Potrivit proiectului, animalele sălbatice din circuri au de suferit fiind ţinute în captivitate, motiv din care pot avea un comportament violent punând în pericol viaţa publicului. Măsura interzicerii animalelor sălbatice în circurile din Bucureşti a fost luată de autorităţi după ce 11 animale au murit într-un incendiu produs la Circul Globus, pe 12 ianuarie 2017.
Proiectul privind interzicerea animalelor sălbatice în circuri este pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei până pe data de 7 martie 2017, a stabilit municipalitatea care a anunţat că părerile celor interesaţi pot fi transmise pe site-ul instituţiei până cel târziu 6 februarie 2017 sau la sediul instituţiei.
Ulterior, proiectul va fi supus votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), scrie b365.ro.