Alt tip Raed Arafat: "România este reprezentată foarte bine în cadrul NATO, la nivel de experţi" Raed Arafat, secretar de stat în MAI, este şi coordonator NATO pentru răspunsul la dezastre şi urgenţe civile. Scopul programului Alianţei Nord-Atlantice este să asigure supravieţuirea victimelor aflate în situaţii de urgenţă, atunci când accesul la servicii medicale nu este imediat disponibil. Despre rolul României în cadrul acestui program, dar şi despre începuturile SMURD-ului în România, Raed Arafat a discutat cu Alexandru Cumpănaşu.
Satul scufundat din România, turiștii vin să vadă biserica de sub ape Un dezastru ecologic, creat de mâna omului, a ajuns atracție pentru turiști. În urmă cu mai bine de 30 de ani, despre localitatea Geamăna din Munții Apuseni nu se știa aproape nimic. Acum, lumea întreabă de „satul scufundat”, devenit o destinaţie turistică, mai ales pentru străini.
Doliu în Parlament: A murit un deputat român Deputatul bihorean Octavian Bot de 64 de ani a murit sâmbătă la Spitalul Municipal Oradea unde se afla internat.
Taxiurile din zona aeroporturilor, verificate de poliţişti. Ce surpriză au avut "rechinii" Aproape jumătate dintre taxiurile din zona aeroporturilor verificate de poliţişti au fost amendate - se confirmă astfel ideea că majoritatea acestora sunt "rechini".
Bloggerii acuză organizarea la concertul Robbie Williams: Ruşine! Cei peste 60.000 de spectatori prezenti la concertul lui Robbie Williams din Bucureşti s-au declarat încântaţi de show însă au acuzat vehement problemele de organizare. Pentru a putea cumpăra o sticlă de apă, trebuia să stai la coadă cu orele!
Premoniţie teribilă înainte de tragedia celor 4 români morţi în Slovenia Patru români - familia Chiş, un procuror din Arad, soţia acestuia, copilul lor în vârstă de 5 ani şi bunica copilului - au murit într-un accident teribil în Slovenia în urmă cu câteva zile. Ioana Chiş a avut o premoniţie teribilă înainte de accident.
Scandal monstru după concertul lui Robbie Williams. Au leşinat după ce au stat la cozi interminabile Spectacol de neuitat, aseară, în Piaţa Constituţiei din Capitală, unde peste 60 de mii de fani au cântat împreună cu artistul britanic Robbie Williams. Organizarea însă a lăsat de dorit, iar mai multe persoane au leşinat deoarece nu au avut acces la apă şi au stat la cozi interminabile..
Povestea singurului român care e primar în Spania. Regele Felipe al VI-lea l-a chemat... Regele Spaniei a găzduit luni o recepție la Palatul Regal, în onoarea președintelui român Klaus Iohannis, și a soției sale Carmen. Printre cei 70 de invitați la evenimentul regal s-a aflat, și Aurel Truță, primul și singurul primar român în Spania.
Toxinfecție alimentară la tabăra de copii. Au fost duşi de urgență la spital Un număr de 15 copii care se aflau în tabără la Rimetea, lângă Aiud, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară.
Robbie Williams a invitat o tânără să cânte pe scenă alături de el Robbie Williams le-a spus fanilor după concert "Mulţumesc" în limba română și a continuat în limba engleză: "România, ai fost al naibii de minunată". "
Incendiu de proporţii în Deva. Pompierii s-au chinuit patru ore să îl stingă Peste 25 de hectare de mirişte au fost cuprinse de flăcări, la marginea municipiului Deva. Timp de patru ore, pompierii au acţionat pentru a opri incendiul de vegetaţie, care s-a propagat cu repeziciune.
Accident feroviar. Combină agricolă, lovită de tren Un accident feroviar a avut loc, vineri seară, în comuna prahoveană Ariceștii Rahtivani, un tren privat în care se aflau 30 de călători agățând remorca unei combine agricole, în urma incidentului traficul feroviar fiind blocat pe linia respectivă.
Cutremur în Vrancea, vineri seară Un seism cu o magnitudine de 3,6 grade s-a înregistrat, vineri, în zona Vrancea, informează Institutul Naţional de Fizică a Pământului.
Linşat de rude. Un tânăr din Iaşi, torturat şi ucis de 13 persoane Un tânăr din Sineşti, Iaşi, de doar 20 de ani, a fost torturat, apoi ucis cu bestialitate. Fratele victimei spune că a fost bătut cu bestialitate de 13 persoane.
Photo Românii, SCLAVI în Germania. Povestea dramatică a unui tânăr plecat la muncă în Munchen Românii care aleg să lucreze în străinătate, în speranţa că vor câştiga mai mulţi bani şi că vor duce o viaţă mai bună, aleg, involuntar, să devină sclavi. Şerban Necula, care a muncit doi ani în Munchen, Germania, povesteşte chinul inimaginabil pe care l-a suportat în tot acest timp.
