Fiul în vârstă de 19 ani al ministrului italian al transporturilor, Matteo Salvini, a fost jefuit de doi nord-africani, luni, lângă o staţie de metrou din Milano, informează ANSA marţi.
Tânărul a fost ameninţat cu o sticlă spartă înainte de a fi jefuit. Telefonul care i-a fost furat a fost returnat ulterior de un comerciant egiptean căruia cei doi hoţi încercaseră să i-l vândă.
Salvini, liderul partidului anti-migranţi Liga, a declarat că astfel de jafuri „li se întâmplă multor oameni din Milano”.