Intenția a fost confirmată de Mike Waltz, nominalizat de Trump pentru funcția de consilier pentru securitate națională.
Oficialul american spune că data la care va avea loc convorbire telefonică nu a fost stabilită și nici formatul acesteia. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar putea fi inclus în discuția celor doi lideri.
„Ei bine, nu am stabilit încă cadrul exact pentru asta, lucrăm la asta, dar mă aștept la un apel, cel puțin în zilele și săptămânile următoare, așa că ar fi un pas”, a spus Waltz, citat de kyivindependent.com.
Elveția s-a oferit să medieze o întâlnire între Donald Trump și Vladimir Putin, dar deocamdată nu este clar dacă există intenții pentru discuții față în față.
Viitorul consilier american pentru securitate națională a menționat și lipsa forței de muncă din Ucraina și a sugerat scăderea vârstei de recrutare în armată de la 26 la 18 ani.
„Dacă ucrainenii au cerut întregii lumi să fie cu toții pentru democrație, avem nevoie ca ei să fie cu toții pentru democrație... Trebuie să vedem aceste probleme de forță de muncă abordate”, a mai spus Mike Waltz.