Articolele din categoria JUSTIŢIE:

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, reținut de Parchet chiar în ultima zi de mandat
Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, reținut de Parchet chiar în ultima zi de mandat, alături de alte 3 persoane, între care UN JURNALIST
Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, aflat, vineri, în ultima zi a mandatului său, a fost reţinut în dosarul în care este acuzat că a pus presiune asupra directorului firmei Hale şi Pieţe pentru ca acesta să desfacă sau să încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale. Alături de edil, în acelaşi dosar au fost reţinute alte trei persoane, inclusiv un jurnalist considerat apropiat al fostului edil, și el acuzat că și-a folosit influența pe lângă anumite instituții publice.
Marina Pandarof
Marina Pandarof le-a dat cu flit magistraților! Șefa "Rețelei M" a trimis avocatul la proces: judecata, amânată pentru luna noiembrie
Marina Pandarof  nu s-a prezentat, vineri, la Tribunalul București, acolo unde are loc procesul în dosarul în care "șefa Rețelei M" - supranumită și "blonda lui Coldea" - este cercetată pentru trafic de droguri și constituirea unui grup infracțional organizat. Pandarof și-a trimis, în schimb, avocatul. De altfel, niciunul dintre inculpați nu a fost prezent la proces, drept pentru care s-a invocat lipsa de procedură iar procesul a fost amânat pentru data de 8 noiembrie, la ora 12.00.
Andrew Tate, surprins pe holurile tribunalului cu un ceas de 500.000 de euro la mână. Aroganță maximă - VIDEO
Andrew Tate, surprins pe holurile tribunalului cu un ceas de 500.000 de euro la mână. Aroganță maximă - VIDEO
Andrew Tate a fost surprins pe holurile tribunalului cu un ceas de 500.000 de euro la mână. Nu mai este un secret pentru nimeni că frații britanici au făcut o avere impresionantă din videochat. În dosarul în care sunt cercetați pentru trafic de persoane, procurorii DIICOT le-au confiscat celor doi mai mulți bolizi și numeroase ceasuri scumpe. Între timp, frații milionari au reușit să își recupereze mașinile de lux, iar acum se laudă cu bunurile de valoare. 
Adrian Marțian, afaceristul controversat acuzat că și-ar fi RĂPIT copiii, rămâne în LIBERTATE/ Captură foto
Adrian Marțian, afaceristul controversat acuzat că și-ar fi RĂPIT copiii, rămâne în LIBERTATE. Bărbatul a făcut declarații halucinante în fața instanței
Adrian Marțian, controversatul om de afaceri acuzat că și-a răpit și scos din țară cei trei copii, rămâne în libertate. Magistrații de la Tribunalul Hunedoara au judecat contestația procurorilor care îl voiau în arest preventiv pe afacerist. În fața instanței, Adrian Marțian a făcut declarații halucinante. El le-a cerut acestora dovezi pentru faptele grave de care este acuzat. 
 Percheziții la clubul Rapid! Procurorii DNA au suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție
Percheziții la clubul Rapid! Procurorii DNA au suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție! Reacția conducerii
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, desfășoară cercetări într-o cauză penală ce implică suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției, în cursul anului 2024. Potrivit unor surse, este vorba despre percheziții la clubul sportiv Rapid.
Monica Macovei, la un pas de a scăpa de închisoare! Decizie în cazul accidentului în urma căruia un motociclist a suferit răni grave
Monica Macovei, la un pas de a scăpa de închisoare! Decizie în cazul accidentului în urma căruia un motociclist a suferit răni grave
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța sunt așteptați să ia o decizie în cazul Monicăi Macovei. Fostul ministru al Justiției a declarat în fața magistraților că îi pare rău că a produs accidentul din Mangalia, în urma căruia un motociclist a suferit răni grave și a stat internat 120 de zile. Bărbatul lovit cu mașina de fostul ministru a declarat înainte de proces că Macovei nu trebuie să scape doar cu o amendă pentru că el suferă în continuare din cauza accidentului. 
Cadavrul unei românce de 37 de ani, descoperit într-o pădure de la marginea Berlinului/Profimedia
Cadavrul unei românce de 37 de ani, descoperit într-o pădure de la marginea Berlinului! Femeia era dispărută din 16 octombrie: principalul suspect, reținut
Cadavrul unei femei de origine română a fost descoperit, miercuri, îngropat în liziera unei păduri de la marginea Berlinului. Femeia în vârstă de 37 de ani era plecată în Germania din luna septembrie, iar de la mijlocul acestei luni a fost de negăsit. Principalul suspect este concubinul femeii, un bărbat cu 5 ani mai mic decât ea. Autoritățile germane au emis  un mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului, pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Totodată, a fost remisă și o semnalare în baza unui Mandat European de Arestare, în vederea extrădării. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. 
