La Rânca ninge, joi, iar autoritățile sunt în alertă. Se acționează pe DN 67C, zona Rânca, cu utilaje cu lamă și material antiderapant, precizează pagina de Facebook Sectia Drumuri Nationale Targu Jiu.
În cursul zilei de joi, meteorologii au anunțat că și alte zone din România vor fi lovite de ninsori.
”Începând de vineri, în a doua parte a zilei, vom avea parte de o schimbare radicală a vremii: lapoviță ninsori în nordul țării , în Moldova. Sâmbătă noaptea , acolo se va produce o scădere evidenta a temperaturii. În sudul țării, vremea ramâne caldă cu temperaturi de pană la 20 grade. În București va fi caldă până sâmbătă, după care va avea loc o răcire accentuată'', a declarat, pentru Realitatea TV, Dinu Mărășoiu.
În Bucureşti, se vor menţine condiţiile de ploaie slabă şi trecătoare până joi seară. Atmosfera se va încălzi treptat până sâmbătă, când vor fi 19, poate chiar 20 de grade. Apoi, temperaturile vor scădea rapid, vor ajunge la minime în jur de 4 grade Celsius duminică dimineaţa, vor mai pierde 2-3 grade până după-amiază şi vor ajunge la minus 4 grade Celsius luni în zori.