Anchetatorii au fost alertați de părinții unui copil care, la rândul lui, lua lecții de canto împreună cu interpretul Aurică Totolici din Galați. Așa a început ancheta, iar în urma probelor strânse și a audierilor, autoritățile au pus totul cap la cap și au descoperit că orgiile au început din septembrie anul trecut.
Mai exact, se pare că interpretul ar fi întreținut relații sexuale cu doi băieți minori. După ce s-au strâns toate dovezile, autoritățile l-au săltat pe cântăreț și l-au dus la audieri. În cele din urmă bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.
Cercetările continuă, iar potrivit procurorilor ar fi vorba de mult mai multe victime. Aurică Totolici a fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos timp de peste 20 de ani.