Ponta, despre afirmaţiile lui Băsescu privind DNA: Probabil a fost doar o gafă sau o prostie Premierul Victor Ponta a declarat, răspunzând unei întrebări despre afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind activitatea DNA, că "probabil a fost doar o gafă sau o prostie", adăugând că ceea ce a spus "reflectă o mentalitate a domniei sale, aceea de a face politică intimidându-i pe alţii".
PPMT:Sperăm să ni se alăture şi alte regiuni în proiectul autonomiei, cum ar fi Dobrogea şi Bucovina Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, şi-a exprimat speranţa că proiectului autonomiei iniţiat de formaţiunea pe care o conduce i se vor alătura şi "regionliaşti" din Transilvania, Banat sau "de dincolo de Carpaţi", din Dobrogea şi Bucovina, care sunt "două regiuni cu o identitate specială".
EUROPARLAMENTARE 2014. Dreapta rămâne pe primul loc în sondaje, euroscepticii - avans puternic Dreapta ar urma să rămână cel mai mare grup al viitorului Parlament European, în faţa social-democraţilor, potrivit ultimelor proiecţii anunţate înaintea alegerilor europene, care urma să marcheze un avans puternic al euroscepticilor, relatează AFP.
Ponta: Ei îmi spun mereu Victor Viorel Ponta, eu o să le spun Traian Udrea şi Elena Gabriela Băsescu Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Braşov, că Traian Băsescu şi Elena Udrea îl numesc mereu Victor Viorel Ponta, iar el, "ca să fie politicos, o să le spună Traian Elena Udrea şi Elena Gabriela Băsescu", el spunând totodată că va candida la Preşedinţie doar dacă îl va susţine şi Braşovul.
BUGETUL CULTURII, SUPLIMENTAT pentru TIFF, Astra Film şi Festivalul de Teatru Sibiu Bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de Guvern cu 3,1 milioane de lei, pentru susţinerea proiectelor culturale din cadrul Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi Astra Film Festival.
Joe Biden şi soţia, în Centrul Vechi. GESTUL INCREDIBIL al vicepreşedintelui american Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, şi soţia sa Jill au petrecut, marţi seară, aproximativ o oră, la un restaurant din Centrul Vechi al Capitalei, în zona Muzeului de Istorie.
Tokes Laszlo: În prezent se duce o "tărăgăneală" în jurul autonomiei, cu ochii pe Bucureşti Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, consideră că, în prezent, "se duce o tărăgăneală în jurul autonomiei, cu ochii pe Bucureşti" şi întrebarea de bază este dacă maghiarii se mulţumesc cu "oportunismul politic" din ultimii 25 de ani sau vor milita "într-adevăr" pentru a dobândi autonomia secuimii.
Antonescu: Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden are o conotaţie politică în sens major Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Timişoara, că vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Bucureşti "are o conotaţie politică în sens major" şi că nu are nicio legătură cu alegerile din 25 mai sau cu cele prezidenţiale din luna noiembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Antonescu: Dacă DNA a decis să ia o pauză ar trebui să anunţe DNA, nu preşedintele României Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Timişoara, că preşedintele Traian Băsescu nu a făcut "o declaraţie normală" atunci când a spus că DNA a luat "o pauză" pe perioada campaniei electorale şi că un astfel de anunţ ar fi trebuit făcut chiar de către DNA.
Antonescu: Ce au făcut aseară Gâdea, Ponta şi candidaţii PSD nu am văzut de pe vremea lui Ceauşescu Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat, marţi, la Timişoara, apariţia premierului Victor Ponta şi a unor candidaţi PSD la alegerile europarlamentare într-o emisiune televizată alături de lotul feminin de gimnastică, spunând că "ce au făcut aseară nu s-a mai văzut de pe vremea lui Ceauşescu".
MRU: Antonescu loveşte în Forţa Civică pentru a se autoproclama candidat al opoziţiei Liderul partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, spune că liderul PNL, Crin Antonescu, "loveşte" în Forţa Civică "pentru a se autoproclama candidat al opoziţiei", adăugând că un vot pentru PNL condus de Antonescu este "un vot pentru concubinul lui Ponta".
Zgonea: Mesajul dat de Deutsche Bank e că nu austeritatea promovată de guverne de dreapta e soluţia Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, la Câmpulung Moldovenesc, că mesajul pe care l-a dat Deutsche Bank investind în România este că nu austeritatea promovată de guvernele de dreapta este soluţia în Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
NEIMPOZITAREA PROFITULUI REINVESTIT: Guvernul a aprobat normele metodologice Guvernul a aprobat marţi o hotărâre pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, act normativ care cuprinde o serie de clarificări privind reglementările referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit.
ZAHARESCU, CONSUL ÎN AFRICA DE SUD, înlocuit în CA-ul E.ON Gaz de Matache de la Transporturi Andrei Zaharescu, fost purtător de cuvânt al Guvernului, numit în toamna anului trecut consul general la Cape Town, în Africa de Sud, a fost înlocuit din CA-ul E.ON Gaz Distribuţie, unde statul este acţionar minoritar, cu Iulian Matache, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.
JOE BIDEN: Condamnăm acţiunile Rusiei în Crimeea Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, marţi, că Rusia a violat nu numai suveranitatea Ucrainei, ci şi principiul fundamental din secolul XX potorivit căruia graniţele nu pot fi schimbate cu forţa, el adăugând: "Condamnăm acţiunile Rusiei în Crimeea".
