Potrivit unei informări transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, poliţiştii au constatat faptul că tânărul conducător auto, din judeţul Suceava, aflat într-o coloană de autovehicule, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj spre stânga, intrând în coliziune cu o autospecială de poliţie, la volanul căreia se afla o femeie de 22 de ani, din judeţul Satu Mare.
În urma impactului, autospeciala poliţiei s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din producerea evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule, fără a fi înregistrate victime.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatele din dotare, în cazul bărbatului fiind indicat un rezultat pozitiv la prezenţa unor substanţe psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, mai menţionează autoritățile.