Shannen a început şedinţele de chimioterapie şi s-a ras în cap. Într-un interviu acordat de curând, actriţa dezvăluie că boala ei s-a extins şi la alte organe şi că viitorul este nesigur.
"Am avut cancer la sân care s-a extins la nodulii limfatici, iar după o operaţie am descoperit că unele celule canceroase s-au răspândit în restul organismului. În acest moment fac chimioterapie, apoi urmează noi şedinţe de chimioterapie, iar apoi radioterapie", declara actriţa.
"Necunoscutul este cel mai înfricoşător lucru. Nu ştiu dacă chimioterapia o să funcţioneze sau dacă o să am rezultate bune după radioterapie. Nu ştiu dacă tot calvarul se va termină acum sau o să mai am o altă formă de cancer. În rest, totul e suportabil. Durerea e suportabilă, să trăiesc fără un sân este suportabil, însă nu pot să nu mă îngrijorez atunci când mă gândesc la viitor şi modul în care tot ce se întâmplă acum o să-i afecteze pe cei din jurul meu, pe care îi iubesc", mai spune Shannen, potrivit unica.md.