Momentul în care sacul cu picioarele de om amputate este sustras din zona rampei de deşeuri de la Spitalul Cantacuzino din Capitală a fost surprins de camerele de supraveghere.
În imagini se poate vedea cum bărbatul ajunge în zonă având deja în mână saci negri, de genul celor folosiţi la deşeuri şi, intră în anexa cu deşeuri medicale. După mai puţin de un minut acesta pleacă având în mână încă un sac.
Bărbatul din imagine poartă o geacă neagră, pantaloni de trening albaştri şi adidaşi. Are glugă pe cap, faţa fiind puţin vizibilă. Pare a fi tânăr, cu barbă.
Anchetatorii au stabilit că, dintr-o ladă frigorifică au fost sustrase trei picioare de om, două fiind deja găsite. Una dintre ipotezele luate în calcul este aceea ca bărbatul să le fi abandonat după ce şi-a dat seama ce sunt.
Ancheteta continuă pentru găsirea atât a suspectului, cât și a celui de-al treilea membru amputat.