Sâmbătă dimineaţa, la biserica Sfânta Maria din Podenii Noi, județul Prahova, a avut loc un incident între primarul din localitate şi preotul paroh. Acesta din urmă a sunat la 112.
Contactat de publicația observatorulph.ro, primarul comunei Podenii Noi, Mihai Alionte, a povestit ce s-a întâmplat:
"Astăzi am fost la slujbă de Sfânta Maria, iar la sfârşit am împărţit enoriaşilor prezenţi la biserică pachete cu alimente, aşa cum am procedat în fiecare an. Preotul paroh, Bădilă Traian, care a vrut să facă hramul la un restaurant din apropiere şi nu în curtea bisericii, a întrerupt slujba şi mi-a cerut să scot maşina în care aveam pachetele pentru oameni din curtea bisericii. I-am spus că biserica nu-i aparţine, ci este proprietatea comunităţii, iar acesta a sunat la 112. Când au venit poliţiştii eu am terminat de împărţit pachetele şi am scos maşina din curtea bisericii. Vreau să precizez că preotul paroh a avut un comportament nepotrivit, ameninţându-i pe oameni că dacă primesc pachetele de la mine nu vor mai fi spovediţi. Martori la incident au fost peste 200 de oameni, prezenţi la slujbă, precum şi trei consilieri locali, cărora acelaşi preot le-a transmis să meargă la bisericiile de care aparţin".
Primarul susţine că preotul a avut această atitudine, după ce i-a reproşat că percepe o taxă de 400 de lei pentru locurile de veci care sunt deja proprietatea oamenilor, potrivit ObservatorPh.ro.
Jurnaliștii prahoveni nu l-au putut contacta pe preotul paroh pentru un punct de vedere.