„Este demonstrat științific că fotografiile frumoase de vacanță pe reţelele sociale fac spectatorul nemulțumit pentru că nu poate fi acolo”, a zis unul dintre locuitorii orăşelului. Primăria îşi doreşte multitudinea vizitatorilor să împărtăşească emoţiile, nu pozele.
Legea de inderdicţie urmează să fie pusă în funcţiune de luni, 5 iunie, iar dacă turiştii vor încerca să o încalce, fiecare poză îi va costa 5 euro.
„Bergün / Bravuogn este frumos. Nu vrem să-i facem pe cei din afara comunității nemulțumiți prin împărtășirea fotografiilor pe reţelele sociale şi media ale peisajului nostru pitoresc și vă invităm să vizitați Bergün pentru a-l experimenta”, a declarat primarul orăşelului, Peter Nicolay pentru The Local.
Oficiul turistic local deja a înlăturat toate pozele orăşelului de pe pagina oficială de Facebook şi urmează aceeaşi procedură pentru restul reţelelor sociale.
Cu toate acestea, mișcarea i-a revoltat pe unii localnici, mulți dintre ei criticând interdicția pe pagina Facebook a lui Bergün.
„Dacă acest lucru este adevărat, atunci este a), cea mai proastă glumă pe care am auzit-o vreodată și b), pentru mine un motiv să nu vizitez niciodată Bergün”, a spus unul.
Unii au comparat satul cu Coreea de Nord, în timp ce alții au spus că satul ar trebui să fie „rușinat” de comportamentul său „dezgustător”, adăugând: „Nu mai am de gând să vizitez acest sat din nou!”.
Majoritate însă au considerat interdicţia amuzantă, luând-o ca pe o glumă sau pe o inițiativă de marketing, însă s-a întrebat dacă este modalitatea corectă de a atrage turiști sau a fost pur și simplu o idee nereuşită.