În plină criză cu Rusia, fostul cancelar al Germaniei petrece alături de Vladimir Putin Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, a fost aspru criticat în Germania pentru că şi-a serbat ziua împreună cu preşedintele Rusie Vladimir Putin.
AVIONUL DISPĂRUT, GĂSIT? O companie de explorări spune că a găsit EPAVA, acolo unde nu era CĂUTATĂ O companie australiană de explorare marină susţine că a găsit epava avionul Boeing 777 dispărut pe 8 martie. Resturile aeronavei ar fi fost identificate în golful Bengal la cinci mii de kilometri distanţă de locul unde se desfăşoară în prezent căutările.
COREEA de NORD a anunţat manevre cu muniţie de război la graniţa cu Sudul Phenianul a anunţat că va efectua, marţi, manevre cu muniţii de război în apropierea frontierei maritime cu Sudul.
LIDERII partidelor politice, invitaţi la Ambasada SUA. Victor Ponta nu a participat la întâlnire Liderii partidelor politice au fost convocaţi, astăzi, la Ambasada SUA, la o întâlnire cu un adjunct al Victoriei Nuland.
Separatiștii proruși au preluat orașul ucrainean Lugansk Aproximativ 3.000 de manifestanţi proruşi au luat cu asalt, marţi, sediul administraţiei regionale de la Lugansk, în estul Ucrainei, a constatat un corespondent AFP.
Rusia acuză SUA că restabilesc politica occidentală a Cortinei de Fier Statele Unite restabilesc politica occidentală a Cortinei de Fier împotriva Rusiei prin sancţiunile care interzic transferul de tehnologii, a declarat marţi adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Raibkov.
Ponta, în Moldova: La Bucureşti, vremea nu era aşa frumoasă, cred că e după sufletul celor prezenţi! Premierul Victor Ponta a mulţumit oficialilor moldoveni şi localnicilor din satul Sculeni, unde a mers pentru a marca eliminarea vizelor UE, pentru vremea frumoasă, punctând că la Bucureşti vremea nu era aşa frumoasă şi adăugând: "Cred că este după sufletul tuturor celor prezenţi".
Victor Ponta, în Republica Moldova. Premierul se întâlneşte cu Iurie Leancă Premierul Victor Ponta şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, s-au întâlnit în localitatea Floreni din Republica Moldova şi au venit în satul Sculeni, raionul Ungheni, pentru a marca eliminarea vizelor europene pentru cetăţenii moldoveni.
Aproximativ 700 de susţinători ai Fraţilor Musulmani au fost condamnaţi la moarte în Egipt Liderul Fraţilor Musulmani din Egipt, Mohamed Badie, a fost condamnat la moarte, luni, în acelaşi timp cu aproximativ 700 de presupuşi susţinători ai preşedintelui islamist destituit Mohamed Morsi, relatează AFP.
Confruntări între separatişti şi manifestanţi proeuropeni, în oraşul Doneţk Activişti proruşi au atacat participanţi la un miting proeuropean desfăşurat în oraşul ucrainean Doneţk, numeroase persoane fiind rănite în confruntări, informează AFP.
Cehul care doarme în cenuşa fierbinte pentru a se încălzi. Cum arată "cel mai murdar om din Europa" Un om fără adăpost din Cehia doarme într-un morman de cenuşă caldă, pentru a se proteja de temperaturile scăzute. A fost catalogat de Daily Mail drept "cel mai murdar om din Europa".
Opt avioane de luptă franceze şi britanice, mobilizate în statele baltice Patru avioane franceze de luptă au sosit luni în Polonia, în timp ce alte patru avioane britanice au sosit în Lituania, în cadrul unei misiuni NATO de supraveghere a spaţiilor aeriene ale statelor baltice, potrivit unor surse oficiale de la Paris şi Londra, relatează AFP.
Alt tip ALARMANT. Tot mai mulţi copii POARTĂ SCUTECE la şcoală, la peste 5 ani Statistici alarmante, publicate astăzi în Marea Britanie, arată că mulţi copiii care au împlinit cinci ani continuă să poarte scutece. Inclusiv la şcoală. Jurnaliştii de la SkyNews au făcut propria lor investigaţie şi au descoperit informaţii greu de imaginat despre acest subiect, despre care nici părinţii şi nici copiii nu vor să vorbească.
SUA şi UE sancţionează firme şi oficiali din anturajul lui Putin în plină criză ucraineană SUA au anunţat o nouă serie de sancţuni împotriva Rusiei, pe care o acuză că sprijină acţiunile de "provocare" în estul Ucrainei. UE a anunţat la rândul său extinderea sancţiunilor împotriva Rusiei.
Exclusiv Cât de pregătită este România în cazul unui război Fostul şef al Statului Major General al Armatei Române, Constantin Degeratu, atrage atenţia: pericolul este enorm la frontiera României. Invitat într-o nouă ediţie "Jocuri de Putere", Degeratu a precizat că tensiunile din Ucraina ar putea avea ca efect inclusiv modificarea graniţelor ţării noastre.
Parlamentul sirian anunţă candidatura lui Bashar al-Assad la alegerile prezidenţiale Preşedintele sirian Bashar al-Assad, aflat la putere din 2000, şi-a anunţat luni candidatura la alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 3 iunie, a anunţat preşedintele Parlamentului, relatează AFP.
