Noi reglementări privind îngrijirea copiilor cu părinții plecați în străinătate, aprobate de Guvern Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o hotărâre prin care completează procedura de monitorizare a modului de creștere a celor 83.000 de copii care au, cel puțin, un părinte plecat în străinătate. Potrivit noilor reglementări, școlile sunt obligate să trimită la solicitarea serviciului public de asistență socială listele cu toți acești copii. Ulterior, serviciul de asistență socială merge la domiciliul copilului, pentru a verifica situația acestuia.
Lucrările de la baza Deveselu se apropie de finalizare. Dușa a avansat ultimul termen Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a anunțat, miercuri, că lucrările de la baza Deveselu sunt în grafic și se apropie de finalizare, astfel încât în lunile septembrie-octombrie se vor putea finaliza, iar termenele stabilite cu partenerul american să fie respectate.
CNADNR îl ameninţă pe realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, Rareş Bogdan Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a emis un comunicat de presă prin care informează că va acţiona în instanţă împotriva tuturor jurnaliştilor care au făcut afirmaţii referitoare la concediul directorului Narcis Neaga, în Grecia, Rareş Bogdan, realizatorul emisiunii Jocuri de Putere, fiind principala sa ţintă.
Bebeluş de 15 luni bătut, la spital în Timişoara. Explicaţie incredibilă pentru rănile sale Un copil în vârstă de 15 luni, care prezintă leziuni la nivelul corpului şi urme de violenţă, a fost transportat la Timişoara.
Guvernul, anunţ neaşteptat pentru familiile nevoiaşe şi persoanele singure. Cum vor fi ajutaţi Guvernul a aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Muncii, alocarea sumei de 915.300 lei ca ajutoare de urgență pentru sprijinirea unui număr de 327 de familii și persoane singure, informează Biroul de presă al Executivului.
Guvernul anunță reguli noi privind indemnizația lunară pentru creșterea copiilor Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre care permite persoanelor ce realizează concomitent venituri supuse impozitului, din mai multe activități, să beneficieze de concediu și de indemnizația pentru creșterea copilului pe baza documentelor care dovedesc suspendarea a cel puțin uneia dintre activități. Totodată, documentul adoptat de Guvern stipulează explicit condițiile în care părinții, ce beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului pot realiza, concomitent, venituri supuse impozitării de până la 3.000 de lei anual.
Șoferii români vitezomani, sub lupa autorităților UE. Ce a decis Guvernul Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (DRPCIV) va acorda acces automat la datele privind vehiculele, proprietarii sau deținătorii vehiculelor pentru autoritățile din UE, din Elveția, sau dintr-un stat terț care are încheiat un acord în acest sens cu Uniunea Europeană, a decis Guvernul, miercuri, printr-o Ordonanță.
Controlorii de trafic aerian ameninţă cu greva generală. Zeci de zboruri ar putea fi blocate Controlorii de trafic aerian ameninţă din nou cu greva generală. Angajaţii ROMATSA cer un nou contract colectiv de muncă şi schimbarea conducerii.
Accident teribil. Au intrat cu maşina într-un tir. Cinci persoane, rănite Cinci persoane au ajuns miercuri la Spitalul din Drobeta Turnu Severin, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un tir. Accidentul a avut loc pe un pod, la ieşire din municipiu Drobeta Turnu Severin.
Pompierul a suferit un atac cerebral, la faţa locului, marcat de carnagiul în care au murit 3 copii Dramă cumplită după tragedia în care au murit trei copii, în accidentul de autocar din Brăila. Unul dintre pompierii brăileni care a intervenit în carnagiul de pe Baldovineşti a ajuns şi el la spital după ce a suferit un accident vascular cerebral, marcat, cel mai probabil, de experienţa trăită, precum şi de efortul susţinut depus pentru salvarea victimelor accidentului, scrie obiectivbr.ro.
Accident grav în Iaşi. Au fost spulberaţi pe trecerea de pietoni de un şofer începător Un accident cu două victime s-a produs, astăzi, pe bulevardul Independenței din municipiul Iași. Două persoane traversau regulamentar strada, când au fost lovite de un autoturism.
Dieta cu ceai de mărar. Cum să scapi de kilogramele în plus fără pic de efort Mărarul este un condiment savuros pentru mâncăruri, dar are numeroase beneficii şi pentru sănătate.
Le-a explodat butelia. Trei persoane, rănite grav Explozia unei butelii într-o casă din comuna Aluniş, din Prahova, a produs pagube consistente casei, dar a rănit şi trei persoane, care au arsuri de 20% până la 80% din suprafaţa corpului.
A intrat într-o cameră de hotel şi a început să fure ce a apucat. Ce a urmat este inimaginabil Un bărbat care a încercat să fure din camera unui hotel din Focşani a ajuns la spital, după ce a fost luat la bătaie chiar de victime.
Autocar ucrainean răsturnat în Brăila. Trei copii au murit. 20 de răniţi Un autocar înmatriculat în Ucraina, cu 37 de persoane la bord, s-a răsturnat între Brăila şi Galaţi. Trei minori au murit, iar 20 de persoane sunt rănite. Traficul este oprit pe DN2B Brăila- Galaţi. Potrivit primelor informaţii, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu carosabil ud şi viteză redusă.
