Cum poate pierde UNPR-ul jucând la două capete, prin negocierile cu PNL şi PSD

Cum poate pierde UNPR-ul jucând la două capete, prin negocierile cu PNL şi PSD
Cum poate pierde UNPR-ul jucând la două capete, prin negocierile cu PNL şi PSD

Pentru a obţine cele mai bune rezultate în alegeri, UNPR poartă negocieri atât cu PSD, cât şi cu PNL. Astfel, după ce Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de negocierile pe care unii lideri progresişti le poartă cu liberalii, preşedintele PSD a anunţat că social- democraţii nu exclud o majoritate parlamentară cu UDMR, iar negocierile UNPR - PNL sunt făcute doar să îl favorizeze pe liderul Uniunii, Valeriu Steriu, și pe alți "doi - trei", în timp ce mulți parlamentari progresiști sunt nemulțumiți, a declarat duminică președintele PSD, Liviu Dragnea. Pe de altă parte, în UNPR există două tabere, întrucât liberalii au anunţat că vor fuziune fără Oprea şi Onţanu, iar o parte dintre progresişti nu vor fuziunea cu PNL. Astfel, UNPR ar putea de fapt, să se scindeze între cei care vor fuziunea cu PNL şi cei fideli PSD.