Caz șocant la Beclean. Cum este tratat un tânăr bolnav psihic, cu HIV și fractură de col femural Un tânăr de 20 de ani, cu probleme psihice şi bolnav de HIV internat de mai bine de 15 ani la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică, are parte de un tratament „original”, în urma unei fracturi de col femural. Angajaţii centrului tratează fractura cu calmante şi vitamine, la recomandarea medicului de familie. Nici medicul de familie şi nici cei de la UPU nu au considerat necesară solicitarea părerii unui ortoped. Un tânăr de 20 de ani, cu probleme psihice şi bolnav de HIV internat de mai bine de 15 ani la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică, are parte de un tratament „original”, în urma unei fracturi de col femural. Angajaţii centrului tratează fractura cu calmante şi vitamine, la recomandarea medicului de familie. Nici medicul de familie şi nici cei de la UPU nu au considerat necesară solicitarea părerii unui ortoped. Citeste mai mult: adev.ro/nrn5q2
Alt tip Maşină în flăcări, pe o stradă centrală din Galaţi. Automobilul era pe drum către service O maşină a luat foc în trafic, pe una dintre arterele principale din Galaţi.
Crimă îngrozitoare în Iaşi. A fost ucis, iar apoi atârnat în gard, cu încheieturile tăiate. Motivul? 12 persoane ar fi participat la crima abominabilă care a avut loc în noaptea de joi spre vineri în judeţul Iaşi, când un tânăr de 20 de ani a fost imobilizat pe un gard şi i s-au tăiat încheieturile, scrie Adevarul. 12 persoane ar fi participat la crima abominabilă care a avut loc în noaptea de joi spre vineri în judeţul Iaşi, când un tânăr de 20 de ani a fost imobilizat pe un gard şi i s-au tăiat încheieturile. Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/iasi/crima-sadica-iasi-comisa-razbunare-zeci-politisti-procurori-cauta-agresorii-putin-12-persoane-participat-transarea-tanarului-1_55a8dea9f5eaafab2ca84452/index.html
Biserică ortodoxă din secolul al XIII-lea, scoasă la vânzare O biserică bizantină datând din secolul al XIII-lea din orașul turc Zeytinbagy, din provincia Bursa, a fost scoasă la vânzare pe site-ul unei agenții imobiliare, scrie ziarul turc Todays Zaman, citat de pravoslavie.ru
Accident extrem de grav la piscină. A intrat în comă, după o săritură în apă. Ce s-a întâmplat Un adolescent de 16 ani a ajuns în comă la spitalul de urgenţă Buzău după ce s-a aruncat într-o piscină şi nu a mai ieşit la suprafaţă preţ de câteva minute. S-a întâmplat la un ştrand privat din Parcul Tineretului.
Ilie, sfântul care aduce ploaia. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ilie SFÂNTUL ILIE, 20 IULIE. TRADIŢII ŞI OBICEIURI SF. ILIE. Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie) la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca şi Sân-George şi Sâmedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt crestin - Sfântul Prooroc Ilie.
Ultimul cadou primit de românul condamnat la moarte în Malaysia. E cutremurător Tatăl românului condamnat la moarte mai face un pas spre salvarea fiului său. Spre salvarea spirituală, deocamdată. Biblia ortodoxă, binecuvântată de Preafericitul Patriarh Daniel, va ajunge, în sfârşit, la Ionuţ Gologan, în... ”închisoarea morţii”, scrie ziarulring.ro.
Creştinii-ortodocşi sărbătoresc, astăzi, o mare sfântă Sărbătoare, astăzi, pentru creştini-ortodocşi.
Crimă prin tortură, la Iaşi. Poliţiştii, oripilaţi de ce au găsit la locul faptei Un tânăr de 20 de ani a fost ucis în cursul nopţii de joi spre vineri, 17 iulie, în localitatea ieşeană Sineşti, de persoane necunoscute, după ce a fost torturat, cel mai probabil.
Photo Tatuajele pe care le vor regreta toată viaţa. O galerie a ororilor Există tatuaje nereuşite şi tatuaje de prost gust. Există tatuaje realizate pe o porţiune nu tocmai potrivită a corpului - pe faţă, să zicem. Există şi tatuaje reuşite, dar nu despre ele este vorba aici.
Accident stupid: Mergea liniştit pe bicicletă şi s-a trezit într-un elicopter SMURD Un tânăr de 24 de ani din Răuseni a fost transferat în această seară la Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" după un accident stupid.
Accident grav de motocicletă în Suceava. Doi tineri au murit Doi tineri care circulau pe o motocicletă au murit, joi, într-un accident rutier produs pe DN 2H, pe raza oraşului Milişăuţi, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Se întâmplă în 2015: Apa caldă, relansată la Galaţi, în prezenţa ministrului Energiei Inaugurare cel puţin neobişnuită la Galaţi, pentru anul 2015. Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a anunţat, astăzi, la Galaţi, reluarea furnizării apei calde menajere în oraş, după ce acest serviciu a fost sistat în ultimele trei luni şi jumătate, scrie romaniaactualitati.ro
Photo Cu ce se joacă copiii din Japonia. 8 cele mai bizare jucării Japonezii au o viziune cel puţin bizară legată de copilărie. Dincolo de desenele animate şi programele TV violente, ieşite din comun, nici cu jucăriile nu stau mai bine. Cei de la Kotaku au adunat într-un top cele mai bizare jucării vândute în magazinele din Tokyo.
A ucis de supărare că a picat BAC-ul. Reacţia halucinantă a Federaţiei Române de Taekwondo Cazul sportivului legitimat la Steaua care a comis o crima de suparare ca a picat Bacalaureatul ia o turnura halucinanta, dupa ce Federatia Romana de Taekwondo a hotarat sa intervina.