Articolele din categoria EDITORIALE:

Constantin Rudnițchi: Britanicii sunt pe cale să repete greșelile românilor. Iar românii să facă altele noi ANALIZĂ
Constantin Rudnițchi: Britanicii sunt pe cale să repete greșelile românilor. Iar românii să facă altele noi
Guvernul de la Londra a început o așa-numită reformă a taxei radio-TV din Marea Britanie. Concret, se dorește dezincriminarea celor care nu plătesc taxa radio-tv, o taxă care ajunge la echivalentul a 183 euro pe an.  În acest moment, cei care nu plătesc taxa pot să fie condamnați la pedeapsa cu închisoarea. De exemplu, în anul 2018, aproximativ 120.000 de britanici au fost amendați și cinci au făcut chiar închisoare.
George Vulcănescu: Când câinele pleacă de la măcelărie ANALIZĂ
George Vulcănescu: Când câinele pleacă de la măcelărie
Pentru că nu se prea potrivea cu rețetele pentru meniul de Anul Nou, știrea din 31 decembrie despre lansarea oficială a exploatării importantelor resurse de gaz natural din Marea Mediterană nu a apărut în România în aceeași zi. Abia după ce a trecut efectul caltaboșilor și al sarmalelor au apărut și pe malurile Dâmboviței detalii despre pomparea primilor metri cubi de gaze din Leviathan principalul zăcământ offshore al Israelului.
Sebastian Oancea: Ce s-a ales de spitalul promis de Oprișan de zece ani, la fiecare campanie electorală ANCHETA
Sebastian Oancea: Ce s-a ales de spitalul promis de Oprișan de zece ani, la fiecare campanie electorală
În anii 2009 - 2010, președintele Consiliului Județean Vrancea și al PSD Vrancea, Marian Oprișan, promitea demararea lucrărilor la un spital regional modern, care să deservească județele limitrofe Vrancei. De atunci, la fiecare campanie electorală, Oprișan readucea în atenție viitorul spital, schimbând doar sursele de finanțare: când Fondul Național de Investiții, când Banca Mondială, când bani europeni. La zece ani după această promisiune, spitalul nu e nici la stadiul de proiect pe hârtie iar actualul Spital Județean "Sfântul Pantelimon Focșani" rămâne singura unitate care nu a fost preluată de autoritățile locale - primărie sau CJ, aflându-se în subordinea și finanțarea implicită a Ministerului Sănătății. Mai mult, directorul spitalului este un fost condamnat definitiv pentru furt de conserve din Rezerva de Stat, destinate sinistraților inundațiilor din 2005 - Constantin Mândrilă. 
Rodica Sărmaș Furnea: Locuințele sociale, un păcat capital al edililor EDITORIAL
Rodica Sărmaș Furnea: Locuințele sociale, un păcat capital al edililor
Ce se întâmplă cu oamenii care au nevoie de o locuință și nu dețin resursele necesare pentru a achiziționa sau închiria un apartament de pe piața liberă? Iată o întrebare esențială, la care politicienii ar trebui să răspundă măcar acum, în preajma alegerilor locale. Pentru că termenul de locuință socială, așa cum este el definit de Legea Locuinței, nu i-a preocupat pe aleșii României.
George Vulcănescu: Iarna vrajbei noastre - de la pensiile speciale la salariile IT-iștilor ANALIZĂ
George Vulcănescu: Iarna vrajbei noastre - de la pensiile speciale la salariile IT-iștilor
Introducerea în discuțiile despre pensiile speciale, pornind de la deficitul bugetar, a scutirii  pe veniturile IT-iștilor, este o versiune adaptată a ”caprei vecinului”. Singurul lucru pe care îl au în comun pensiile speciale cu IT-ul este că nivelul mediei pensiilor speciale, 7.000 lei, este același cu salariul mediu din sectorul IT. Tehnica mutării țintei nu este nouă la politicianul român și nu face decât să reflecte incapacitatea funciară a guvernanților de a reduce deficitul bugetar printr-o mai bună colectare.