Ciprian Spiridon candidează pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general Procurorul Ionuţ Ciprian Spiridon de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa poate participa, îndeplinind condițiile legale, la interviul pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anunţat, joi, Ministerul Justiţiei.
Avocata bănuită că a comandat uciderea a trei persoane, REȚINUTĂ! Ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro Secția de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (SUP-PÎCCJ) a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea unei avocate suspendate, suspectată de instigare la omor calificat. Conform procurorilor, femeia ar fi încercat să angajeze o persoană pentru a ucide trei oameni, în cadrul unui plan de răzbunare.
Referendumul lui Nicușor Dan a scăpat de contestațiile în justiție și merge mai departe Magistrații bucureșteni au respins, joi, cererea de suspendare a referendumului cerut de primarul general în București, după ce au fost depuse mai multe contestații.
Descinderi ale procurorilor la locuința unei avocate suspectată că a comandat asasinarea a trei persoane Procurorii de la Parchetul General au descins, joi, la locuinţa unei avocate, suspendată din funcţie, suspectată că a angajat un asasin să ucidă trei persoane, despre care femeia crede că sunt implicate în decesul fiului ei.
Bărbat, cercetat de poliție după ce a promis posturi în MAI, în schimbul unor sume de bani. Cum erau păcălite victimele Un bărbat care s-a dat drept consilier al ministrului de Interne este cercetat pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a cerut şi primit mii de euro în schimbul unor promisiuni de angajare în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Șoșoacă a depus plângere penală împotriva judecătorilor CCR privind interzicerea candidaturii sale la Cotroceni. Ciolacu: "Foarte bine!" Diana Șoșoacă a depus, joi, la Parchetul General, plângere penală împotriva judecătorilor CCR, după ce i-au interzis să candideze la alegerile prezidențiale.
Afaceristul clujean cunoscut drept „ţeparul imobiliar” scapă de închisoare. A vândut sute de apartamente false, apoi și-a schimbat identitatea Traian Onuc, controversatul afacerist imobiliar din Cluj supranumit „ţeparul imobiliar”, a evitat din nou închisoarea după ce Curtea de Apel a decis suspendarea unei pedepse inițial stabilite cu executare de Tribunalul Cluj. Traian Onuc, cunoscut pentru multiple înșelăciuni imobiliare, a vândut sute de apartamente inexistente și a obținut astfel milioane de euro, fără a finaliza vreunul dintre proiectele promise.
Percheziții la Serviciul de Ambulanță Dolj: suspiciuni de luare de mită pentru angajări. Spitalul CFR din Craiova, vizat și el Percheziții, la această oră, la Serviciul de Ambulanță Dolj și la Spitalul CFR din Craiova. Potrivit unor surse, dosarul vizează suspiciuni de luare de mită pentru angajări.
POLUARE MASIVĂ în Gorj! 400 de litri de ulei uzat, deversat direct pe sol, și alte nereguli grave, descoperite la un service auto Anchetă uriașă la un service auto din județul Gorj. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cadrul căruia fac cercetări cu privire la infracţiuni legate de folosirea improprie a deşeurilor periculoase, după ce au găsit sute de litri de ulei uzat provenit de la motoare şi depozitat necorespunzător, dar şi „numeroase scurgeri necontrolate” pe sol.
Diana Șoșoacă, chemată la Parchetul General: dosar penal după omagierea fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu Europarlamentarul Diana Şoşoacă, liderul S.O.S. România, este așteptată joi, de la ora 12.00, la sediul Parchetului General.
Femeie din Iași, în stare gravă la spital după ce a fost lovită de tren. Victima urmează să fie operată de urgență O femeie din județul Iași a fost transportată în stare gravă la spital după ce a fost lovită de un tren. Medicii spun că aceasta prezintă multiple traumatisme, drept pentru care va fi operată de urgență.
Atac disperat al lui Florian Coldea la adresa DNA: se fac PRESIUNI uriașe asupra procurorului de caz care instrumentează dosarul generalilor I se pregătesc cătușele generalului Florian Coldea! După acuzațiile de încălcare a controlului judiciar, fostul șef din servicii lansează un atac dur asupra DNA. In cadrul ultimului comunicat, Coldea aduce mai multe acuzații grave și se victimizează.
