentru o talie subţire. În funcţie de tipul grăsimii, e nevoie să-ţi schimbi stilul de viaţă.
Autoritățile au încremenit când s-au uitat în pașaportul unui bărbat Un băiețel de patru ani și-a pus tatăl într-o mare dificultate după ce și-a încercat talentul artistic chiar pe pașaportul tatălui. Copilul i-a măzgălit poza de la pașaportul tatălului, cețățean chinez care a rămas blocat în Coreea de Sud.
Top 10 cele mai bune filme din toate timpurile Revista Empire a realizat un clasament al celor mai bune filme din toate timpurile. Topul a fost întocmit pe baza voturilor exprimate de cititorii publicaţiei, potrivit Mediafax.
Mirosul greu din meniul tău: Alimente care te fac să miroși urât Exista anumite alimente care te fac sa mirosi urat, oricat de mult te-ai spala si ai folosi parfum, scrie dietetik.ro.
Înarmat cu o armă, a vrut să jefuiască un magazin. HOŢUL, bătut CRUNT de un karatist, client şi el A vrut să jefuiască un magazin şi a sfârşit bătut de un campion de arte marţiale! E vorba despre un hoţ ghinionist din Israel, a cărui tentativă de jaf a fost filmată de camerele de securitate.
Pe cine "dai vina" pentru erecţia slabă Subiect tabu sau nu, disfuncţia erectilă poate deveni o problemă serioasă de cuplu. Află din articolul nostru care sunt principalii inamici ai dorinţei sexuale masculine.
A MÂNCAT o lună numai de la McDonald's, de trei ori pe zi şi a mers la SALĂ. Cum a ajuns să arate Kai Sedgwick, 34 de ani, este un impatimit al fitnesului. Barbatul a dus la bun sfarsit un experiment inedit in urma caruia infatisarea lui s-a schimbat foarte mult.
De ce e BINE să mănânci FISTIC? Efectul miraculos pe care nimeni nu ţi l-a spus Într-un studiu efectuat de cercetătorii spanioli, 54 de persoane cu prediabet, cunoscut şi sub numele de diabet borderline, au urmat o dietă mediteraneană timp de opt luni, conform dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.
(P) Din 2 iunie, relaxare de 4* la Danubius Health Spa Resort Bradet**** Incepand cu data de 2 iunie, Danubius Health Spa Resort Bradet **** isi va deschide portile pentru turistii care vor sa se bucure de tratamente balneare in conditii de lux sau pur si simplu sa evadeze din stresul urban.
Recorduri mondiale doborâte în Australia Două recorduri mondiale doborâte astăzi în Australia. 340 de oameni s-au urcat pe celebrul Sydney Harbour Bridge, în scopuri umanitare.
Cum să faci o poză de profil perfectă Peste 33% dintre cupluri se cunosc acum online, iar numărul lor este în continuă creştere. De aceea, pentru cei singuri, care îşi caută online un partener, poza de profil este esenţială.Deşi pare simplu, este foarte greu să găseşti o poză perfectă pentru profil, mai ales că prima impresie contează când vine vorba de căutarea unui partener, scrie descopera.ro.
Imagini de basm: Cele mai frumoase "piscine" naturale din lume Aceste "piscine" în natură nu numai că îţi oferă posibilitatea de a înota în cele mai curate ape din lume, dar odată ce ai ajuns acolo, te vor face să nu vrei să te mai întorci vreodată, scrie csid.ro.
Descoperire ŞOCANTĂ despre creierul bărbaţilor! Ce se întâmplă după ce urmăresc filme pentru adulţi Cercetătorii germani de la Institutul de Dezvoltare Umană "Max Plank" au ajuns la o cocluzie îngrijorătoare. Potrivit oamenilor de știință, vizionarea în exces de către bărbați de materiale pornografice duce la micșorarea creierului!
Inventatorul telefonului nu şi-a sunat niciodată soţia! Curiozităţi amuzante şi adevărate Nu este nimic rău în a învăţa şi citi lucruri interesante tot timpul. Iată câteva chestii interesante despre viaţă, corpul uman, amor şi multe altele, scrie apropo.ro.
Ce înseamnă când îți visezi fostul iubit Daca te straduiesti sa scapi de fostul partener care iti “mananca” inca subconstientul aparandu-ti in vise, pot sta linistita pentru ca nu esti singura. De fapt, obisnuim sa ne visam mai des fostii iubiti decat pe actualii. Totusi, din ce cauza?
7 beneficii ale somnului asupra pielii Se stie ca somnul de calitate aduce multe beneficii organismului. Modul in care arata pielea este, de asemenea, in stransa legatura cu durata si calitatea somnului.
Care sunt motivele pentru care eşti stresat, dar ineficient În caz că nu ştiai, stresul îţi consumă o bună parte din energia de altfel foarte utilă în rezolvarea problemei care îţi dă bătăi de cap. În loc să te mobilizeze, s-ar putea să te încurce mai mult şi să îţi distrugă din creativitate. Cel mai sănătos ar fi să înveţi cum să îl ţii sub control şi să nu îl laşi să îţi strice planurile scrie gq.ro.
BANCUL ZILEI. Mamă, tată... sunt însărcinată! Românii nu ratează niciun prilej pentru a lansa pe piaţă bancuri noi.
Cum sa treci peste o mare dezamagire in dragoste ca sa iti poti relua viata Senzatia de inima franta este probabil, una dintre marile dureri pe care un om le poate simti intr-o viata. Desi la inceput pare eterna, din fericire nu e asa.
3 motive să ai cât mai multe plante în casa ta Anxietatea este cauzata de ganduri negative, griji, stres. Exista un mod prin care poti reduce anxietatea si care nu implica foarte mari eforturi: plantele. Ele aduc energie si bunastare casei. Iata 3 motive foarte importante sa ai cat mai multe plante in casa ta.
SULEYMAN MAGNIFICUL. Una dintre actriţe se pregăteşte de NUNTĂ SULEYMAN MAGNIFICUL. Pelin Karahan, actrita care interpreteaza rolul Sultanei Mihrimah, din serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, difuzat la Kanal D, se casatoreste pentru a doua oara!