Anca Alexandrescu: Este foarte bine ce i s-a întâmplat lui Dumitru Buzatu, dar de ce abia acum?

Anca Alexandrescu susține că toți liderii PSD sunt vinovați pentru că l-au tolerat pe Buzatu
Anca Alexandrescu susține că toți liderii PSD sunt vinovați pentru că l-au tolerat pe Buzatu

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, susține că este posibil ca în spatele scandalului legat de mita primită de liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu s-ar putea afla fie intenția de a distrage atenția de la alte evenimente, fie nevoia de a face spectacol justițiar înaintea alegerilor. Jurnalista este convinsă că tot ce i se pune în spate baronului de Vaslui este real, dar că momentul în care s-a acționat ridică unele semne de întrebare.



Este foarte bine ce s-a întâmplat, dar de ce abia acum? Despre acest personaj presa vorbea de ani buni că e stăpânul județului, că nu mișcă nimic fără știrea lui, că toată familia a fost promovată pe funcții. Au auzit-o și pe fosta lui soție că este revoltată și se face că nu știe că a fost avansată pe funcții datorită influenței soțului. La fel fiul său, care a ajuns secretar de stat în Secretariatul general al Guvernului încă de pe vremea Vioricăi Dăncilă. Am însă niște semne de întrebare. De ce se întâmplă acum, când se apropie alegerile? Întrebarea este de ce autoritățile nu-și fac treaba pe toată perioada dintre alegeri.De ce nu acționat instituțiile până acum, pentru că Dumitru Buzatu este un bugetar foarte bogat de foarte mulți ani. De aceea am o serie de semne de întrebare. Parcă se fac niște jocuri politice, de parcă cineva ar dori să ne distragă atenția de la alte lucruri care se întâmplă la guvern. Noi am fost singurii care am vorbit despre întâlnirea lui Marcel Ciolacu cu șefii OMV, pentru o așa-numită amiabilă privind taxele.

Repet, de ce abia acum si de ce doar la PSD; toate partidele au baronii lor, care au acaparat județele, familiile lor dețin diverse poziții în partid sau în instituții. (...) Sunt convinsă că est adevărat tot ceea ce se spune despre Buzatu, și în emisiunea mea a intrat cu tupeu si obrăznicie, dar toți șefii PSD sunt vinovați că l-au tolerat, se părea că toți se tem de el, nu știu de ce, poate pentru că avea influență asupra altor lideri locali. Nu cred că Marcel Ciolacu l-ar fi dat afară dacă nu se întâmpla acest caz, dar apreciez că s-a mișcat rapid și i-a dat afară pe toți din jurul lui Buzatu.