Liderul agricultorilor, reținut pentru o FRAUDĂ de peste 2,2 milioane de euro. "Rețeta" folosită pentru a-și umple conturile cu bani din fonduri europene Cel mai bogat oier din Romania a fost retinut, in noaptea de miercuri spre joi, de EPPO Timisoara pentru o frauda uriasa de peste 2,2 milioane de euro. Vorbim despre Dumitru Andresoi, cunoscut ca fiind cel mai mare crescator de ovine din Romania, acuzat ca a fraudat fonduri europene in valoare de peste 11,2 milioane lei și de tentativă de fraudare a altor opt milioane de lei. Pe parcursul a mai multor ani, acesta a folosit o "reteta" care i-a adus in conturi sume impresionate de bani din fonduri europene. Alaturi de el au mai fost retinuti doi sefi APIA din Hunedoara.
"Pistolarii" din Vaslui, REȚINUȚI după ce au fost prinși în timp ce voiau să FUGĂ din țară. Ce le-au spus polițiștilor: declarații uluitoare Doi dintre indivizii care s-au bătut ca în Evul Mediu în plină stradă la Vaslui și au tras focuri de arme au fost reținuți de polițiști după ce au încercat să fugă din țară pe la Vama Borș. Șocant este faptul că indivizii le-au spus polițiștilor că nu ei au tras cu armele de foc, iar pistoalele ar fi fost de jucărie spun aceștia. Mai mult, întrebați de ce plănuiau să fugă din țară, interlopii au spus că au fost amenințați de rivalii lor.
Tatăl copilului de 10 ani filmat cu aproape 160 km/h la volanul unui bolid de lux a fost reținut. Minorul ar fi condus inclusiv pe un drum național Apar noi informații în cazul copilului de 10 ani, din Dâmbovița, care conducea bolidul tatălui cu 160 km/oră. Tatăl acestuia a fost reținut de polițiști după ce chiar el ar fi filmat tot incidentul. Imaginile au fost postate ulterior pe internet. Nu ar fi prima oară când minorul s-a urcat la volan. După ce polițiștii au văzut imaginile i-au dus la audieri pe copil, fratele acestuia și părinții lor. Tatăl s-a ales cu dosar penal.
Exclusiv Culisele Statului Paralel. Dan Diaconescu, declarații explozive despre cum se fabrică un dosar: Există un "centru de ascultare" pe strada Londra În cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS, Dan Diaconescu a lansat afirmații controversate despre existența unui presupus „centru de ascultare” operat de structuri ale statului, situat pe Strada Londra, din București. Diaconescu susține că acest centru ar face parte din „statul paralel” și ar fi folosit pentru supravegherea unor persoane influente sau pentru controlul activităților politic.
DNA a descins la Garda Forestieră: Mai mulți comisari au fost luați pentru mită Un consilier de la Garda Forestieră Suceava a fost reţinut, iar alţi patru au fost plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la agenţi economici cu activitate în domeniu şi de la alţi funcţionari silvici controlaţi, în schimbul protecţiei sau al neaplicării unor sancţiuni. Potrivit anchetatorilor, sumele primite variau între 300 şi 5.000 de lei.
Noi detalii în dosarul Ozempic! 13 persoane au fost trimise în judecată Procesul „Ozempic” a început: 13 persoane, inclusiv medici și farmaciști, au fost trimise în judecată sub acuzația de înșelăciune și fals informatic.
Pedepse dure pentru agresorii sexuali. Klaus Iohannis a promulgat legea Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani se arată în legea promulgată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.
Romeo Boenică a câștigat în instanță dreptul să măture holurile pușcăriei. Temutul interlop era considerat un pericol pentru deținuți Interlopul Romeo Boenică a câștigat în instanță dreptul să măture holurile pușcăriei, proces dus împotriva conducerii Penitenciarului Rahova. Totul a pornit după ce conducerea închisorii a decis că interlopul reprezintă un pericol pentru restul deținuților, astfel că nu avea dreptul să muncească în interiorul închisorii. Boenică a făcut două cereri, în această privință.
Cea mai scumpă „aventură” la o prostituată: o jumătate de milion de euro. Un fost angajat al Primăriei Iași este bun de plată Tânărul care a încercat să ucidă o prostituată lovind-o cu ciocanul și-a primit pedeapsa din partea judecătorilor. Aceștia au lămurit circumstanțele de film ale incidentului, dar nu au reușit să deslușească motivele care au stat la baza gestului făcut de Ionuț Proca. La doar 20 de ani, victima sa a rămas invalidă pe viață, având nevoie de îngrijiri permanente.
