Documentul legiştilor – ”Hotărârea nr. 4” - datează din 10 aprilie 2014 şi face referire la sesizarea conf.dr. Popa Marius Florentin, medic primar legist, în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, în legătură cu ”modul în care medicul legist şef interimar al SJML Constanţa, dr. Onciu Mihai a intervenit în efectuarea expertizei medico-legale în cazul persoanei private de libertate Becali George”. Astfel, Hotărârea nr. 4 a CSML arată cum Plenul Consiliului superior de medicină legală a constatat că ”dr.Onciu Mihai, în calitate de medic şef interimar al SJML Constanţa (...) a efectuat examinarea neurologică a pacientuluui Becali George cu toate că nu are specialitate de medic neurolog (...), a infirmat stadiul clinic evolutiv al patologiei neurolofgice/neurochirurgicale stabilit de către medicul de specialitate, fără a avea calitatea de a face astfel de referiri(...), s-a pronunţat cu privire la modul în care trebuie aplicat tratamentul neurologic/neurochirurgical (...), s-a substituit comisiei medico-legale în sensul că a făcut apreciaeri care, în conformitate cu normele metodologice, aparţin exclusiv membrilor comisiei (...), ceea ce este de natură să permită aprecierea că toate acestea constituie o ingerinţă din partea dr. Onciu Mihai în activitatea comsisiei de amânare/întrerupere a executării pedepsei”. În conseciţă, ”cu 14 voturi pentru” ( din totalul 17 membri ai Consiliului), CSML a aprobat următoarele: ”va aduce la cunoştinţa managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Andrei Constanţa faptul că medicul şef interimar dr. Onciu Mihai nu respectă legislaţia medico-legală în vigoare, ceea ce este de natură să aducă prejudicii activităţii de probaţiune medico-leglă (...); va înştiinţa Ministerul Sănătăţii în vederea constituireii unei comisdii mixte, în conformitate cu disp. Art. 26-28 din O.G. nr.1/2000 (...); va înştiinţa Colegiul Medicilor Constanţa pentru a analiza şi proceda în consecinţă faţă de situaţia în cauză; va sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanaţa în vederea declanşării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de ar.300 C.P. ori a altor infracţiuni în legătură cu serviciul de către dr. Onciu Mihai”.