Semnificația acestor moaște
Moaștele Sfintei Împărătese Elena, păstrate în biserica romano-catolică din Veneția, vor fi aduse în România și vor rămâne la Mănăstirea Pantocrator în perioada 30 aprilie – 8 mai 2025. Acestea vor poposi inițial la Catedrala Patriarhală din București pe 30 aprilie, între orele 15:00 și 18:00, înainte de a ajunge la mănăstire în aceeași seară, la ora 19:30.
„Nu întâmplător, atât Sfânta Maria Magdalena, cât și Sfânta Împărăteasă Elena poartă titulatura de întocmai cu Apostolii. Cele două sfinte au fost martore ale credinței și au contribuit la răspândirea ei: una prin propovăduirea Învierii Domnului, iar cealaltă prin descoperirea Crucii Domnului și ctitorirea primelor biserici creștine”, a explicat Arhimandritul Serafim Baciu, Vicar Administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, conform basilica.ro.
Moaștele Sfintei Împărătese Elena / Sursa foto - doxologia.ro
Un moment de sărbătoare pentru Mănăstirea Pantocrator
Mănăstirea Pantocrator sărbătorește anual, în Duminica Femeilor Mironosițe, un eveniment dedicat cinstirii moaștelor. Tradiția, începută în 2015, continuă și în acest an cu aducerea moaștelor Sfintei Împărătese Elena.
Pe 4 mai, mănăstirea va marca pomenirea Mutării moaștelor Sfintei Maria Magdalena de la Efes la Constantinopol, iar pe 8 mai va celebra hramul bisericii mari.
Contextul istoric și semnificația anului 2025
Anul 2025 are o semnificație deosebită, fiind marcat de două evenimente importante: împlinirea a 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), deschis de Sfântul Constantin cel Mare și mama sa, Elena, și aniversarea a 100 de ani de patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.
În perioada 5-6 mai, Centrul Eparhial din Alexandria și Mănăstirea Pantocrator vor organiza Simpozionul Național „Credință, slujire și istorie în context eclezial și național. 100 de ani de patriarhat și 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic”.
Aducerea moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena în România reprezintă un prilej de mare bucurie pentru credincioși. Evenimentul spiritual oferă o oportunitate rară de rugăciune și meditație la viața și faptele celei care a descoperit Sfânta Cruce.
De altfel, aproximativ 1 milion de românce care poartă numele Elena se pot bucura de această ocazie unică, conform datelor Ministerului de Interne.
Acest pelerinaj marchează nu doar o celebrare a credinței, ci și un omagiu adus uneia dintre cele mai importante figuri ale creștinismului timpuriu, într-un an istoric pentru Biserica Ortodoxă Română.