Ortodoxe
Sf. Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul
Duminica a 11-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 11 dR. Sf. pf. Zaharia, tatăl Înaintemergătorului
Romano-catolice
Duminica a 23-a de peste an
Sf. Tereza de Calcutta, călug.
Sfântul Proroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 5 septembrie.
Sfântul Zaharia era din Ierusalim, preot, fiu al lui Iuda preotul, numit şi Varahia. Era căsătorit cu Elisabeta, sora Sfintei Ana, mama Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Zaharia şi Elisabeta au fost drepţi înaintea lui Dumnezeu, iar dovada vieţii lor celei cinstite este Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, considerat cel mai mare om născut din femeie (Matei 11, 11).
Naşterea Sfântului Proroc Ioan ilustrează cele spuse de Sfântul Apostol Petru în Epistola către Romani: "Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt" (11, 16).
Când s-a născut Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit i-au spus regelui Iudeii, Irod Idumeul, despre naşterea Sa. Atunci Irod, de teamă să nu-şi piardă tronul, a dispus uciderea celor 14.000 de prunci.
Trimiţând ostaşi în Betleem ca să ucidă copiii, şi-a adus aminte şi de Ioan, fiul lui Zaharia, de care ştia bine, căci auzise de toate cele întâmplate în vremea naşterii acestuia. Căci Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se născuse prin vestire îngerească din părinţi bătrâni, mult trecuţi de vârsta la care acest lucru se poate întâmpla în chip firesc. Şi faptul acesta era cunoscut în toată Iudeea.
Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale. Aici au venit soldaţii pentru a-i lua pruncul şi a-l ucide, dar negăsind copilul l-au ucis pe tatăl său.
Junghiindu-l între templu şi altar, sângele Sfântului Zaharia s-a făcut ca piatra spre osândirea ucigaşilor.
Elisabeta, mama Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, acoperindu-se de Dumnezeu, era ascunsă cu pruncul într-o peşteră, aici curgea izvor de apă şi a crescut un finic (curmal), deasupra peşterii, plin de fructe. Când era vreme de mâncare, se apleca pomul acela, dându-şi spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.
După patruzeci de zile de la uciderea Sfântului Proroc Zaharia, Sfânta Elisabeta şi-a dat sfârşitul în această peşteră, iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger, care l-a păzit în pustie.
