Papa Francisc: MARŢIENII au dreptul de a fi BOTEZAŢI, dacă vin la biserică şi cer acest lucru "Marţienii au dreptul de a fi botezaţi, dacă vin la biserică şi cer acest lucru". O spune Papa Francisc, care a făcut această afirmaţie în timpul unei slujbe la Vatican.
Barack Obama s-a întâlnit cu liderul opoziţiei siriene Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu şeful opoziţiei siriene Ahmad Jarba, a anunţat Casa Albă într-un comunicat în care nu s-a făcut nicio referire la armele cerute de rebeliune Washingtonului pentru a lupta împotriva regimului lui Bashar al-Assad, relatează AFP.
Merkel: Violenţa va fi exclusă de la mesele rotunde pe tema viitorului Ucrainei Cancelarul german Angela Merkel a apreciat marţi că "mesele rotunde" pe tema viitorului Ucrainei ar trebui să fie mai largi şi mai reprezentative, dând asigurări, totodată, că violenţa va fi exclusă, relatează AFP.
TRAGEDIE ÎN TURCIA: Peste 200 de persoane au murit în urma unei EXPLOZII produse într-o mină Turcia a decretat trei zile de doliu naţional în urma accidentului minier din vestul ţării, soldat cu moartea a 205 persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu, a anunţat miercuri biroul de presă al premierului Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP.
Fiul lui Joe Biden, numit în consiliul de conducere al unei companii de gaze ucrainene Robert Hunter Biden, unul dintre fiii vicepreşedintelui SUA Joseph Biden, a fost numit şef al departamentului juridic şi membru al Consiliului de administraţie la cea mai mare companie de gaze privată din Ucraina, anunţă surse citate de publicaţia rusă The Moscow Times.
O jurnalistă a fost ucisă în Republica Centrafricană O fotojurnalistă de origine franceză, Camille Lepage, a fost ucisă în timp ce efectua un reportaj în Republica Centrafricană, a anunţat marţi într-un comunicat preşedintele francez, François Hollande, relatează AFP.
Polonia avertizează în privinţa "prăbuşirii" Ucrainei Polonia a avertizat marţi în privinţa "prăbuşirii" Ucrainei în cazul în care alegerile prezidenţiale de la 25 mai nu se vor desfăşura în mod normal.
Gazprom cere Ucrainei plata în avans a gazelor naturale pentru iunie Gazprom a notificat, marți, companiei ucrainene de stat Naftogaz plata în avans a contravalorii gazelor naturale ce vor fi livrate în iunie, din cauza facturilor neachitate, care se ridică la 3,5 miliarde de dolari, se arată într-un comunicat al Gazprom.
Barroso: Dacă cineva destabilizează alegerile din Ucraina se delegitimează singur Ucraina este o țară suverană, membră a Organizației Națiunilor Unite, care are dreptul să organizeze alegeri prezidențiale, iar dacă cineva destabilizează aceste alegeri se delegitimează singur și își reduce credibilitatea, a declarat marți, la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
EXPLOZIE în MINĂ, în Turcia. Mai mulți morți. SUTE DE MINERI, BLOCAȚI Mai mulți mineri au murit, iar câteva sute rămân blocaţi în subteran în urma accidentului produs la o mină din vestul Turciei, anunţă autorităţile, citate de AFP.
Şase militari ucraineni, ucişi în confruntări cu rebeli proruşi Şase militari ucraineni au fost omorâţi, iar alţi opt au fost răniţi în confruntări cu insurgenţi proruşi, în estul Ucrainei, anunţă autorităţile de la Kiev, citate de AFP.
Moscova: Rebelii proruşi din Ucraina vor respecta planul OSCE dacă operaţiunile militare încetează Rusia se aşteaptă ca separatiştii proruşi din Ucraina să respecte planul de stabilizare prezentat de OSCE, cu condiţia ca Administraţia de la Kiev să înceteze operaţiunile militare în estul Ucrainei.
UCRAINA. Liderul separatiştilor proruşi din Lugansk a fost împuşcat Liderul separatist din regiunea prorusă Lugansk a fost rănit, într-un atentat, spune purtătorul lui de cuvânt, citat de AFP.
Preşedintele Consiliului UE: Vom semna Acordul de asociere cu Republica Moldova pe 27 iunie Uniunea Europeană va semna Acordul de asociere cu Republica Moldova pe 27 iunie, anunţă, la Chişinău, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, citat de site-ul postului Europa Liberă.
Ambasadorul ucrainean: Kievul îşi va plăti datoriile la gaze faţă de Rusia, până la 3 iunie Ucraina îşi va plăti datoriile la gaze către Rusia, până la 3 iunie, a declarat, marţi, ambasadorul Teofil Bauer, după ce Gazprom a anunţat că va sista livrările de gaze începând cu această dată.
