DESCOPERIRE INCREDIBILĂ într-o cutie de carton, la Vama Nădlac O femeie şi doi bărbaţi, migranţi din Turcia şi Siria, au fost prinşi încercând să treacă frontiera în Ungaria, pe la Nădlac, judeţul Arad, ascunşi într-o cutie de carton aflată într-o camionetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dosarul Codruţ Marta. DIANA NEMEŞ - cercetată în AREST la DOMICILIU. Sentinţa nu e definitivă DOSARUL CODRUŢ MARTA. Judecătorii de la Curtea de Apel au dispus arestul la domiciliu pentru Diana Nemeş, aflată în luna a noua de sarcină. Sentinţa nu este definitivă.
Prefectura Covasna a câştigat până acum toate procesele vizând steaguri sau inscripţii pe instituţii Prefectura Covasna a câştigat până în prezent toate procesele împotriva autorităţilor locale privind înlăturarea unor steaguri sau inscripţii de pe sedii, prefectul Marius Popică spunând că asta înseamnă că acţiunile instituţiei sunt justificate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi bihoreni au furat un SEMAFOR Doi bărbaţi prinşi de poliţişti după ce au furat un semafor de pe DN 76, de la intrarea în localitatea Copăceni, judeţul Bihor, au fost arestaţi preventiv, ei declarând anchetatorilor că erau băuţi în momentul comiterii faptei.
Fostul director al RATB Viorel Popescu, în arest la domiciliu Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul fostului director al RATB Viorel Popescu, în dosarul în care este acuzat că a împuternicit o firmă, care nu avea drept de asistenţă juridică, să ofere regiei astfel de servicii.
Alt tip MIHAELA RĂDULESCU, VIOLENTĂ la Tribunal Scandal în faţa magistraţilor. Fosta prezentatoare TV Mihaela Rădulescu, citată ca martor într-un dosar la Judecătoria Sectorului 1, a devenit violentă la vederea camerelor de luat vederi. Supărată că este filmată, ea a lovit camera unui operator şi a fost nevoie de intervenţia unui jandarm pentru ca scandalul să fie aplanat.
Sibiu: Tânăr care conducea cu permisul suspendat şi a avariat mai multe maşini de Poliţie, cercetat Un tânăr din municipiul Sibiu care conducea cu permisul suspendat a fugit de poliţiştii care l-au oprit în trafic şi a avariat mai multe maşini de Poliţie şi autoturisme, el fiind prins după ce a lovit cu maşina un stâlp şi s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deputat PNL, condamnat la doi ani și șase luni de ÎNCHISOARE cu suspendare Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte cu firme al căror reprezentant era fiul său, unul vizând concesionarea unui teren la un preţ subevaluat.
Decizia privind cererea lui Nicuşor Constantinescu de scoatere de sub control judiciar, amânată Curtea de Apel Bucureşti a amânat, luni, judecarea contestaţiei depuse de procurorii DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, care revocase măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, următorul termen fiind 19 iunie.
PERCHEZIŢII LA SPITALE din Capitală, într-un dosar privind fapte de corupţie Mai mutle percheziţii au loc, luni dimineaţă, la mai multe spitale din Capitală într-un dosar de corupţie. Din primele informaţii, percheziţiile au loc la Ministerul Sănătăţii, Institutul Cantacuzino, Maternitatea Polizu şi Spitalul Fundeni.
DOCUMENT-BOMBĂ. Răsturnare de situaţie în CAZUL "BECALI" Şeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Constanţa, Mihai Onciu, care a dat aviz negativ expertizei în cazul lui Becali, considerând-o "exagerată în ceea ce priveşte gravitatea bolii", a fost reclamat la Parchet de Consiliul Superior de Medicină Legală. Potrivit unui document intrat în posesia ziarulring.ro, "legistul lui Becali" este acuzat de uzurparea funcţiei.
Nicuşor Constantinescu nu s-a întors din SUA Nicuşor Constantinescu nu a revenit din Statele Unite, deşi trebuia să se întoarcă în ţară inca de pe 5 iunie. Apropiaţii săi spun că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa ar fi internat într-un spital american şi face tratament pentru cancerul la prostată de care suferă.
Cinci suspecţi de furturi din firme şi locuinţe,arestaţi în urma percheziţiilor din Prahova şi Ilfov Cinci persoane suspectate de tâlhării şi furturi din locuinţe şi din societăţi comerciale, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 250.000 de lei, au fost arestate, vineri, de Judecătoria Ploieşti, în urma percheziţiilor făcute joi în judeţele Prahova şi Ilfov.
TB: Concluzia Parchetului privind foloasele primite de Dumbrăveanu, pur speculativă şi nesusţinută Concluzia Parchetului privind caracterul necuvenit al foloaselor obţinute de vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu este "pur speculativă şi nesusţinută de materialul de urmărire penală", arată Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei de respingere a propunerii DNA de arestare a acestuia.
MOTIVARE. Fostul şef al RATB a făcut diligenţe insistente şi ferme pentru avantajarea unei firme Fostul director al RATB Viorel Popescu, urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, a făcut "diligenţe insistente şi ferme", în cadrul regiei de transport, pentru avantajarea unei firme, arată Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei de arestare preventivă a acestuia.
