UPDATE: Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, este suspectat în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie în legătură cu acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.
Activitatea infracţională a grupării suspectate de acordarea ilegală de subvenţii agricole a fost coordonată de directorul adjunct al APIA Suceava Delia Moldoveanu, care "a avut sprijinul necondiţionat" al directorului general al APIA, prejudiciul în acest caz fiind de cinci milioane de lei.
Potrivit procurorului-şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, la APIA Suceava s-a constituit un grup de funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobare a dosarelor de subvenţie care a admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar cu încălcarea prevederilor legale unor persoane fizice şi juridice care nu îndeplineau condiţii de eligibilitate, prin falsuri, prin accesarea bazelor de date şi modificări în fals.
Procurorul-şef al DNA Suceava a declarat corespondentului MEDIAFAX că în acest caz au fost implicaţi şi medici veterinari din Suceava, dar şi funcţionari ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, iar activitatea infracţională a fost coordonată de directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, care "a avut sprijinul necondiţionat" al directorului general al APIA central.
Conform sursei citate, exploataţiile fictive pentru care erau acordate subvenţii agricole erau înregistrate prin falsuri care erau efectuate de la Suceava în baza naţională de date cu sprijinul directorului general şi al altor funcţionari din APIA Bucureşti.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că miercuri au loc 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care cinci sunt la sediile unor instituţii publice şi persoane juridice. Ancheta vizează fapte de corupţie care ar fi fost comise de funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local şi oameni de afaceri.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre instituţiile la care se fac percheziţii sunt şi Agenţiile de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava şi Bucureşti.
Potrivit surselor citate, în acest caz sunt vizate 20 de persoane, printre care directorul general al APIA Bucureşti, consilieri de la APIA, medici veterinari de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, poliţişti şi fermieri, în legătură cu fapte de corupţie privind acordarea ilegală de subvenţii în 246 de dosare din domeniul zootehnic.
Sursele citate au precizat că, din documentele anchetatorilor rezultă că la nivelul APIA Suceava a fost constituit un grup infracţionat din care făceau parte funcţionari cu atribuţii de verificare şi aprobare a dosarelor de subvenţie, respectiv Nicoleta Cheler, Lya Chiriac şi Ionela Melania Blănariu, care ar fi admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice şi juridice care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.
Potrivit surselor citate, au fost solicitate şi acordate în 2013 subvenţii cu încălcarea legii şi s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al comunităţilor europene în 246 de doare de acordare a sprijinului financiar în cazul unor exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.
Anchetatorii arată că pentru obţinerea ilegală de subvenţii în domeniul zootehnic, medici veterinari din cadrul DSVSA Suceava, printre care şi Lucian Ciobanu, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, printre care Neculai Toma, au înfiinţat exploataţii fictive de creştere a animalelor pe numele unor fermieri, le-au înregistrat în registrul naţional al exploataţiilor şi în baza naţională de date ANSVSA în vederea obţinerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor ce se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului 125/2006, ordinul MADR 920/2013.
Sursele citate au precizat că din documentele anchetatorilor mai rezultă că pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, medicii veterinari suspectaţi în acest caz au modificat în baza naţională de date a ANSVSA - SNIIA data înfiinţării exploataţiilor sau a mişcărilor de animale, "în unele cazuri fiind utilizate exploataţii virtuale".
Ancheta în acest caz este coordonată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava, persoanele suspectate urmând să fie audiate de aceştia.