Articolele din categoria EDUCAŢIE:

Proiectul de la care va pleca Legea educației, lansat în dezbatere publică. Ce modificări apar Alt tip
Proiectul de la care va pleca Legea educației, lansat în dezbatere publică. Ce modificări apar
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că a fost lansat în dezbatere publică proiectul premergător Legii educației, care, la fel ca Legea familiei, arată Câmpeanu, trebuie să fie rezultatul unei dezbateri profunde, profesioniste și transparente. Potrivit noilor prevederi, la clasa a opta în loc de două, vor fi cinci evaluări naţionale, la liceu se va da examen de admitere, iar clasa pregătitoare se întoarce la grădiniţă şi devine grupa mare. 
Parlamentarii vor școli în limba română, pe lângă ambasadele şi consulatele din străinătate
Parlamentarii vor școli în limba română, pe lângă ambasadele şi consulatele din străinătate
Mai mulți parlamentari au depus un proiect, la Camera Deputaților, prin care propun înființarea de școli cu predare în limba română, pe lângă ambasadele şi consulatele din străinătate. Unităţile ar urma să fie înfiinţate de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu ministerul de Externe şi coordonate de un Institut pentru Învăţământul românesc în străinătate. Senatul este for decizional.