Inundații și pene de curent la mai multe gospodării din județul Prahova

Inundații și pene de curent la mai multe gospodării din județul Prahova
Inundații și pene de curent la mai multe gospodării din județul Prahova

Aproape 150 de gospodării din comuna prahoveană Drăgăneşti nu beneficiază, duminică după-amiază, de electricitate, iar mai multe subsoluri şi beciuri din alte trei localităţi au fost inundate în urma ploilor abundente. Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, 149 de consumatori din Drăgăneşti sunt nealimentaţi cu energie electrică în contextul fenomenelor meteorologice. De asemenea, din cauza ploilor însemnate cantitativ, pompierii au intervenit cu motopompe la Măneciu, Plopeni şi Starchiojd pentru evacuarea apei din beciuri inundate şi dintr-un subsol de bloc, transmit jurnaliștii de la AGERPRES.