Video Geoană: PNL va face 15-17%. Antonescu va demisiona, Iohannis va conduce PNL şi îl va lipi de PPE Mircea Geoană a declarat pentru REALITATEA.NET că PNL, PDL şi Traian Băsescu sînt ca şi aliaţi. Klaus Iohannis ar fi biletul liberalilor în Partidul Popular European. Alegerile pentru Parlamentul European au fost de fapt nişte "europrezidenţiale", mai spune politicianul.
Ponta: De trei zile particip la evenimente cu teme agricole, dar nu mă apuc să cumpăr şi eu terenuri Agricultura a devenit, dintr-un fenomen de subzistenţă, o parte a economiei, le-a spus premierul Ponta fermierilor, la deschiderea primei sesiuni de cereri pentru bani UE, asigurându-i însă că nu intenţionează să înceapă şi el să cumpere teren şi că îi va sprijini în lupta cu birocraţia şi Finanţele.
Mircea Geoană: "Nu poţi să ceri la nesfârşit contribuabilului american să plătească pentru tine." Mircea Geoană a declarat într-un interviu pentru REALITATEA.NET că pînă la sfîrşitul mandatului, în 2016, Barack Obama va vizita România. Deocamdată, declară politicianul, trebuie să recunoaştem că polonezii au avut o politică externă mult mai bună.
Băsescu, despre Fenechiu: Şi dacă avea gura mare, şi dacă tăcea ca un melc, tot la puşcărie ajungea Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu la TeleM Iaşi, că Relu Fenechiu a furat dintr-o companie de stat şi că, indiferent "dacă a avut gura mare sau tăcea ca un melc, tot la puşcărie ajungea".
Băsescu: Situaţia din Ucraina nu e uşoară deloc, există riscul EXTINDERII CONFLICTULUI Preşedintele Băsescu a declarat, marţi, că situaţia din Ucraina nu este uşoară deloc şi că există riscul extinderii conflictului şi în regiunea Odessa, ”ceea ce ar putea afecta, considerabil, şi situaţia Transnistriei, dacă, într-adevăr, Federaţia Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării”.
Băsescu, lui Ponta: Să lase minciunile! După ce a atacat DNA-ul, vrea să devină apărătorul justiţiei Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în replică la acuzaţiile aduse de Victor Ponta privind aşa-zise "ingerinţe în justiţie" venite din partea sa, că, încă o dată, premierul minte. "Îl invit pe Ponta să renunţe la minciună, măcar acum când avem vizite importante", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele Cehiei, primit la Palatul Cotroceni Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, care face o vizită oficială în România, el declarând că mulţumeşte pentru invitaţie şi îşi cere scuze pentru amânarea acesteia, din cauza problemelor de sănătate.
Cristian Diaconescu intră în PMP Fostul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. Diaconescu a fost eliberat din funcţie în urmă cu o lună.
Ponta îl reclamă pe Băsescu la CSM pentru INGERINŢE ÎN JUSTIŢIE Războiul între Palate se reia chiar în ziua vizitei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. Victor Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile lui Traian Băsescu privind arestările.
JOE BIDEN, la Bucureşti. Ponta: Palatul Victoria va deveni O FORTĂREAŢĂ Palatul Victoria va deveni o fortăreaţă cu prilejul vizitei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, a afirmat, marţi, premierul Victor Ponta.
Alt tip CENTENAR CORNELIU COPOSU. Viaţa zbuciumată a liderului ţărănist Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, seniorul politicii româneşti. Deşi nu mai e printre noi de aproape 19 ani, Coposu rămâne veşnic în memoria celor care l-au admirat. O viaţă zbuciumată şi o carieră politică de excepţie sunt reperele esenţiale care l-au definit pe liderul ţărănist.
PNL: Ponta și PSD au confiscat imaginea gimnastelor Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susține că Victor Ponta și PSD au "confiscat", luni seară, la un post de televiziune, lotul național feminin de gimnastică, afirmând că, astfel, premierul a semănat perfect cu Nicolae Ceaușescu.
Victor Ponta, selfie ELECTORAL cu gimnastele României Jurnalistul Cătălin Tolontan publică pe blogul său personal un comentariu acid la adresa premierului Victor Ponta, care nu ratează nici o ocazie de a ieși în fața publicului, folosindu-se de toate mijloacele posibile. Ultima realizare este un selfie pe care l-a făcut împreună cu gimnastele și antrenorii lotului național, proaspăt campioni europeni, speculând astfel capitalul de simpatie de care se bucură aceste sportive excepționale. Premierul și-a reafirmat și sprijinul politic pentru Octavian Bellu, care candidează pentru funcție de președinte COSR, alegeri care vor avea loc la finalul acestei luni.
Valentin Jucan, membru CNA: Instituția a devenit toxică. Se fac presiuni politice! Valentin Jucan, membru in Consiliul National al Audiovizualului, acuză într-un interviu acordat ziare.com actuala majoritate din consiliu ca protejeaza anumite posturi de televiziune si trusturi de presa, in defavoarea altora, dezvaluind cateva din mecanismele prin care se face acest lucru.
Biden: SUA pot ajuta România să-şi reducă dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti SUA pot ajuta ţările europene, inclusiv România, să-şi reducă dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele american, Joe Biden, subliniind că Rusia nu ar trebui să-şi folosească resursele ca armă împotriva vecinilor.