Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că investigaţiile continuă în cazul decesului omului de afaceri Ilie Vonica, deşi nu există suspiciuni de omor.
"Până în momentul de faţă nu se conturează săvârşirea vreunei infracţiuni comise cu violenţă în acest caz. Cu alte cuvinte, nu sunt suspiciuni de omor", a declarat Luciana Balteş.
Potrivit acesteia, dosarul în acest caz rămâne deschis până la primirea certificatului medico-legal care să spună cu exactitate care a fost cauza decesului.
Sursa citată a precizat că, până la ora transmiterii acestei ştiri, respectivul document nu a ajuns la dosar.
Proprietarul grupului Polisano, Ilie Vonica, a murit, marţi după-amiază, la una din clinicile sale din Sibiu, unde a ajuns în stare foarte gravă după ce s-a aruncat de pe acoperişul locuinţei sale, de la o înălţime de circa opt metri.