"2018 va fi anul unor cutremure majore", din cauza mişcării de rotaţie a Pământului Oamenii de știință se așteaptă ca numărul seismelor puternice să crească pe parcursul anului viitor din cauza încetinirii mișcării de rotație a Pământului.
Ai văzut astfel de nori pe cer? Atenţie maximă! Iată ce pot prevesti Unii oameni de ştiinţă consideră co existo o serie de semne care prevestesc, cu cel puţin 24 de ore înainte, un cutremur puternic. Printre acestea se numără şi norii panglică.
HARTA INTERACTIVĂ. "Ucigașul invizibil'' din aer, în timp real Pulberi în suspensie, ozon sau dioxid de azot: o hartă interactivă permite informarea, în timp real, asupra calității aerului la nivel local din Europa, continent în care poluarea atmosferică cauzează anual sute de mii de decese premature, informează AFP.
Un climatolog de renume mondial trage un semnal de alarmă: "Timpul nu joacă în favoarea noastră" Germanul Hans Joachim Schellnhuber, climatolog de renume mondial și creator al conceptului de limitare a creșterii temperaturii globale sub pragul de 2°C, a dezvăluit într-un interviu că, deși se simte uneori cuprins de disperare (din cauza evoluției nefaste a climei, n.r.), vrea din toate puterile să creadă că tinerii și instinctul uman vor ieși în cele din urmă învingători în urma acestei încălziri planetare fără precedent.
Cutremur în Vrancea, noaptea trecută Ziua și cutremurul în regiunea seismică Vrancea. Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scara Richter s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în zona seismică Vrancea, la ora locală 1:11, potrivit Institutului Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Urșii dau iama în stațiunile de pe Valea Prahovei. Jandarmii, chemați să apere turiștii Opt urși au fost văzuți, marți seară, pe străzile stațiunilor Sinaia, Bușteni și Azuga de pe Valea Prahovei, jandarmii fiind chemați să intervină pentru îndepărtarea animalelor.
Bilanțul cutremurului devastator din Iran şi Irak: 445 de morți, 7.100 de răniţi - FOTO și VIDEO Cel puțin 445 de oameni au murit, după un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3, care s-a produs, duminică, la graniţa dintre Iran şi Irak, potrivit BBC. Alte peste 7000 de persoane sunt rănite. Majoritatea victimelor sunt din Iran.
Daea, despre atacurile urșilor: De ce să nu îi împușcăm? N-am ajuns ă alegem între om și animal Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat sâmbătă, la Ploiești, referindu-se la atacurile repetate ale urșilor din ultimele luni, că soluția ar fi reducerea numărului de animale sălbatice, el punctând că oamenii sunt cei care trebuie protejați.
CUTREMUR puternic în Bulgaria, sâmbătă dimineaţa Un cutremur puternic s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în Bulgaria.
Cutremur, vineri, în România Un cutreur cu magnitudinea de 2,1 grade pe scara Richter a avut loc, vineri dimineaţă, în România.
Plantele care aduc NOROC în casa ta. Cum să atragi prosperitatea De-a lungul timpului, foarte multe plante si-au castigat titlul de aducatoare de noroc datorita legendelor in care sunt amintite intamplari fericite legate de ele. Cine nu a auzit de magia trifoiului, devenit simbol national irlandez, de vascul cel de bun augur sau de bambusul atat de utilizat in arta feng-shui?
Nu arunca la gunoi medicamentele expirate Medicamentele expirate, cu ambalajul deteriorat sau pe care nu le mai folosim trebuie predate farmaciilor.
Cutremur în Vrancea Cutremur în judeţul Vrancea, duminică, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremur în judeţul Braşov Cutremur vineri în judeţul Braşov, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Ministrul Apelor și Pădurilor: "În România anului 2017 nu se mai poate vorbi despre defrișări!" Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, spune că "în România anului 2017 nu se mai poate vorbi despre defrișări".