Trei persoane care racolau tinere pe care le obligau să se prostitueze, reţinute Trei persoane au fost reţinute în urma unor percheziţii în București, Brașov, Sibiu și în județul Ialomița, suspecţii fiind acuzaţi că au racolat mai multe tinere pe care le-au obligat să se prostitueze, iar dacă acestea voiau să plece, le ameninţau cu publicarea unor imagini compromiţătoare.
Fiul lui BERCEA MONDIAL a depus plângere PENALĂ contra lui MIRCEA BĂSESCU Florin Anghel a depus, vineri, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză de trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de şantaj.
DIICOT îi restituie lui Voiculescu plângerea legată de judecătorul Stan Mustață DIICOT i-a restituit liderului conservator Dan Voiculescu plângerea prin care acesta solicita o anchetă în legătură cu modul în care a fost tratat judecătorul Stan Mustață de la Curtea de Apel București, cel care s-a ocupat și de dosarul privatizării ICA.
DOSARUL REFERENDUMULUI: Zeci de martori, audiaţi Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au audiat, vineri, peste 20 de persoane în calitate de martori în dosarul referendumului, în care inculpat este și vicepremierul Liviu Dragnea.
Omul de afaceri condamnat în dosarul "Mită la prefect" va fi dat în URMĂRIRE NAŢIONALĂ Omul de afaceri Cristian Maftei, condamnat la şase de închisoare cu executare în dosarul "Mită la prefect", va fi dat în urmărire naţională, în condiţiile în care încă nu s-a predat în arestul Poliţiei Judeţene Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vlasov, despre dosarul său: Procurorii spun numai imbecilităţi; în rechizitoriu, numai minciuni Fostul preşedinte al CCIR, Mihail Vlasov, a declarat, vineri, că procurorii spun "numai imbelicităţi" în dosarul în care îl acuză de trafic de influenţă, el adăugând că în rechizitoriu s-au spus "numai minciuni" şi că Parchetul nu are legătură cu justiţia.
Scandalul Mircea Băsescu - Bercea. Avocatul Abraham: AVEM IMAGINI CU BĂSESCU Scandalul Mircea Băsescu - Bercea Mondialu ia o altă turnură. Avocatul Pavel Abraham anunţă public că va depune la Parchet înregistrari video şi audio în care apare Mircea Băsescu şi în care este invocat numele preşedintelui României, Traian Băsescu.
Iranian tâlhărit în Bucureşti de doi bărbaţi care i-au luat peste 100.000 de lei Doi bărbaţi au fost reţinuţi, joi, după ce au tâlhărit, pe o stradă din Sectorul 2, un iranian căruia i-au luat o geantă cu mai multe sume de bani în valută - echivalentul a peste 100.000 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.
Zgonea, despre redeschiderea dosarului fiului său: Am aflat din presă, am încredere în fiul meu Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a aflat din presă despre redeschiderea dosarului fiului său, arătând că nu vrea să comenteze subiectul pentru a nu exista interpretări, dar singurul lucru îl spune este că are încredere deplină în fiul său.
Medicamente de potenţă CONTRAFĂCUTE: Trei bărbaţi, trimişi în judecată Trei bărbaţi au fost trimişi în judecată de procurorii de la Parchetul instanţei supreme, pentru că au vândut medicamente contrafăcute destinate persoanelor cu disfuncţii sexuale, fără a avea consimţământul producătorilor.
LUPTE CU COCOŞI. Principesa Irina va pleda VINOVAT Principesa Irina, acuzată de participare la o reţea de lupte de cocoşi în statul american Oregon, urmează să pledeze vinovat la procesul din iulie, arată documente judiciare, citate de Associated Press, relatează ABC News, în pagina electronică.
Român, inculpat pentru piratarea contului de e-mail al unui membru al familiei Bush Un român a fost inculpat, joi, pentru că a spart conturile de e-mail ale unor personalităţi celebre, între care un membru al familiei foştilor preşedinţi Bush, relatează AFP.
DESCOPERIRE INCREDIBILĂ în Portul Constanţa Peste 190.000 de pachete cu ţigări, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de piață de aproximativ jumătate de milion de euro, au fost descoperite într-un container de către vameșii și polițiștii de frontieră din Portul Constanţa Sud Agigea.
DOSARUL REFERENDUMULUI, un nou termen Instanţa Supremă mai face un pas în dosarul "Referendumul", în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de trafic de influenţă. Astăzi vor da declaraţii în faţa magistraţilor şi alţi inculpaţi.
MIHAIL VLASOV, audiat în dosarul clanului Duduianu Fostul preşedinte al CCIR, Mihail Vlasov, aflat în arest la domiciliu, a venit, vineri dimineaţă, la Tribunalul Capitalei, pentru a da declaraţii în procesul de cămătărie al unor membri ai clanurilor Caran şi Duduianu care ar fi dat bani cu dobândă jucătorilor din cazinouri bucureştene.