Decizia de sistare a furnizării apei calde menajere pentru cele 60.000 de apartamente racordate la sistemul de termoficare din oraş a fost luată, de la 1 aprilie, de producătorul local de agent termic, SC Electrocentrale, intrat în insolvenţă după ce principalul său client, societatea locală de distribuţie a agentului termic, SC Apaterm, a intrat în faliment din cauza datoriilor imense ale populaţiei la întreţinere.
Se întâmplă în 2015: Apa caldă, relansată la Galaţi, în prezenţa ministrului Energiei
Inaugurare cel puţin neobişnuită la Galaţi, pentru anul 2015. Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a anunţat, astăzi, la Galaţi, reluarea furnizării apei calde menajere în oraş, după ce acest serviciu a fost sistat în ultimele trei luni şi jumătate, scrie romaniaactualitati.ro
Consiliul Local Galaţi a înfiinţat o nouă societate de distribuţie a agentului termic, SC Calorgal şi, în urmă cu două zile, a încheiat un protocol valabil până la finele lunii septembrie, prin care SC Electrocentrale va produce apă caldă menajeră pentru populaţie, folosind un combustibil neconvenţional faţă de cel obişnuit (gazele naturale) – aburul industrial, furnizat contra cost de combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi. Potrivit autorităţilor locale, de astăzi au început probele în sistem urmând ca gălăţenii să aibă apă caldă la robinet în maxim două zile. Totuşi, din cele 660 de asociaţii de proprietari din Galaţi numai 359 vor primi apă caldă, căci doar acestea au semnat contractele cu noua societate Calorgal. Municipalitatea a decis, prin hotărârea CL, ca asociaţiile care nu semnează noile contracte cu Calorgal nu vor primi apa caldă menajeră.
Prezent, astăzi, la Galaţi, Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a făcut apel către populaţie pentru ca aceasta să îşi achite conştiincios facturile al apă caldă, în caz contrar existând pericolul sistării din nou a acestui serviciu: „Astăzi putem să anunţăm cu bucurie reluarea acestui serviciu public [furnizarea apei calde menajere], element de bază pentru o comunitate. Era de datoria noastră, a administraţiei locale şi centrale pentru a face ceea ce depinde de noi pentru a debloca lucrurile. Vom de alături de dumneavoastră şi pe viitor dar, ca şi la Bucureşti, şi în alte locuri din ţară, acest lucru nu se rezolvă dacă serviciile nu vor fi plătite”.
Urmează și căldura
Ministrul Andrei Gerea a mai precizat că împreună cu autorităţile locale şi reprezentanţii Electrocentrale, Calorgal şi Romgaz vor căuta soluţii şi pentru asigurarea căldurii populaţiei pentru iarna 2015-2016. Soluţia de viitor agreată de minister este restructurarea Electrocentrale într-o societate cu acţionariat mixt (Consiliul Local – acţionar majoritar şi alţi acţionari - Ministerul Energiei, Electrocentrale, Romgaz şi Calorgal), soluţie care va fi luată în dezbatere publică şi la Bucureşti, în cazul RADET-ului, a mai precizat ministrul Andrei Gerea.