Intervenția brutală a Moscovei în Cehoslovacia a fost pentru Nicolae Ceaușescu „un ajutor de excepție pe care nu-l primești de două ori într-o carieră politică,”nota istoricul Adrian Cioroianu, iar liderul de la București a știut să profite din plin. Condamnarea politică și publică a acțiunii trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia l-a transformat în eroul a milioane de români. Majoritatea istoricilor și celor care au prins acele vremuri sunt de acord că discursul din Piața Palatului a fost zenitul carierei lui Ceaușescu. Capitalul de imagine acumulat atunci s-a materializat în împrumuturile occidentale pe baza cărora s-au ridicat multe ctitori ale „Epocii de Aur”.
GARDUL ERA MULTICOLOR, DAR ÎNĂUNTRU ERA TOT ROȘU
În ciuda impresie publice din 1968, Ceaușescu nu era nici reformist, nici liberal, în interpretarea democratică a termenilor. De altfel, nici măcar liderii cehoslovaci nu erau, însă după deceniile negre ale stalinismului, orice pas minor care sugera depărtatea de dictatura sovietică era perceput ca atare. De fapt, „primăvara de la Praga”, cât și susținerea arătată de Nicolae Ceaușescu, era încercările partidelor comuniste din țările respective de a ieși de sub tutela Kremlinului, fără a părăsi însă idealurle cauzei.
O analiză a jurnaliștilor de la The New York Times, din 23 august 1968, surprinde acest aspect dual: „Masivul sprijin popular manifestat în ultimele luni pentru situația din Cehoslovacia nu este văzut (de către regimul Nicolae Ceaușescu - N.A.) ca un sprijin pentru libertatea presei și cea individuală, ci ca unul acordat ideii de autodeterminare și neamestec în treburile interne”.
„Chiar dacă România și-a redus vizibil contactele cu Uniunea Sovietică încă de la începutul anilor 60, președintele Ceaușescu conduce un regim comunist mai degrabă ortodox, controlat de la centru și acționând cu strictețe,” mai remarca publicația. „Ceaușescu nu era de acord cu evoluția politicii interne a Cehoslovaciei, displăcându-i tendințele de liberalizare care amenințau stabilitatea regimului de acolo, (dar) nu și-a manifestat dezaprobarea decât în cadrul restrâns al conducerii de partid. La nivel public, Ceaușescu și-a manifestat adeziunea față de dreptul conducerii cehoslovace de a gestiona așa cum crede de cuviință, fără imixtiuni externe,” toate problemele țării, este de părere politologul Emanuel Copilaș.
STRÂNS UNIȚI ÎN JURUL CONDUCĂTORULUI SUPREM. CUM A DEVENIT CEAUȘESCU DOMNITORUL PARTIDULUI COMUNIST
Unul dintre elementele iimportante din spectacolul politic organizat în acele zile a fost promovarea unității de monolit a partidului în jurul conducătorului, formula care în anii următori va deveni un slogan propagandist lipsit de substanță. În august 1968, însă, sentimentul și descrierea erau exacte. Dar mai era ceva. Prin unanimitatea votului în ședința Marii Adunări Naționale din 22 august, Ceaușescu s-a asigurat că Moscova nu va putea invoca, în cazul unei operațiuni în România, scenariul folosit pentru invadarea Cehoslovacia, la chemarea de ajutor a unor lideri comuniști de la Praga privind deviaționismul conducerii de partid. Același „ajutor prietenesc” a fost folosit și în Ungaria, în 1956.
Alinierea în spatele comandantul a avut efect pozitiv în special pentru Ceaușescu; pentru PCR, era începutul sfârșitului. „Clădit pe ideea apărării și consolidării căii românești de construire a socialismului, cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu” a luat naștere în august 1968 și „a cunoscut un mecanism de autoreporducere, notează Manuela Marin, în „Panorama comunismului în România”.
„Afirmarea unității partidului în jurul liderului său a determinat în perioada următoare sinuciderea politică a PCR,” care “a început să se estompeze în spatele liderului”, aprecia istoricul Adrian Cioroianu. Așa s-a ajuns ca în anii `80 partidul să fie un simplu cor al sclavilor, chemat să intoneze osanale la toate marile manifestări politice care validau, formal, deciziile liderului suprem.
