Articolele din categoria SOCIAL:

ASF: Trei grupuri de lucru vor aborda direcțiile discutate cu transportatorii și asiguratorii
ASF: Trei grupuri de lucru vor aborda direcțiile discutate cu transportatorii și asiguratorii
Subiectele discutate în cadrul întâlnirii de marți dintre reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară, transportatori și asiguratori, privind modificările legislative, dezvoltare baze de date, transparență și informarea asiguraților, vor fi abordate de trei grupuri lucru, la care au fost invitate să participe toate părțile prezente la întâlnire, informează ASF printr-un comunicat.
Ajunul Crăciunului. Ce sfinți sărbătorim astăzi
Ajunul Crăciunului. Ce sfinți sărbătorim astăzi
Ajunul Crăciunului este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic împărătesc al Nașterii Domnului. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic, de asemenea, această ultima zi din Postului Crăciunului este zi de post mai aspru, deoarece se ajunează până seara. Postul de astăzi amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima dată cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.
Ce s-a întâmplat la Alba Iulia cu o maşină lăsată în stradă, pe "avarii" - VIDEO
Ce s-a întâmplat la Alba Iulia cu o maşină lăsată în stradă, pe "avarii" - VIDEO
Aglomeraţia de pe străzile din Alba Iulia, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, dar şi manevra neinspirată a unui şofer a generat un caz mai puţin obişnuit. Un autoturism Volkswagen Golf lăsat „pe avarii” în dreptul maşinilor parcate pe Bulevardul Revoluţiei din Alba Iulia a fost „săltat” de alţi şoferi şi mutat pe spaţiul verde, astfel încât să permită trecerea altori autoturisme, inclusiv a unui autobuz.
MAE, precizări despre copiii luați de statul norvegian: Aceștia ar putea ajunge la familia tatălui
MAE, precizări despre copiii luați de statul norvegian: Aceștia ar putea ajunge la familia tatălui
Ministerul Afacerilor Externe revine cu noi precizări în cazul familiei din Norvegia căreia statul norvegian i-a luat copiii. În cadrul unui comunicat de presă, MAE specifică faptul că "la nivel bilateral, nu există instrumente juridice care să permită cooperarea judiciară pe marginea unui astfel de caz" și că, totodată, nu sunt îndeplinite premisele pentru a-i încadra pe cei cinci copii în categoria minorilor neînsoţiţi pentru a cere repatrierea lor. MAE susține că "nu reiese, în acest moment, că ar fi vorba de un tratament discriminatoriu la adresa cetăţenilor români". Pe de altă parte, MAE arată că este posibil ca familia biologică a tătălui, din România, să preia copiii. 
Brad în memoria victimelor din #Colectiv: "Nu vă vom uita de Crăciun!" Alt tip
Brad în memoria victimelor din #Colectiv: "Nu vă vom uita de Crăciun!"
Părinții unora dintre victimele incendiului din Colectiv au adus, miercuri, în mod simbolic, un brad de Crăciun pe care l-au amplasat în fața clubului în memoria celor decedați. "Nu vă vom uita de Crăciun. Vă mulțumim pentru că ne-ați făcut mai buni!", sunt cuvintele inscripționate pe panglica care îmbracă ramurile verzi, de care urmează să fie atârnate globuri cu numele tuturor celor care și-au pierdut viața în cumplita noapte de 30 octombrie, potrivit Realitatea TV.