Proprietarul a moştenit casa de la bunici, iar familia Lercă locuia în acest imobil de mai bine de cinci ani, fără vreun contract de închiriere. Din cauza stării deplorabile a clădirii, nu au plătit niciun ban în contul chiriei, înţelegându-se să muncească câte zece zile pe lună pentru proprietar.
Singura sursă de venit este alocaţia copiilor şi ce mai reuşesc părinţii să strângă pe unde muncesc cu ziua.
“Ne-a anunţat cu două săptămâni în urmă că trebuie să plecăm din casă. Am avut termen până pe 14 august. Nu avem unde merge. Stau cu lucrurile în saci şi nu ştiu în ce direcţie să apucăm. Am cerut ajutor la Primărie, la Prefectură, dar nimeni nu ne bagă în seamă. Proprietarul a fost să vadă dacă ne-am luat lucrurile şi nu ne-a mai permis să dormim înăuntru. Am dormit cu copii sub viţa de vie, în grădină şi spre dimineaţă a şi plouat”, a povestit Otilia Lercă, scrie adevarul.ro.
Primarul Dănuţ Solcan a recunoscut cu nonşalanţă că nu vrea să ajute această familie iar dacă dorm afară, acum cu aceste temperaturi toride, este o adevărată binecuvântare.
“Nu ştiu cum să-i ajut, dar nici nu vreau. Nu mă leg la cap cu ei. Să facă ce-or vrea. Şi dacă nu găsesc unde să stea, nu e problema mea. Să vină cei de la Protecţia Copilului şi să ia copiii. Ce se mai plâng că au dormit afară...la cât este de cald şi mie mi-ar plăcea să dorm în aer liber”, a declarat, ironic, primarul Dănuţ Solcan.