"Scânteia", 22 august 1968 (Digiteca Arcanum)
Ceaușescu în fața Marii Adunări Naționale, 22 august 1968 (Profimedia)
CEAUȘESCU ȘI-A JUCAT MAGISTRAL CĂRȚILE CONTRA LUI BREJNEV
Tot Cioroianu a remarcat abilitatea cu care Ceaușescu și-a jucat cărțile, după ce i-a picat în mână atuul crizei din Cehoslovacia. „Este o legendă că România a refuzat să participe cu trupe la operațiuni. Ceaușescu nu a știut, nefiind anunțat de Brejenv (Leonid Brejnev, liderul sovietic din acel moment – N.A.) ”. Și Alexandru Bârlădeanu, unul dintre intelectualii „dejiști” ai regimului comunist, devenit disident în anii `80, susține același lucru. Nici nu este de mirare că Brejnev nu avea încredere în Ceaușescu, pentru că se aliase cu toți dușmanii căii sovietice a comunismului.
În săptămânile de dinaintea declanșării intervenției în Cehia, atât el, cât și Iosif Broz Tito, liderul iugoslav, fuseseră la Praga, pentru a discuta cu liderii reformiști.
Nicolae Ceaușescu, Iosif Broz Tito și Aleksander Dubcek (liderii comuniști ai României, Iugoslaviei și Cehoslovaciei) sursă foto: Profimedia.
Imediat după invazie, pe 25 august, Tito și Ceaușescu s-au întâlnit din nou, pentru a analiza situația. De asemenea, cea mai dură condamnare, din partea unui stat comunist, a fost formulată de premierul chinez Ciu Enlai, la Ambasada română din Peking (Beijing - N.A.), unde fusese invitat la o recepție cu ocazia sărbătorii de 23 August.
GENIUL DIN CARPAȚI S-A NĂSCUT PE 21 AUGUST 1968
Ca orice lider populist, țelul lui Ceaușescu era să fie recunoscut drept unic reprezentant al poporului autentic, în numele căruia se putea răfui chiar și cu elita de partid. Procesul începuse încă din decembrie 1967, când a regizat prima ciuntire majoră în organigrama separării puterilor și a devenit președinte al Consiliului stat (prim-ministru, în accepțiunea actuală), pe lângă secretar general al PCR. Dacă până atunci mai exista o vagă impresia că Nicolae Ceaușescu este un lider temporar, toate evenimentele din 1968, încununate de discursul din august, au risipit orice iluzie. „A prins foarte bine la lume, care a fost foarte impresionată de discursul lui. În aceea perioadă îl lua gura pe dinainte,” a relatat Alexandru Bârlădeanu într-un dialog cu istoricul Lavinia Betea.
MINIVACANȚĂ PENTRU O ȚARĂ DE BUGETARI. SITUAȚIA DIN CEHOSLOVACIA, ANALIZATĂ LA COADA PENTRU MICI CU BERE
În ciuda anxietății legate de situația din Cehoslovacia și a posibilelor repercursiuni asupra României, bucureștenii savurau un weekend însorit de vacanță. O țară întreagă angajată la stat se bucura de o „punte” care forma o vacanță de 3 zile, cu sâmbătă între 23 și 25, în condițiile în care pe atunci săptămâna de lucru avea șase zile.
„Aparent fără griji, grupuri masive de oameni îmbrăcați sport au invadat aleile partului Cișmigiu și toată zona centrală, luând cu asalt, cafenele și terasele stradale și plimbându-se pe bulevardul Magheru, Champs Elysee-ul românesc, Erau cozi lungi pentru filme italiene și unul cu Tarzan, atât de vechi încât îl are în rolul principal pe Johnny Weismuller. Sigur, nu era o atmosferă festivă obișnuită, ci weekendul de 3 zile prilejuit de sărbătorirea zilei de 23 August. Bannere și inscripții luminoase clamează „Trăiască 23 August!”.
Clădirile guvernamentale sunt împodobite cu steaguri și stemele Republicii și Partidului Comunist, dar și cu fotografii ale președintelui Nicolae Ceaușescu, ale celorlalți lideri comuniștii și ale lui Lenin, Marx si Engels.” descria corespondentul AP/New York Times atmosfera din București.
Surse:
„Culpe care nu se uită – convorbiri cu Corenl Burtică”, Rodica Chelaru
“Națiunea socialistă – Politica identității în Epoca de Aur”, Emanuel Copilaș
„Panorama comunismului în România”, colectiv, editor Liliana Corobca
„Alexandru Bîrlădeanu în dialog cu Lavinia Betea”, Lavinia Betea
„Prietenul de la Belgrad; întâlnirile Ceaușescu – Tito”, Cezar Stanciu
”Ce este populismul?”, Jan-Werner Muller
The New York Times/AP, arhiva 1968
Digiteca Arcanum, arhiva „Scânteia” 1968,
