Într-un interviu recent, el a discutat despre succesele sale financiare și despre direcția în care își dorește să își dezvolte cariera în acest domeniu.
Câți bani câștigă Răducu Mazăre
De când a debutat în lumea afacerilor, Răducu Mazăre și-a propus să urmeze pașii tatălui său și să atingă noi culmi de succes. În acest an, el se concentrează pe sectorul imobiliar, având ca obiectiv depășirea performanțelor anterioare. Cu toate că recunoaște dificultățile întâlnite în contextul socio-economic actual, Răducu rămâne optimist în privința viitorului pieței imobiliare.
„Chiar dacă noi am reușit să facem niște performanțe, am reușit să facem într-un context socio-economic destul de dificil, cel mai dificil din ultimii ani. Avem conflictele pe care le avem, avem inflația care este, suntem după pandemie, piața imobiliară pe care eu activez, a cunoscut în 2023 o reticență față de cumpărare. Oamenii nu mai aveau același apetit", a declarat Răducu Mazăre.
Planurile de viitor ale lui Răducu Mazăre
Pentru anul 2024, Răducu Mazăre își propune să își extindă echipa și să atragă noi proiecte în domeniul afacerilor imobiliare. Cu toate acestea, el nu își concentrează atenția doar pe carieră, ci și pe aspectele personale, cum ar fi sănătatea și bunăstarea sa.
Răducu Mazăre activează în domeniul imobiliarelor / Sursa foto - Facebook
„Planurile mele pentru acest an sunt de a ajunge la o echipă de 50 de oameni în cadrul start-up-ului meu. Ne dorim să atragem proiecte și din alte piețe. Consider că am o viață calculată și responsabilă. Nu mă sparg în figuri, nu fac lucruri excentrice. Momentan îmi focusez toată atenția pe acest proiect. Mai am obiective personale de sănătate. Îmi doresc să am un corp mai sănătos, să fac sport constant", a completat Răducu Mazăre Jr.