"Banul, ochiul dracului". Relația tensionată dintre Laura Crișan și tatăl său: femeia ar fi fost la un pas să fie DEZMOȘTENITĂ
"Banul, ochiul dracului". Relația tensionată dintre Laura Crișan și tatăl său: femeia ar fi fost la un pas să fie DEZMOȘTENITĂ
Ancheta în cazul lui Ioan Crișan, omul de afaceri din Arad ucis în urmă cu 3 ani, după ce maşina în care se afla a sărit în aer, scoate la iveală detalii uluitoare privind relațiile sale de familie. Totul, după se s-a aflat că principalul pion în cazul teribilului asasinat ar fi chiar fiica acestuia, Laura Crișan. Femeia ar fi pus la cale diabolicul plan din rațiuni finanicare. La vremea orchestrării asasinatului, femeia deținea jumătate din firma tatălui său, CRIMATEX - care se ocupa cu transportul de mărfuri și creșterea somnului african - și se afla într-un conflict cu acesta. Mai mult decât atât, se pare că bărbatul ar fi amenințat-o că o va dezmoșteni. După moartea lui Ioan Crișan, aceasta a moștenit ambele firme ale tatălui său. Culmea este că, de la deschiderea anchetei și până ieri, Laura Crișan a fost chemată o singură dată să dea declaraţii.
Dosarul șpăgilor de la terasele de lux din Sectorul 1. Sexi-politista șpăgară și-a pus mama să facă interceptări ilegale
Dosarul șpăgilor de la terasele de lux din Sectorul 1. Sexi-politista șpăgară și-a pus mama să facă interceptări ilegale: STENOGRAME uluitoare
Una dintre polițistele șpăgare de la Sectorul 1 făcea și interceptări ilegale. Agenta a apelat la mama ei, șefă într-o companie de telefonie mobilă, să înregistreze ilegal anumite conversații telefonice cu scopul de a-și ajuta un prieten. Totul a ieșit la iveală după ce și ele au fost interceptate de procurorii DNA în dosarul mitei luate de la localurile de lux. 
 Dosarul Ioan Crișan. Fiica milionarului ucis la Arad şi 2 complici, reţinuţi pentru OMOR CALIFICAT/ Inquam Photos / Octav Ganea
Dosarul Ioan Crișan. Fiica milionarului ucis la Arad şi 2 complici, reţinuţi pentru OMOR CALIFICAT: val de acuzații extrem de grave pe numele celor 3 inculpați
Decizie de ultim moment în dosarul afaceristului milionar din Arad Ioan Crișan, ucis cu mai bine de trei ani în urmă după ce maşina în care se afla a sărit în aer. Fiica acestuia, Laura, împreună cu doi complici au fost reţinuţi pentru omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materialelor explozive. Femeia ar fi plătit aproximativ 100.000 de euro asasinilor, iar miza ar fi fost chiar moștenirea tatălui său. Decizia procurorilor vine după ce Laura Crișan a fost audiată mai bine de 7 ore, miercuri seara. 
Dan Diaconescu / Foto: Inquam Photos
Dezvăluiri incendiare la Culisele Statului Paralel: Dan Diaconescu a demascat MAFIA. Bunurile OTV, executate de firma avocatului coldist Doru Trăilă. Mi s-a oferit un bloc să fiu candidatul perfect al statului mafiot. INTERVENȚIE explozivă, în direct, a lui Traian Băsescu
Bomba anului detonată în direct la Culisele Statului Paralel. Dan Diaconescu a povestit, în studioul Realitatea PLUS, detalii spectacuoase și puțin cunoscute despre felul în care i-a cunoscut pe oamenii caracatiței coldise, avocatul Trăila și generalul Dumbravă, dar și despre cum oamenii lui Adrian Năstase au vrut să-i cumpere televiziunea OTV, iar statul paralel l-a vrut candidatul "perfect" în locul lui Klaus Iohannis. O parte din dezvăluirile sale au fost contestate, într-o intervenție în direct în emisiune, de către de fostul președinte Traian Băsescu.
Noi detalii în dosarul „Drogurile de la Marea Neagră”. O tonă de cocaină a fost găsită la țărm
Noi detalii în dosarul „Drogurile de la Marea Neagră”. O tonă de cocaină a fost găsită la țărm
Într-o decizie surprinzătoare, judecătorii Tribunalului Tulcea au anulat parțial rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în dosarul cunoscut sub numele de „Drogurile de la Marea Neagră”, unul dintre cele mai mari cazuri de trafic de droguri din România. Autoritățile au confiscat aproape 1,8 tone de cocaină pură, din care o tonă a fost descoperită plutind aproape de țărmul Mării Negre.