În imagini se vede cum şoferul conduce haotic pe un drum public din localitatea prahoveană Stoieneşti. Maşina era puternic avariată, după ce cu puţin timp înainte şoferul-cascador făcuse un accident, din fericire fără victime. Un alt şofer, indignat, a luat atitudine şi l-a convins, după multe insistenţe, să oprească maşina. Apoi a chemat poliţia.
Echipajul care a intervenit a aflat cu stupoare că bărbatul conducea de 11 ani fără permis. Momentele au fost filmate de un alt şofer din trafic.
Aparatul etilotest a indicat 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul fără permis şi băut a fost condus de poliţişti la spital pentru recoltarea probelor biologice, apoi la secţie.