Reuniune extraordinară a OSCE pe tema situaţiei din Ucraina Consiliul permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) se va reuni, luni, la Viena, într-o sesiune extraordinară consacrată conflictului din Ucraina, anunţă purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Nataşa Rajakovici, citată de AFP.
Oficial ucrainean: Grănicerii VOR DESCHIDE FOCUL dacă trupele ruse vor încerca să treacă granița! Grănicerii ucraineni vor deschide focul, fără a mai aștepta "ordin de sus", în cazul în care trupele ruse vor încerca să treacă granița cu Ucraina, a declarat luni șeful Departamentului pentru relații cu presa din cadrul Serviciului ucrainean pentru frontiera de stat, Oleg Slobodian, citat de agenția de presă Unian.
Rusia expulzează patru americani pentru "propagandă a valorilor americane" Rusia a decis să expulzeze patru americani, care au intrat în ţară cu vize turistice, dar care, de fapt, predau engleza şi "făceau propagandă valorilor americane", au anunţat Serviciile ruse de Imigraţie (FMS).
MII DE ROMÂNII din Italia au sărbătorit la Roma SANCTIFICAREA PAPEI IOAN PAUL al II-lea Românii care locuiesc în Italia şi care trăiesc zi de zi cu dorul de ţară au avut parte, duminică seară, în ziua sanctificării Papei Ioan Paul al II-lea, de o surpriză uriaşă. Spectacolul “Suflet de Român – Anima Romena”, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, de către Asociaţia Pro Familia, în parteneriat cu Iniţiativa Ecologistă Europeană şi Asociaţia Românilor din Italia, a adunat laolaltă, într-unul dintre cele mai mari teatre din Roma, mii de conaţionali.
CAPTURĂ URIAȘĂ. Poliţia italiană a confiscat 235 de kilograme de cocaină Poliţia italiană a anunţat luni confiscarea a 235 de kilograme de cocaină în portul Gioia Tauro, din Calabria, în valoare de 47 milioane de euro la revânzarea pe piaţa neagră, relatează AFP.
Situație alarmantă în școlile din Marea Britanie. Elevii poartă scutece și nu folosesc toaletele Statistici alarmante, publicate astăzi în Marea Britanie, arată că mulţi copiii care au împlinit cinci ani continuă să poarte scutece, inclusiv la şcoală. Jurnaliştii de la SkyNews au făcut propria lor investigaţie şi au descoperit informaţii greu de imaginat despre acest subiect, despre care nici părinţii şi nici copiii nu vor să vorbească.
Cinci persoane au murit în urma unui incendiu violent Tragedie într-o familie din Sheffield, în centrul Angliei. Cinci membri, printre care trei copii, au murit arşi de vii într-un incendiu, care le-a mistuit casa.
Leancă, despre ridicarea vizelor: De astăzi, cetățenii Republicii Moldova sunt mai liberi Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a declarat, luni, că ziua de 28 aprilie 2014 este una istorică pentru Republica Moldova, pentru că aduce moldovenilor mai multă libertate odată cu ridicarea vizelor de călătorie în Europa.
Ucraina: Focuri de armă pe aeroportul din Kramatorsk, controlat de trupele ucrainene Focuri de armă s-au făcut auzite luni dimineață pe aeroportul din Kramatorsk, oraș în regiunea Donețk din estul Ucrainei aflat sub controlul trupelor ucrainene, după ce duminică seară apăruseră informații despre o comasare a forțelor de autoapărare ale militanților proruși, susținători ai federalizării, în apropierea aeroportului, relatează RIA Novosti, citând martori dintre localnici.
Băsescu, "satisfăcut deplin" de eliminarea vizelor UE pentru cetăţenii moldoveni Preşedintele Traian Băsescu îşi exprimă, într-un mesaj remis luni, satisfacţia pentru eliminarea vizelor UE pentru cetăţenii moldoveni, menţionând că, din păcate, apropierea R. Moldova de UE se produce pe fundalul violenţelor şi presiunilor politice făcute de Rusia asupra unor ţări independente.
Băsescu: Asistăm la apropierea dintre NATO și UE în fața unei primejdii comune, Rusia Preşedintele Traian Băsescu afirmă, într-un mesaj remis cu ocazia eliminării vizelor UE pentru cetăţenii moldoveni, că evenimentul are loc pe fondul violenţelor şi presiunilor politice făcute de Rusia şi că "asistăm la apropierea dintre NATO și UE în fața unei primejdii comune, Rusia".
Reniţă: Cetăţenii R. Moldova devin europeni cu acte în regulă prin ridicarea vizelor Eliminarea vizelor UE are o profundă semnificaţie istorică pentru Republica Moldova, iar cetăţenii ei devin europeni cu acte în regulă, a declarat pentru MEDIAFAX ambasadorul Iurie Reniţă, subliniind că de această facilitate vor profita şi cei din Transnistria.
SANCŢIUNI împotriva Rusiei: SUA și Uniunea Europeană au păreri împărțite Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, în pofida eforturilor de a-și coordona sancțiunile împotriva Rusiei, au păreri împărțite în privința amplorii acestora, ceea ce ar putea determina Washingtonul să acționeze în mod independent față de europeni, scrie luni The New York Times, citând, sub rezerva anonimatului, oficiali ai administrației americane.
Virusul morții în Arabia Saudită. Au fost înregistrate încă opt decese Opt persoane infectate cu coronavirusul MERS au decedat în Arabia Saudită, ridicând la 102 numărul morţilor în regat, a anunţat duminică seara Ministerul Sănătăţii, citat de AFP.