Traian Băsescu insinuează că ''statul paralel'' nu lucra pentru el, ci doar încerca să-și salveze propria piele și, dacă nu ar fi câștigat tot el alegerile, oamenii din sufrageria lui Oprea ar fi intrat pe statul de plată al lui Geoană. Nu a fost să fie! Discuția despre fraudarea alegerilor din 2009 rămâne deschisă. Comisia de anchetă parlamentară nu a putut proba nici fraudarea, dar nici corectitudinea scrutinului din 2009. Adică mult zgomot pentru nimic.
Ceea ce nu spune Traian Băsescu este însă cu adevărat important. A continuat ''statul paralel'' să lucreze pentru domnia sa și în al doilea mandat? Asta este întrebarea! Și mai e ceva. Când Traian Băsescu face o ,,dezvăluire-bombă'' trebuie să te gândești, de cel puțin două ori, dacă este adevărată și apoi să te întrebi serios: Cu ce scop o face?
Dezvăluirea cu sufrageria lui Oprea vine la pachet cu deconspirarea lui Ponta ca ofițer acoperit al SIE. În spațiul public s-a mai vehiculat informația. Deci nu este o dezvăluire-bombă. De ce repune Traian Băsescu pe tapet această poveste tocmai acum? Asta este o altă întrebare cheie! Și de ce nu ne spune Traian Băsescu pentru cine a lucrat, cu adevărat, Ponta la algerile din 2009?
Despre alegerile din 2009 votanții au rămas cu o singură amintire clară. Geoană a fost acasă la Vîntu, înaintea turului doi, iar Ponta l-a tradat pe Geoană. În favoarea cui? A făcut-o doar ca să-și salveze pielea, precum ''statul paralel'', sau era agent cu dublă acoperire?
Cu siguranță fostul președinte știe multe și, cu deprinderea sa de comandant de navă care a navigat în ape tulburi, ascunde și mai multe.
În fond, ce ne spune Traian Băsescu? Că el, ca jupân, nu le permitea slugilor din ,,statul paralel'' să se tragă de șireturi cu el și că prefera să-și bea șprițul cu soția.
Frumoasă poveste de adormit inocenții. Râmâne însă de văzut cu ce scop face fostul președinte aceste dezvăluiri.