Dramatic! Un concurent de la "Vocea României" a ajuns în stradă şi nu are ce mânca Cristi Nistor, fost concurent de la "Vocea României", a lansat, marţi, pe pagina de Fcebook, un apel disperat în care mărturisește că a ajuns la capătul puterilor.
O butelie a explodat într-o locuinţă din Prahova: Un copil de 7 ani şi părinţii săi, răniţi Un copil de şapte ani şi părinţii acestuia au fost răniţi, în noaptea spre marţi spre miercuri, după ce o butelie a explodat în casa acestora din localitatea prahoveană Aluniş, cel mai grav rănit fiind tatăl copilului, care are arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului.
Alt tip Dorei de Argeş, în acţiune. Au dărâmat peretele dormitorului unei bătrâne, dar lucrau la altă casă I-au dărâmat femeii casa şi apoi au încercat să fugă. Mai mulţi muncitori sunt cercetaţi penal după ce au avariat locuinţa unei bătrâne. Aceştia s-au apropiat prea mult cu utilajele de casă şi i-au pus la pământ dormitorul.
Cutremur în Vrancea, marţi seara Cutremur în Vrancea. Un cutremur a avut loc, marţi seara, în zona seismică Vrancea.
Oprea: Trebuie înăsprită legea în cazurile de viol. UNPR va înainta Parlamentului un proiect Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat, marți seară, că formațiunea politică pe care o conduce intenționează să elaboreze și să depună la Parlament un proiect de lege care să înăsprească pedepsele aplicate în cazurile de viol.
IKEA retrage o lampă vândută în peste 2,5 milioane de exemplare, inclusiv în România. Motivul? Magazinul IKEA din Baneasa le recomanda clientilor care au cumparat lampa cu senzori Patrull sa nu o mai foloseasca si sa o returneze in magazin, unde vor primi banii inapoi.
Inundaţii devastatoare în Vrancea. Intervenţie în forţă a pompierilor militari Aversele de ploaie în mari cantități au provocat, marți după-amiază, în municipiul Focșani, refularea unor guri de canal, fapt ce a condus la producerea de inundații în cartierele Vâlcele și Bahne, precum și pe strada Mărășești, potrivit Cristinei Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Româncă acuzată de pruncucidere. Carabinierii italieni au găsit cadavrul bebeluşului ascuns în dulap O româncă din Italia este suspectată că şi-a ucis copilul nou-născut, scrie ilquotidianoweb.it.
Exclusiv Polițiștii cer și ei majorări salariale. Surugiu: "Nu pot să accept mai puțin de 25 la sută" Liderul Sindical al Polițiștilor, Iulian Surugiu, a declarat, marți, într-o intervenție telefonică, la Realitatea TV, că polițiștii vor ieși în stradă dacă Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor Publice nu vor aproba grila de salarizare, în forma discutată, subliniind faptul că nu va accepta mai puțin de 25% începând cu 1 ianuarie 2016.
Primar, despre o familie evacuată: Nu ştiu cum să-i ajut, nici nu vreau. Nu mă leg la cap cu ei! O familie cu trei copii din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, scoasă afară din casă, doarme de duminică sub cerul liber. Familia chiriaşă a fost anunţată de către proprietar să evacueze locuinţa, dar nu au găsit unde să plece. Primarul Dănuţ Solcan recunoaşte că nu vrea să-i ajute şi speră că cei de la DGASPC să resolve situaţia.
Familia polițistului accidentat grav de un șofer turc cere sprijin financiar Soția polițistului român accidentat grav de un șofer băut turc cere sprijin financiar pentru ca acesta să poată fi operat în Israel, dacă starea îi va permite, în prezent aflându-se în continuare în comă indusă. Acesta se află internat la Spitalul Floreasca din data de 2 august.
Accident cumplit! Două TIR-uri s-au ciocnit şi au luat foc Traficul rutier pe DN 17 Suceava-Câmpulung Moldovenesc a fost oprit după ce două TIR-uri au luat foc, în urma unui accident rutier.
Photo Tatăl micuţului Hercule, anchetat de Protecţia Copilului. Ipostaza teribilă în care a filmat băiatul Direcţia pentru Protecția Copilului Olt a fost sesizată în cazul lui Giuliano Stroe, “micuțul Hercule”, cel mai puternic copil din lume, după ce tatăl acestuia l-a pus să treacă printre picioarele unui cal nervos.
Terifiant! Bebeluş, bătut şi abandonat pe câmp. În ce stare se află micuţul Un băieţel de un an şi trei luni a fost abandonat în această dimineaţă pe câmp, la intrare în Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin. Acesta a fost găsit de un cioban şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Oraviţa. Minorul se afla într-o stare deosebit de gravă, cu hipotermie, insuficienţă respiratorie şi multiple semne de violenţă pe corp.
Bărbatul care a lovit o turistă pe litoral care îşi aşezase prosopul în faţa şezlongurilor, amendat Un tânăr de 19 ani a fost amendat, marţi, de poliţiştii constănţeni, după ce a fost filmat în timp ce pălmuia o turistă pe o plajă din staţiunea Mamaia, pentru că femeia îşi aşezase prosopul în faţa şezlongului pe care acesta stătea, în cauză fiind deschis şi un dosar de cercetare penală in rem.