La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva - Nădlac au depistat un bărbat, de 34 de ani, din București, care conducea cu viteză excesivă.
Astfel, în jurul orei 20.15, în zona km. 559 al autostrăzii A1, bărbatul a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Belgia, pe sensul de mers, dinspre Nădlac, spre Arad, cu viteza de 204 km/h.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.