Florian Coldea a ÎNCĂLCAT controlul judiciar! "Generalul negru" a încercat să șantajeze denunțătorii: procurorii DNA ar putea cere ARESTAREA sa Florian Coldea se pare că a încălcat regulile controlului judiciar, iar în acest sens, procurorii ar putea cere arestarea acestuia. Totul, după ce "generalul negru" ar fi încercat să convingă denunțătorii să își retragă plângerile.
Incendiul de la Colectiv. 9 ani de la tragedia în care au murit 64 de oameni și 185 au fost răniți. România NU are nici acum un centru pentru marii arși 9 ani de la tragedia de la Colectiv și niciun centru pentru marii arși. În incendiul devastator din 30 octombrie 2015 au murit 64 de tineri. În vara anului 2017, la aproape 2 ani de la incendiu, unul dintre supraviețuitori s-a sinucis.
14 ani de închisoare pentru medicul ginecolog acuzat că a violat 4 femei. Prima victimă ar fi fost o tânără din Columbia Condamnare-record pentru un medic ginecolog din Capitală, acuzat că a violat 4 femei în timpul consultațiilor. Bărbatul va fi nevoit să petreacă nu mai puțin de 14 ani în spatele gratiilor. Totul ar fi început în urmă cu 6 ani, în cabinetul său din centrul Bucureștiului, de pe Calea Victoriei. Prima victimă ar fi fost o tânără din Columbia care și-ar fi făcut o programare pentru o întrerupere de sarcină. Cu toate acestea, medicul nu ezită să conteste acuzațiile și spune că dosarul său este aranjat de niște indivizi care îi vor răul. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!
Bărbat din Vaslui, arestat pentru violență domestică după ce și-a agresat soția cu un par. Femeia ceruse un ordin de protecție Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Vaslui a fost arestat preventiv după ce și-a agresat soția cu un par, fiind nemulțumit că aceasta solicitase un ordin de protecție.
Vlad Pascu rămâne în arest preventiv! Șoferul drogat care a omorât doi tineri a dat în judecată penitenciarul de trei ori Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, rămâne în arest preventiv, după ce magistrații de la Tribunalul Constanța au respins contestația depusă de avocat. Nici de această dată Vlad Pascu nu a fost prezent fizic la ședință, ci a intrat în direct prin videoconferință. Drogatul a dat în judecată de trei ori penitenciarul în care este încarcerat. El contestă sancțiunile primite de la Comisia de disciplină.
Sociologul Alfred Bulai, acuzat de agresiune sexuală, o nouă măsură preventivă. Ce au decis magistrații Judecătoria Sectorului 1 a aprobat, marți, cererea procurorilor de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, sociolog și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în dosarul în care acesta este acuzat de agresiune sexuală asupra unor studente.
Percheziții DNA la Suceava, într-un dosar în care mai mulți funcţionari sunt suspectați de corupție în comerțul cu lemn. Este vizată inclusiv o instituţie publică Procurorii anticorupție fac percheziţii în judeţul Suceava, într-un dosar în care funcţionari cu atribuţii de control privind prelucrarea şi comercializarea lemnului sunt suspectaţi de corupţie. Vorbim despre 22 de percheziții, inclusiv la o instituție publică.
Ce cantitate de DROGURI avea asupra sa Wiz Khalifa la "Beach, Please": detaliul cale l-a dat de gol. Rapperul american a fost trimis în judecată Wiz Khalifa, rapperul american care s-a drogat pe scena festivalului "Beach, Please" în fața a peste 100.000 de tineri, a fost dat de gol de un coș de gunoi. Acesta a fost trimis în judecată, iar acum este cercetat pentru deținere de droguri. Ancheta a fost deschisă după ce cunoscutul cântăreț a aprins o țigară cu cannabis pe scenă la un concert susținut pe litoral.
Descinderi în Oradea, la locuințele a 3 jandarmi, și la sediul Jandarmeriei Bihor într-un megadosar de CORUPȚIE. Conexiuni nebănuite cu cazul Congo - SURSE Sunt percheziţii domiciliare în desfăşurare la locuinţele a trei jandarmi din Oradea, iar la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor se ridică documente din birourile conducerii instituţiei. Din primele informații, descinderile au loc într-un dosar ce vizează fapte de corupție. Sunt, de asemenea, investigate, posible legături cu armata de mercenari a lui Horațiu Porta, fost luptător în Legiunea Franceză, implicat în mai multe dosare penale.