Anunțul ministrului bulgar al Sănătății vine în contextul în care aproape 1.050 din cele 5.740 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în doar o săptămână. Kiril Ananiev a precizat că prelungirea stării de urgență epidemiologică este necesară pentru a putea emite ordine speciale în cazul în care situația se va înrăutăți.
Ministrul a solicitat autorităților competente să intensifice controalele privind respectarea măsurilor de protecție împotriva transmiterii virusului și să limiteze evenimentele cu public mare.
Ananiev a anunțat că 20 de jucători şi oficiali de la două cluburi de fotbal din prima divizie au fost testaţi pozitiv şi a atras atenţia că prezența spectatorilor la meciurile de fotbal ar putea fi interzisă, informează Agerpres.