Măsura care ar putea îngenunchea Rusia Kremlinul are motive să facă o pauză, deoarece rundele viitoare de sancțiuni economice care vizează Rusia sunt potențial foarte dăunătoare. Guvernele occidentale au puterea efectivă de a exclude Rusia din sistemul financiar mondial, iar punctul central al acestei puteri îl constituie Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale, cunoscută și sub numele de SWIFT, scrie Financial Times, citat de Agerpres.ro.
SUA, despre afirmaţiile lui Rogozin la adresa României, "retorică inflamatoare" Declaraţiile lui Dmitri Rogozin la adresa României sunt "retorică inflamatoare", a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, adăugând că nu ştie ca SUA să fie implicate în interzicerea accesului vicepremierului rus în spaţiul aerian românesc.
Şeful armatei chineze efectuează o vizită în SUA, în contextul tensiunilor din Marea Chinei Şeful Statului Major General al armatei chineze începe marţi o vizită de patru zile în Statele Unite, în contextul în care diferende teritoriale afectează relaţiile Beijingului cu vecinii săi la Marea Chinei de Sud, relatează AFP.
Crin Antonescu, în vizită la producătorul avioanelor F16 Președintele PNL, Crin Antonescu, a vizitat, luni, sediul Lockheed Martin, din Washington DC, prilej cu care s-a întâlnit cu Nancy Ziuzin Schlegel, vicepreședinte Washington International Business Development, și cu directorii unor programe militare pe care această companie le dezvoltă.
Vladimir Putin, invitat de Xi Jinping în China, în plină criză ucraineană Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită la Shanghai, pe 20 mai, la invitaţia omologului său chinez Xi Jinping, pentru a discuta despre parteneriatul ruso-chinez, în plină criză între ruşi şi occidentali cu privire la Ucraina, relatează AFP.
PONTA îi cere lui Băsescu convocarea CSAT, pe tema Ucrainei şi a "provocărilor" Rusiei Premierul Victor Ponta i-a solicitat marţi preşedintelui Traian Băsescu convocarea CSAT, pentru discuţii pe tema crizei din Ucraina, dar şi a disputei Bucureşti-Moscova generată de închiderea spaţiului aerian al României pentru zborul vicepremierului rus Dmitri Rogozin.
NATO intervine în disputa Moscova-Bucureşti: "Rusia să-şi clarifice rapid poziţia" NATO critică ameninţările lansate de Dmitri Rogozni la adresa României, după ce Bucureştiul a decis să închidă spaţiul aerian pentru zborul vicepremierului rus.
Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Costa Rica Un cutremur puternic, cu o magnitudine de 6,2, a fost resimţit în noaptea de luni spre marţi în regiunile centrală şi de sud a statului Costa Rica, fără să provoace victime sau pagube, au anunţat marţi specialişti, relatează AFP.
Cu cine s-a întâlnit Crin Antonescu în SUA Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit luni, la Washington DC, cu adjunctul asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene si euroasiatice Hoyt Yee, cu care a discutat despre situaţia din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi despre angajamentele militare ale României şi NATO.
FACEBOOK face o MUTARE SURPRINZĂTOARE în China Facebook pregăteşte deschiderea unui birou de vânzări în China, unde reţeaua este cenzurată.
Alt tip TORNADELE fac ravagii în SUA: copaci smulşi din pământ, case luate pe sus Tornadele continuă să facă prăpăd în centrul Statelor Unite. Mai multe case şi magazine au fost distruse în timpul furtunilor, iar mii de locuinţe au rămas ore bune pe întuneric. Sezonul de tornade a început în aprilie şi va fi activ până în iunie.
Ţara care NU mai vrea să adere la UE. "Ne mai gândim până în toamnă" Islanda amână retragerea până în toamnă candidaturii de aderare la Uniunea Europeană.
OSCE spune că Vladimir Putin "susţine" eforturile sale de mediere în criza ucraineană Preşedintele rus Vladimir Putin "susţine" eforturile de mediere ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru dezescaladarea crizei din Ucraina, a anunţat luni OSCE, după o discuţie telefonică între liderul de la Kremlin şi Didier Burkhalter, preşedintele OSCE.
NATO face noi manevre militare în Marea Baltică NATO a anunţat luni lansarea unui exerciţiu naval la Marea Baltică, la care participă 18 state membre şi nemembre ale Alianţei Nord-Atlantice, dar fără participarea Rusiei, în urma suspendării oricărei cooperări civile şi militare cu această ţară, din cauza intervenţiei în Ucraina.
Cele mai mari alegeri legislative din lume s-au încheiat în India Ultima fază a alegerilor legislative din India s-a încheiat luni seara, punând astfel capăt unui maraton de cinci săptămâni în urma căruia liderul naţionalist hindus de dreapta, Narendra Modi, ar putea ajunge la putere, relatează AFP.