Fost secretar de stat: România are nevoie de taxă auto, pentru că a devenit cimitirul Europei Taxa de mediu a fost eliminată anul acesta de la 1 februarie, iar numărul mașinilor second hand înmatriculate în România a explodat, sunt cu 400.000 de mașini mai mult. Cum poate fi rezolvată această problemă de mediu și de trafic, este greu de găsit o soluție, pentru că dacă era una la îndemână, cu siguranță era deja implementată. Fost secretar de stat la Ministerul Mediului, Raul Pop, consideră că este nevoie de taxă de poluare pentru că țara noastră a devenit cimitirul de mașini al Europei, dar taxa trebuie să fie proporțională cu poluarea și aceasta o poți măsura prin rulaj, în kilometri ar fi ideal.
Alt tip Imaginea ciudată pe care a surprins-o Google Earth. O fi primul extraterestru filmat şi pozat? O imagine surprinsă pe Google Earth în Chile a stârnit controverse de-a lungul ultimilor ani.
Fenomen meteorologic spectaculos, surprins lângă Dej(VIDEO) Un fenomen meteorologic spectaculos a fost surprins ieri după-amiază de un tânăr, lângă Dej, pe raza comunei Mica.
CUTREMUR, luni seara, în România Un seism s-a produs, luni seară, la ora 18:09, în judeţul Vrancea, potrivit INFP.
Avertisment fără precedent de la meteorologi! Temperatura crește periculos de mult Concentrația de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, considerată responsabilă pentru fenomenul de încălzire globală, a atins un nivel record în 2016, au avertizat luni reprezentanții Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), care au tras un semnal de alarmă în privința "unei creșteri periculoase a temperaturii" de pe Terra.
Câinii din acest oraş au început să se poarte ciudat: La câteva zile după a venit NENOROCIREA Aproape toate animalele de companie simt din timp apropierea dezastrelor naturale, iar avertismentul lor ţi-ar putea salva viaţa.
Aleşii, vot împotriva AMBROZIEI. Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă legea Parlamentarii vor să-i vină de hac... unei buruieni. Pentru asta au făcut o lege, care a fost dezbătută și votată, astăzi, de către senatori. În esenţă, ea prevede obligativitatea proprietarilor de terenuri de a distruge ambrozia, o buruiană care crește și pe marginea drumului. Cei care n-o fac ar putea fi amendați.
Adevărul despre cât consumă, în realitate, mașinile de tip hibrid Autovehiculele de tip hibrid, considerate ''prietenoase cu mediul'', produc de patru ori mai mult dioxid de carbon (CO2) în comparație cu specificațiile producătorilor, se arată într-un raport australian, publicat luni, citat de Xinhua.
Comoara descoperită în România. "E cea mai mare", spune ministrul Energiei Zăcământul de la Caragele este cea mai mare descoperire de hidrocarburi a statului român din ultimii 30 de ani, a afirmat ministrul Energiei, Toma Petcu, la o conferință de specialitate.
Oraşul în care îţi poţi ÎNCĂLZI locuinţa navigând pe internet Încălzeşte-ţi camera deschizând un browser. Nu este o glumă, ci este o realitate în acest oraş european. În Stockholm, Suedia, casele se încălzesc cu energie care altfel ar fi fost pierdută. Cum e posibil? Prin utilizarea căldurii emanate de servere.
Alt tip Lavinia Şandru deschide Festivalul "Eco Fest" la Suceava. Va fi protagonistă într-o piesă de teatru Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Ecologist Eco Fest începe săptămâna viitoare, la Suceava. Festivalul va fi deschis de o piesă de teatru în care va juca şi realizatoarea REALITATEA TV, Lavinia Şandru.
VIDEO. O comună din România, în top 10 al celor mai colorate destinaţii turistice din Europa Comuna Ciocăneşti din Bucovina a fost introdusă recent într-un top 10 al celor mai colorate destinaţii turistice din Europa. Zona a fost declarată muzeu în aer liber şi se află în lista celebrului ghid de călătorii ''Lonely Planet''.
Temperaturi de primăvară. Prognoza ANM pentru acest sfârşit de săptămână Vremea se va menţine caldă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre 0...2 grade, informează ANM.
Fenomenul care a ucis 9 milioane de oameni la nivel mondial într-un singur an Poluarea ucide milioane de persoane din întreaga lume, cauzând boli de inimă, infarcturi şi cancer la plămâni, potrivit unui studiu internaţional, citat de site-ul agenţiei Reuters.