Potrivit studiului, doze mici de albastru de metilenă (albastru de metil) pot anula daunele provocate celulelor de efectul genetic stimulator al progeriei.
Efectele benefice ale albastrului de metilenă au loc cu o viteză şi fiabilitate pe care oamenii de ştiinţă o consideră “magică”.
Progeria sau sindromul Hutchinson-Gilford Progeria este o boală genetică extrem de rară care constă în accelerarea procesului de îmbătrânire sau mai simplu este îmbătrânirea prematură. Progeria este o maladie genetică, ce apare sporadic şi atinge aproximativ 1 din 4 milioane de nou născuţi.
Îmbătrânirea începe cam la vârsta de 2 ani, iar la 10-12 ani copilul are toate caracteristicile externe ale îmbătrânirii, de exemplu păr cărunt, chelie, lipsa grăsimii din corp. Schimbări degenerative au loc şi în interiorul corpului, de exemplu arteroscleroză. Foarte puţini copii atinşi de această boală gravă, care provoacă îmbătrânirea rapidă, ajung la vârsta de 13 ani.
Albastru de metil a fost produs pentru prima dată în 1876. El a fost folosit ca o soluţie antibacteriologică, pentru tratamentul plăgilor de psoriazis şi a altor boli, în cazurile de intoxicaţi cu cianură şi chiar pentru a curăţa acvariile, deoarece toxicitatea sa este atât de redusă încât nu afectează icrele.